Connect with us

Hi, what are you looking for?

Datini și credințe

Ursitoarele

John-Melhuish-Strudwick-A-Golden-Thread

Numite şi Ursitori, Ursători, Ursite, Ursoi, Ursoaice sau Ursoni, iar de Macedo-Roinâni Mire,— ca şi Ia Neogreci şi Bulgari, — Albe, Hărâsite, Caşmete sau Hărioase, sunt, după unele credinţi, trei fecioare sau zâne, după altele «şapte muieri”, iar după altele nouă femei cari ursesc sau urşesc, adică croesc ursita, ursa, urseala sau soarta noilor născuţi, în întâia noaptea naşterii, — după unele socotinţe,— în cele trei dintâi nopţi de-arândul, după altele, în noaptea a treia numai, sau în cele trei nopţi nesoţ: a treia, a cincea şi a şaptea, sau tocmai în a opta.

Despre Ursitoare, în ţinutul Făgăraşului, se aude următoarea povestire, pe care, în variantele sale, o vom întâlni-o şi acolo unde va fi vorba de Iele:

După ce a străbătut Alexandru cel mare până la raiu, a aflat un rege anume loan şezând pe tronul său şi ţinând picioarele în apă clocotită de izvor.

Întrebat fiind de ce face el aceasta, zise regele loan că apa astfel întrebuinţată are darul întineririi.

Alexandru cel mare se rugă atunci sâ-i de aşi lui puţină din această apă, şi ceeace o primi, o păstră foarte bine. Cu toate acestea însă, cele două servitoare ale sale i-o furară, şi de atunci, fiind ele vecinie tinere şi cunoscând viitorul ficărui om, la naşterea sa îi ursesc soarta.

Prin unele părţi, pe unde se crede că sunt trei Ursitoare, se zice că dânsele trăesc laolaltă într’o casă, că îngrijesc de candelele vieţii omeneşti şi că să hrănesc cu carne de furat. Iată povestirea respectivă, aşa cum se aude prin jud. Tecuciu:

Unui mocan i se fura aproape în fiecare seară câte un miel din turmă, fără ca măcar să aibă un pic de bănueală pe cineva.

— Câne nu s’aude, sgomot iarăş nu s’aude! Cine că fie? Nimeni altul decât vreo Ursitoare, căci numai Ursitoarele se hrănesc cu carne de furat! Bun !

Şi într’o noapte se pune la pândă.

Pe la miezul nopţii numai iată că vede o femeie sărind în turmă, iea un miel şi se găteşte de fugă.

— Stăi! — ţipă mocanul. Nu mai scapi din mâna mea cât o fi hăul şi dudăul. Să-mi spui în grabă cine eşti, că altfel fac moarte de om!

Iar femeia ceea îi răspunse:

— Nu ridica, voinice, cocoşul dela puşcă acuma, că mare bine ţi-oiu face!

— Şi ce bine, mă rog, poţi să-mi face mie până pe acolo? Cine -eşti ?

— Apoi eu sunt Ursitoare şi în mânile mele stă vieaţa ta. Dacă mă laşi, —bine de bine; dacă nu, —amar de capul şi zilele tale !

Mocanul lăsă pe Ursitoare în pace, dar porni după dânsa, ca să-i arăte locul unde stau Ursitoarele. Voia omul nostru să ştie şi dânsul ce-i pe acolo.

Merge aşa, merge mult, şi după un cârd de vreme ajunge cu Ursitoarea la un castel mare, unde ardeau o mulţime nenumărată de candele. Sute şi mii se aprindeau şi alte sute şi mii se stingeau.

— Ce-s acestea ? —întreabă mocanul.

— Sunt sufletele celor ce se nasc şi-ale celor ce mor, —răspunse Ursitoarea.

Ursitoarele furnicau de colo până colo, turnând untdelemn prin candele, —ici puţin de tot, dincolo mai mult, după cum le eră şi lor rândueala.

