Connect with us

Hi, what are you looking for?

Datini și credințe

Ştima apei

Agoueh et La Sirene, 2010, Azor Roudy

După credinţile poporului român din Bucovina, Ştima apei este o femeie cu înfăţişarea albă, înaltă şi voinică,—unii o cred cât o cămilă, după unii: jumătate femeie şi jumătate peşte,— după alţii: jumătate femeie şi jumătate bărbat,—iar după alţii: putând lua orice înfăţişare ar voi. Poartă cămaşă cu altiţă şi ştergar, ce-i ţine părul ei lung, până în pământ, ce sclipeşte ca aurul. Piepţii,—ţâţele,—îi sunt aşa de mari, că adeseori îi dă pe spate.

„Ştima apii stă în apă, în râuri şi pâraie şi în fiecare zi cere cap de om. Când cresc apele şi varsă pe câmpii, iesă Ştima înainte, şi până unde merge ea, apele rup pământul şi înneacă tot; şi când are atâtea capete de om câte îi trebue ei, atunci se duce iară şi se aşează în iazuri şi vâltori. Când e secetă şi nu cresc apele, totdeauna pela miezul nopţii ea cere cap de om” .( Culegere din Vatra Dornii, Bucovina, împart, de d-l Teofil Bizom )

Prin jud. Tecuciu, fără a se crede într’o Ştimă a apelor, se spune că atunci când apa vine sălbatecă din pricina ploilor ori a topirii zăpezilor, e stăpânită de duhuri rele; pentru acestea, copiii se tem de a sta pe maluri (Cred. Rom. din corn. Ţepii).

Oltul, în fiecare zi cere câte un cap de om (Spus de d-1 C. N. Mateescu, prof. în R.-Vâlcea), dar mai ales când vine mare (Culegere dela nişte plutaşi în R.-Vâlcca).

La dobândirea acestui cap de om, Ştima este ajutată de Ceidin baltă, de Diavolii din apă.

Apa n’ar primi pe Diavoli în ea, dar Diavolii au făgăduit să dea apelor mari câte un cap de om pe toată ziua. Şi de aia, cum e în Olt, de-o pildă, pe toată ziua trebue să se înnece barim un om. Când trece o zi în care să nu se înnece nici un om, Oltul îit C epe să urle, şi atunci trebue să se păzească omul, să nu intre în el, că cere cap de om.

Ştima iesă în faţa apei la miazăzi şi chiamă pe cei ce îi vede, la dânsa, ca să se înnece. Alte ori, când e lună, când vremea e rea, iesă şi pe uliţi şi umblă până pe la miezul nopţii, neputând face nici un rău celor ce o întâlnesc. Dacă însă cineva nu i-ar da pace, unul ca acela ar fi sluţit.

Strigătul ei de îndemn, către cei ce-o văd, este aceasta:

Ceasul a sosit,

Omul n’a venit !

Sau:

— Ceasul a venit,

Dar omul nu-i !

Astfel nişte oameni au auzit Ştima rostind aceste cuvinte într’un miez de noapte, pe malul Prutului: Numai ce văd un flecău călare, că veniâ cât putea. Dar oamenii ceia erau mai mulţi: iute se scoală şi-l prind de mâni, căci el întins la apă se ducea:

— Mă rog, lăsaţi-mă să mă duc; măcar picioarele să-mi moiu, căci mi-a fi mai uşor!

Şi numai a pus piciorul în apă, şi a murit!.

O variantă, tot bucovineană, ne povesteşte că o astfel de îatâmplare s’ar fi petrecut cu Ştima Bistriţei, pentru care chiar, se găseşte o femeie care mărturiseşte de martoră:

„Când eram tânără, îmi aduc aminte ea azi, într’o vară, pe făcutul fânului, am avut nişte porşori de clădit numaidecât, pentru că a doua zi eră să fie Duminică. Şi până ce am gătit de clădit, eră aproape de miezul nopţii. După ce am isprăvit de clădit, mai aveam să strâng vacile la ocol şi să le mulg. Trebueâ să merg pe lângă valea Bistriţii că era mai de-a dreptul, cântând şi cu doniţele în spate. Şi când eram prin dreptul genunii, numai ce aud zicând pe cineva din genune :

Iacă ceasul a sosit,

Şi voinicul n’a venit!

Şi aşa a strigat pană de trei ori. Şi când a strigat a treia oară, numai ce văd un voinic frumos ca un luceafăr, călare pe un cal ca un smău. Cum veniâ repede, da pinteni calului să se bage în apă, dar calul nu vrea să se bage. Văzând calul că stăpânul său îl sileşte numaidecât, răncează odată de s’au cutremurat munţi, şi numai de trei ori a sărit şi a fost în mijlocul Bistriţei, când a fost în mjlocul apei, s’a cufundat calul cu voinic cu tot. Calul a ieşit plin de spume, dar voinicul a rămas în fundul genunii. Ştima apei a cerut cap de om, şi când a sosit ceasul, cap de om a căpătat» (Culegere din Vatra Dornii, Bucovina, împărt. de d-l Teofil Bizoin).

Povestea se aude şi în Moldova.

„Odată nişte oameni treceau cu carele cu poloboace de vin pe lângă un iaz, şi aud din iaz:

Ceasul a sosit,

Omul n’a venit!

Aşa, de trei ori.

Văd ei pe un om ce prăşiâ nu departe tare, că leapădă sapa şi fuga spre iaz.

— Unde alergi, bade?

— Mă duc să mă scald!

— Da nu te mai scălda amu! Las’că te-i scălda altădată!

— Ba chiar mă duc, că nu mai pot!

Şi dă să se desbrace. Oamenii îl prind şi-l ţin cât pot.

— Mă rog, lasaţi-mă să-mi bag picioarele!

Şi-a muiat picicarele, dar tot îl ţineau. De-odată a lăsat capul jae spate şi-a fost gata !” (Voronca, op. cit., p. 884).

Această povestire se află întocmai, —şi ciudăţenia aceasta este foarte interesantă, —şi în Anglia (Revtie des traditions populaires, XVI, p. 313).

Ştima apei, se mai cunoaşte după un gemut al apei; atunci se înţelege ca ea cere cap de om.

Ştimele le întâlnim şi la alte popoare. Bulgarii, ca şi Grecii, le numesc Lamii. Ceho-slavii le zic Vodgnic. La Germani şi alte neamuri poartă felurite numiri.

„Apa Târnavii ce curge pe la Sighişoara este foarte amăgitoare. In fundul râului, unde nu te aştepţi, sunt gropi. Apa formează curente şi vârtejuri şi trage pe cel nedeprins, în primejdii. Fste o superstiţie acolo că în fiecare an apa cere o fiinţă omenească; se întâmplă rar ca să nu se înnece cineva. Şi în Sebeşul săşesc se spune asemeni despre Femeia gârlei de acolo” (Ion Creangă, V, p. 270. Ceauşanu, op. cit., p. 205).

„DIN VIEAŢA POPORULUI ROMAN. Mitologie Românească. Dușmani și prieteni ai omului” de Tudor Pamfile

Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 3.878 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Leacuri vechi

Profesorul Marcel Labbe a botezat cu un nume medical de fagomani pe cei oameni mâncăcioși, cari cred că trăiesc pe lume numai pentru a...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.443 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.844 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...