Connect with us

Hi, what are you looking for?

Povești

Văleatul omului

Stefan Luchian, Cioban cu oile
Abonează-te la canalul de Youtube

Să nu te rogi niciodată Iui Dumnezeu: „Dă Doamne să mor”, pentru că nu mori.

Peste toate-i Dumnezeu mai mare, numai peste Moarte nu. Nu zic anume, că-s tovarăşi în stăpânirea lumii de sub soare, nici fraţi nu-s, şi mi se pare, că nici zile bune nu duc amândoi. E aşa, un fel de taină ascunsă nouă rostul acesta al Iui Dumnezeu şi-al Morţii.

Un mocan îşi avea turmele lui Ia munte sus, unde nu calcă zapciii cu dările, nici popa cu comandările, unde banul nu fuge, unde lumea nu suge. Şi nu-i mergea de loc bine mocanului cu oi : că azi îi pierea un miel, şi nici urmă de hoţi, mâne îi pierea o oaie, şi nici urmă de lup, poimâne i se îmbolnăviau zece şi muriau până seara, şi pricina nu era chip s’o afle.

Într’o zi, stătea el aşa, ostenit şi îngândurat, lângă târlă, şi aude fâş-fâs, fâş-fâş, printre frunzele pădurii. Şi sălbătăciune nu era, pentru că fiarele nu au aşa de mare îndrăzneală, şi nici mers de om nu erà, pentru că poteca nu umbla pe-acolo. Târziu tocmai, iată crengile bradului se dau înlături şi chipul cel urât al Morţii iese la lumină.

Eu Moartea n’am văzut-o ca să v’o zugrăvesc din cuvite, dar mi ‘nchipui, că-i numai os şi-atâta, cu coasa ‘n spinare, şi-atâta.

Şi Moartea, tăcută, sare repede gardul ţarcului la oi, apucă un miel şi întră cu el în pădure. Mocanul, ca orişicare om în locul Iui, întâiu rămâne de lemn, iar mai pe urmă, socotind că tot una-i pentru dânsul, în sărăcia lui cea lucie, îşi ia inima ‘n dinţi, şi pas cu pas după Moarte. Mergea Moartea, mergea şi el după dânsa încet ; o croia Moartea cumva Ia fugă, zbura şi mocanul după dânsa. Şi, hai-hai, hai-hai, ajung ei aşa, pe Ia miezul nopţii, într’o gură de prăpastie. Moartea stă o clipă pe mal, se uită înnapoi, îşi face vânt şi sare în gura prapastiei ; mocanul stă şi el o clipă, se uita în jos, îşi face vânt şi sare şi el în gura prăpastiei.

Şi ajung amândoi Ia fund : Moartea era teafără, pentru că-i fără moarte, mocanul viu nevătămat, pentru că nu-i sta scris să moară în prăpastie. Şi de-acolo altă fugăreală, prin fundurile prăpăstioase ale întunerecului, până când Moartea izbeşte cu oasele mânios în lespedea de piatră şi întră înlăuntru ; mocanul pune umărul, se umflă în piept, înţepeneşte picioarele, şi, când a icnit odată, stana de piatră s’a dat peste cap şi bietul năcăjit se pomeneşte în sălaşul Morţii.

Eu nu l-am văzut ca să vi-l zugrăvesc din cuvinte, dar, după câte am auzit, sălaşul Morţii din fundul pământului, e întunecos şi rece, şi numai păretele de cătră sfinţit e plin cu felurite lumânări şi candele. Acestea-s vieţele oamenilor pământeni. Cele de aur şi argint sunt ale fericiţilor, cele de coaje de brad sunt ale săracilor, cele necurate sunt ale necuraţilor, cele pline sunt ale celor cu viaţă îndelungată, iar cele deşerte arată sfîrşitul ursiţilor lor.

Se apropie mocanul, şi le petrece din ochi pe rând, le numără pe ţări şi pe sate, şi tocmai într’un târziu găseşte şi candela lui, tăinuită într’un colţ. Se uită şi-o vede că-i plină, se întoarce şi strigă Moartea, şi Moartea vine pe dată. Îi porunceşte mocanul s’o curăţe, şi Moartea face după poruncă; se întoarce mocanul către Moarte şi-i arată pumnul, şi Moartea începe să tremure. Iar cînd a ‘nhăţat-o de furca pieptului şi-a trântit-o de două ori în pămînt, Moartea a rămas în genunchi, şi s’a rugat mocanului s’o ierte.

I-a dat apoi mielu ‘napoi, i-a dat galbeni ca să-şi răscumpere atâţia ani de neajunsuri, i-a sărutat poala sarăcei şi vârful opincii, şi mocanul a ieşit din sălaş, a zburat afară din prăpastie, şi de acolo în muntele cu oiţele lui. De atunci mâhnire n’a mai avut, pagube n’a mai îndurat şi toate i-au mers în plin…

Pildă vreţi, dragii mei?

Numai cine cearcă răul la izvor, îşi află lecuire; dar n-aşteptaţi ziua cea de pe urmă a durerilor voastre, cînd amarul usucă întreaga putere din brațe şi suflet.

                                                                              Tudor Pamfile, Revista Cosânzeana, 1911

POVEȘTI * LEGENDELE OLIMPULUI * SUPERSTIȚII * STRIGOI * CURTEZANE CELEBRE * REȚETE VECHI ROMÂNEȘTI * DICȚIONAR INFERNALVRĂJITORIE * DESCÂNTECE SFATURI PRACTICE …

  • Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi 
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 4.655 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Strigoi

Vizualizari: 2.677 ...Bărbaţelul meu Iubit! De aseara ai murit, Of! şi nu pociu sa te uit. Şi la altul sa ma uit! El acum,...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.690 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.177 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...