— Arată-mi şi candela mea! — o îndeamnă mocanul pe Ursitoare.

Şi aceasta merse şi i-o arătă. Mai avea puţin undelemnjşi Ursitoarea i-l mai spori. Şi se bucură astfel, poate, singurul om de pe lume, care a ştiut vreodată cât mai are de trăit, pentru că îşi văzuse candela cu ochii!

Ursitoarele, pe cari mai înainte, în vremuri de inimă curată, oameni le vedeau, după ce se sfătuesc asupra urselii, una mai bătrână zice despre copil:

— Să aibă traiul meu din cutare zi şi somnul meu din cutare noapte !

După ce celelalte o sfătuesc să fie mai miloasă, pornesc nevăzute spre casa noului născut, pe la miezul nopţii. Pentru aceasta, la casele cu prunci născuţi, se lasă uşile şi ferestrele deschise, iar lumea trebue să fie veselă.

Prin Ţara Haţegului, moaşa, singura care poate apără pe copil de toate lohoanele şi boglodatele (dihăniile spurcate), aude cum ursesc Ursonile în cele trei zile după naştere, când, pentru primirea lor, se pregăteşte masă cu sare, pită şi apă. S’a întâmplat că undeva venind Ursitoarele n’au aflat sare, pită şi apă; de aceea s’au mâniat foc şi-au ursit pruncului o soartă rea. Pe un astfel de copil l-au ursit să fie trăsnit pe un clianţ (stâncă): şi la vremea cuvenită, lucrul s’ar fi şi întâmplat, dacă baba moaşă, pricepută şi ştiutoare, nu l-ar fi legat şi nu l-ar fi ţinut acasă cu minciuni «până a trăsnit în acel moment numai clianţul”.

Ursitoarele se scoboară în casă, pe horn, pentru care cuvânt şi mama nou-născutului se aşează lângă vatra focului, sau după căloni (sobă), în ungheţ, unde e locul mai scutit.

Prin alte părţi din Transilvania se pune pe masă în cele dintâi trei zile pentru Ursitoare un cot de pânză nouă, un blid cu făină de grâu, sare, pâne, lână şi un zeceria. Prin alte părţi se aşează trei talgere cu grâu fiert, trei pahare cu apă, trei cu untdelem, câţiva bani, iar moaşa zice căntecul Ursitelor, ca se le îmbuneze.

În Banat se pun în capul pruncului o pogace, trei cruceri o pereche nouă de brăciri, o oglindă, un pieptene şi o lingură cu untură pentru Ursitoare, cari lucruri, fireşte, a doua zi se împart. Tot prin Banat, prin unele părţi, în spre seara a treia se pregăteşte un blidaşei cu nouă mâni de făină de grâu, o lingură nouă cu sare, alta cu unt şi un pahar cu apă neîncepută. Masa este înconjurată cu nişte braciri nouă ; pe ea ard trei lumânări lipite de blidaşei, care are împrejur boabe cu grâu, cucuruz, păsate, ş. a.

Paharul cu apă este încunjurat cu trei fire de mătasă roşie, lungă cât pruncul. Toate acestea stau la capul patului. Moaşa se roagă:

Doamne, Dumnezeule, 
Trimite Ursitoarele 
Să vină toate voiose, 
Voioase şi bucuroase. 
La sanie să gusteasca. 
Lui N. bine să ’mpărţeascâ. 
N. puţinel să muncească 
Şi mult bine să trăiască !

Lucrurile de pe masa rotundă, numită sănie, pe care s’a întins cina sau cinişoara Ursitoarelor, se împart între moaşă şi trei fete cam de câte şapte ani, a doua zi.

Prin jud. Tecuciu în întâia seară se pune pe tabla sau farfurie, bani, pâne, sare, un pahar de vin, două lumânări şi câteva fire de busuioc. Mama copilului şi moaşa au grijă să viseze peste noapte şi să ţină minte, iar a doua zi să-şi tălmăcească acele vise, punându-le în legătură cu viitorul pruncului.

