Connect with us

Hi, what are you looking for?

Datini și credințe

Strigoiul Și Ibovnica Lui

Tristețe, 1902, Anna Ancher

Au fost odată într’un sat o fată şi un flăcău cari se ibovniciau după obiceiu, fără ştirea şi placul părinţilor fetei, că pe semne flăcăul nu prea era de neam de cei cu osânză la pântece. Aşa se vede că a fost treaba, că la împeţire, părinţii fetii cu nici un chip n’au vrut s’audă de aşa ginere, iar flăcăul, dacă a văzut şi a văzut că alt chip nu-i, s’a pus şi s’a spânzurat de un copac, şi gata comedia!

Acu, dacă s’a spânzurat, flăcăul cela s’a făcut Strigoiu, şi aşâ, putea să vie mai des la vechea lui ibovnică, şi să se îndrăgostească în voia cea bună cu dânsa.

Fata, fireşte, de drag, drag la avut, dar acuma, cu toată dragostea, nu-i prea veniâ la îndămână tovărăşia c’un Duh necurat. Ce să facă, ce să dreagă, cui să-i spuie şi s’o înveţe, să scape de primejdie şi de păcate ?

Se duse la o babă vrăjitoare şi baba îi dădu învăţătura de nevoie.

Vine aşa Stiigoiul într’o seară din nou la fată şi se drăgosteşte cu dânsa până târziu. Şi pe semne, când ştia el că i se apropie vremea să plece, îşi luă noapte bună dela fata şi plecă. Fata, după spusa babii, anină de straiul din spatele Strigoiului un ac de care eră prins capătul unei aţe de pe un ghem mare. Pleacă Strigoiul, aţa de pe ghem începu să se desfăşoare, hai-hai, hai-hai, până ce de-odată se opreşte. Fata, — se vede că era cu inimă,—se iea după aţă, pe uliţă încolo, în colo, până ce intră în ograda bisericii, şi de-acolo drept la un mormânt, de alături. De-acolo, aţa aceea intră’n pământ, şi pe urmă, pacea cea bună!

Fata vine înapoi acasă, dar seara, cum într’amurgeşte, repede, la mormânt, de-oparte, să vadă ce-i şi cumu-i. Nu trece mult şi numai iaca îl vede pe Strigoiu că iesă, merge la alte morminte şi le desvăleşte, mănâncă inimile morţilor , şi pe urmă pleacă în sat la fată. Fata după dânsul.

— Unde-ai fost aseară şi ce-ai văzut?—o întreabă Strigoiul..

— Unde să fiu! N’am fost nicăieri! N’am văzut nimic!

Iar Strigoiul, din nou:

— Să ştii că dacă nu spui, are să moară tatăl tău!

— Poate să moară, —răspunse fata; eu nimic n’am văzut, nimic nu ştiu, nimic nu spun.

— Bine!

Şi cu adevărat că a doua zi, tatăl fetii a şi murit!

Ei ! l-au înmormântat, l-au grijit. Mai trece ce mai trece după asta şi iarăş vine Strigoiul la fata. Se drăgostesc cât se drăgostesc şi iar îi zice fetii:

— Să-mi spui unde ai fost în cutare seară şi ce-ai văzut, că de nu, are să moară şi mă-ta.

Poate să moară de nouă ori, —îi răspunse fata; cum să spun când eu nu ştiu nimica?

A douazi mama fetii şi muri. O’ngroapă şi pe ea, îi face fata toate rânduelile, mai trece ce mai trece şi iacă Strigoiul că spune ibovnicii lui:

Dacă nu-mi spui ce-ai văzut în cutare seară, ai să mori şi tu!

— Şi ? Atâta pagubă! Cum! Vrei să-ţi spun minciuni ? De unde să le scot, vere, dacă nu ştiu şi n’am văzut nimic?

Asta eră vorbă, ştim noi, —dar ce te faci tu fată acuma, cu moartea, că vedeţi, de murit, trebueâ să moară!

îşi cheamă neamurile toate,—după învăţătura vrăjitoarii, şi le spuse că ea are să se prăpădeasoă negreşit. Dacă moare, când a fi s’o scoată din casă, să n’o scoată nici pe uşi, nici pe fereşti,

nici pe sub streşină, ci să spargă peretele casii şi pe acolo s’o scoată. Pe urmă, să n’o ducă în ţintirim, ci dincolo, sub o poală de pădure, tot peste câmp, de-adreptul, nu pe drum, şi acolo s’o îngroape.