Prin jud. Brăila a treia seară după naştere, mama copilului pune pe masă pâne, sare, mălaiu şi o jumătate de oca de vin, aprinde o lumânare şi le lasă aşa ca să aibă cu ce să se osp㬠teze Ursitoarele. Aceste bucate le iea moaşa a doua zi.

Prin alte părţi, din acelaş judeţ, moaşa trebue să viseze ceva în acea noapte şi din cele ce le visează, tălmăceşte viitorul pi un¬ tului născut.

Prin judeţul Muscel, „ursitoarele se pun în a treia seară dela naşterea copilului şi constau din pâne, ceapă, ţuică, vin, carte ,— de e băiat cel de curând născut, ori cusături şi fuioare, — să coasă, şi să-i crească părul, — de e fată sare, lumânare aprinsă, să vadă Ursitoarele, — numele celor trei femei, un franc, ş. a. Ursitoarele astea se pun pe masă la icoană, spre răsărit, să le vadă Ursitoarele. După ce s’au rânduit, începe moaşa să se închine, rugându-se la Dumnezeu ca Ursitoarele ce au să vină noaptea, să ursească, bine pe copil.

Dimineaţa următoare, moaşa iea pentru sine darurile puse la icoană.

Pentru ca Ursitoarele să nu fie scârbite şi deci să nu fie scârbită nici vieaţa copilului, e bine ca părinţii, în cele opt zile dela naştere, să nu fie trişti.

Prin jud. Oorj, a treia zi după naşterea pruncului se curăţă, casa şi lehuza, iar seara, înainte de apusul soarelui, vine moaşa pregătită pentru punerea ursitoarelor cu o azimă coaptă în spuză, unsă cu miere la cele trei cruci de pe ea. Azima o aşează pe un scutec nou pentru prunc, aşternut peste nişte faşe, pe o masă, lângă mamă. Pe scutic, lângă azimă, mai pune un pahar de vin, unu de apă, sare şi un ban de argint pe pâine, o pereche de bete de ale moaşii şi trei linguri de cari se leagă cu mătasă nişte flori. După ce le aşează, moaşa face nouă închinăciuni şi zice:

Sfintelor, Bunelor, 
Să vă aducă 
Dumnezeu curate, 
Luminate, 
Bune ca pânea, 
Dulci ca mierea 
Şi line ca apa !

Masa Ursitoarelor, astfel pregătită, rămâne până a doua zi, când venind moaşa, o ridică. Argintul de pe pâne îl pune pe pieptul pruncului, iar pânea, vinul şi apa se dau la nişte copii curaţi.

La Macedo-Români, a treia zi, un copil de 12 ani, cu părinţii în vieaţă, coace o turtiţă de aluat nedospit, care se păstrează sub perina pruncului 40 de zile. De-i băiat cel de curând născut, i se mai pune o pungă cu bani, o armă, o carte, călămări, hârtie şi o pană, iar de-i fată, un degetar, foarfece, ş. a. Cânii din ogradă se trimit pe la neamuri, ca să nu se sperie Caşmetele.

Prin alte părţi macedo-române, Mirele au o primire încă mai de cinste.

Venirea Mirei, se face cunoscut celor din casă printr’un mic semn ce se iveşte pe nasul copilului. Lăuzei i se dă să mănânce într’o tavă din trei feluri de bucate. Împreună cu dânsa mănâncă şi trei fetiţe ce au părinţi şi cari reprezintă pe cele trei Mire. După ce lăuza a isprăvit de mâncat, restul bucatelor se pune cu farfuriile pe un scaun lângă icoana sfântă, ca să vie Mirele să mănânce.