A dat Dumnezeu şi s’a întâmplat aşa. Fata a murit, neamurile au stricat un perete al casii, au pornit-o peste câmp, cu sicriul pe năsălnie, şi au îngropat-o la marginea pădurii.

Acu Dumnezeu s’o ierte şi pe noi să ne apere, dar să vedeţi ce s’a mai întâmplat. Pe mormântul fetii celeia răsare, nu după multă vreme, o floare minunată, —ce floare va fi fost: frumoasă, frumoasă, că nu se mai văzuse până atunci, şi nici de-atunci în coace.

Trece pe acolo feciorul împăratului şi-o vede, şi cum o vede, repede s’apucă şi o sapă pe dedesubt, ca să nu-i atingă rădăcinile, şi o duce acasă, la castelul împărătesc, unde o răsădeşte lângă fereasta lui.

Mai trece după asta o bucată de vreme. Floarea-i mai frumoasă, mai minunată, dar vorba-i că feciorului de’mpărat nu-i merge bine de loc. 1 s’a întunecat faţa, i s’a închis inima de-un cârd de zile şi singur el nu ştie ce a dat peste dânsul. Nu mănâncă, nu bea, nu-i om. Mare întâmplare!

Ce era? Floarea dela ferească, din floare cum părea, peste noapte se făcea fată cum fusese mai înainte, frumoasă, cum fusese odată în sat la dânsa, ca ibovnică flăcăului celuia. Şi dacă se întruchirâ, intră pe fereastă la feciorul împăratului şi se drăgostiâ cu dânsul toată noaptea, fără ca cineva din curte să afle,şi fără ca feciorul de craiu să-şi dee sama.

Asta a ţinut cât a ţinut, până într’o bună zi, când fata n’a mai putut să se stăpânească; atunci s’a aplecat asupra feciorului de împărat şi l-a sărutat pe frunte; feciorul s’a trezit odată din somn, şi când a văzut mândreţa ceea de copilă, a zis ,.ce-i asta!”

Ce să fie,

Să tot ţie, vorba celuia!

Şi după asta şi-au făcut ei legământ: el să fie al ei, şi ea a lui, cât vor fi amândoi. S’au îmbrăţişat, s’au mai sărutat, au dat de veste craiului şi crăiesii, şi toată curtea a bătut din palme şi a zis, că mai nemerită pereche nici că se putea. S’a făcut nunta, s’a isprăvit, şi acu trăiau de-a mai mare dragul însurăţeii noştri.

Toate bune, da una rea: nevasta se învoise cu toate celea, dar din casă afară nu se cădea nimeni s’o scoată. Doamne, apără şi păzeşte, şi pe noi păcătoşii: îi eră teamă de Strigoiu, şi pace bună!

Până într’o zi. în ziua aceea o iea feciorul împărătesc cu sila, o pune în caleaşcă, şi mână! la sfânta biserică. Când la un colţ, iaca Strigoiul. Nevasta, cum îl vede, zdup! din trăsură şi fugi! neicuţă, tocmai în biserică. Fuge nevasta, fuge şi Strigoiul după dânsa; fuge nevasta, fuge şi Strigoiul, şi mai-mai să pună mâna pe ea, când iaca aproape ajung amândoi de-odată în biserică. Acolo, nevasta s’a ascuns după o icoană. Strigoiul dă să pună mâna pe dânsa, da când vrea s’o înhaţe, numai de-odată sfânta icoană se prăvale în capul Strigoiului şi Strigoiuli se faceca un fum, şi se duce, şi dus rămâne!

Iar nevasta ceea şi cu feciorul împăratului rămân, pentru cât vor fi trăit, apăraţi de toată primejdia şi păcatul.

din jud. R.-Sărat, 1927

alte articole…

Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi (mai jos), e foarte simplu și dacă nu-ți mai place, e la fel de simplu să te și dezabonezi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 3.930 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.474 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.879 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...

Strigoi

Vizualizari: 1.694 ...Bărbaţelul meu Iubit! De aseara ai murit, Of! şi nu pociu sa te uit. Şi la altul sa ma uit! El acum,...