După ce s’au ridicat oaspeţii dela masă, un băiat umblă cu o tavă la toţi şi adună mahmudele, cari mai apoi se coasă la fesul copilului. Pe la miezul nopţii, pleacă oaspeţii pe la casele lor. Moaşa rămâne mai la urmă. Ea cere să-i aduca puţin grâu, un nasture de argint, o căpăţină de usturoi şi puţin lulachiu. Toate acestea le amestecă, le înfăşoară într’un petec de pânză şi le pune lăuzei subţioară.

Această legătură o poartă lăuza tot timpul lăuziei.

Acestea, în Clisura.

La Cruşova, ospăţul ce să dă a treia seară după naşterea copilului în cinstea Mirelor şi chiamă pugunic. Cu acest prilej, un băiat cu tată şi mamă frânge o turtă, şi oaspeţii o mănâncă toată, ca să nu rămâie până a doua zi nici o bucăţică, căci altfel copilul iesă hoţ.

În Meţova acest ospăţ se zice masa a le Stă-Marie , din care lăuza nu iea nici o muşcătură. Dacă în timpul acestui ospăţ se ivesc pe obrazul micului pete negre, zic că l-au ars Mirele.

În alte părţi mai e obiceiul ca să facă trei colaci mici hotărîţi pentru cele trei Ursitoare : unul se coasă la faşa copilului, al doilea se atârnă de gâtul lăuzii ca să-l poarte 40 de zile, al treilea îl mănâncă lăuza a noua zi dela naştere.

Tot atunci se mai face şi o turtă cu zahăr în formă de colac, care se mănâncă de toţi cei de faţă.

Dacă Ursitoarele găsesc casa cu pruncul neluminată, ele nu intră înăuntrul şi astfel, copilul rămâne neursit. «Nu-s aţâţi oameni neursiţi?”

Ursitoarele , după unele credinţi, se numesc :

Ursitoarea, este cea mai mare dintre dânsele. Ea ţine furca şi fusul;

Soartea, care toarce, mijlocia, — şi

Moartea, care curmă firul.

După unele credinţi oltene, cele trei Ursătoare cari vin cu îngerul, ca să ursească pe cel de curând născut sunt:

Întâia: Capul lunii în care s’a născut pruncul;

A doua: Ziua în care s’a născut pruncul, şi

A treia: Ceasul în care a picat pruncul din pântece.

Tustrele fac sau torc firul vieţii unui om, care este cotit prin toate locurile pe unde cel venit pe lume va umbla în vieaţa lui, dela ursală şi până la moarte.

Une ori se spune că acest fir îl dă Dumnezeu Ursitoarelor şi acestea îl pun pe pământ, aşezând pe el toate întâmplările pe cari le va avea omul şi dela cari dânsul nu se poate abate cu nici un chip.

În această privinţă, se povesteşte că un om a aflat în vis, dela îngerul pruncului său, că acel prunc se va înnecâ în fântâna din ograda lui, atunci când va avea vrâsta de 9 ani. Omul, ştiind aceasta, şi-a astupat fântâna, socotind că cu chipul acesta copilul va scăpa cu vieaţă, neavând în ce să se înnece. Copilul însă, tocmai în ziua când a împlinit nouă ani, s’a dus la fântâna astupată, a pus capul pe cheile fântânii şi a murit.

După următoarea povestire, Ursitoarele,— sub numele de Zodii,— primesc în fiecare zi poruncile lui Dumnuzeu, pentru cei ce se nasc, cari, astfel, rămân legaţi de-o anumită soartă sau zodie, pentru totdeauna: citește aici

Tudor Pamfile, 1916

POVEȘTI * LEGENDELE OLIMPULUI * SUPERSTIȚII * STRIGOI * CURTEZANE CELEBRE * REȚETE VECHI ROMÂNEȘTI * DICȚIONAR INFERNALVRĂJITORIE * DESCÂNTECE SFATURI PRACTICE …

  • Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 2.690 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Leacuri vechi

Profesorul Marcel Labbe a botezat cu un nume medical de fagomani pe cei oameni mâncăcioși, cari cred că trăiesc pe lume numai pentru a...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.127 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.501 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...