Connect with us

Hi, what are you looking for?

Povești

Soarta omului

Fericirea parintilor, Jean-Eugene Buland, 1903

Aproape de moarte, un părinte cheamă la patul său pe singurii lui doi copii ce-i avea şi le zise:

— Dragii tatei, eu simt că mor, dar voi, după moartea mea să luaţi tot pământul, cu casă, vite, pluguri şi să le împărţiţi drept în două, şi pe urmă puneţi-vă singuri şi munciţi, căci eu am presimţire că muncind cu cinste şi osteneală, veţi câştigă înzecit şi însutit decât v’am lăsat eu, şi pe urmă veţi fi fericiţi şi voi şi cei cari se vor află împrejurul casei voastre!

După moartea bătrânului, băieţii făcură întocmai cum le zise tatăl lor, măsurară pământul şi împărţiră toată averea aşâ ca să nu deie de bănuit la nici unul, măcar cât un capăt de aţă, şi se puseră la treabă.

Dar, Norocul nu merge deopotrivă la toţi oamenii. Fraţii, de şi aveau pământul alături unul de altul, unuia însă îi mergea ca din apă, iar altuia ca din piatră.

Se necăji fratele cel mai mic un an, doi, cinci, şi văzând că prăpădeşte necontenit şi sărăceşte, desnădăjduit, într’o zi vine la fratele cel mai mare, care eră foatre bogat şi-i mergea cât se poate de bine şi-i zise:

— Dragă frate, eu nu pricep ce-i cu mine; nici eu nu sunt leneş, şi eu sunt cinstit, şi drept cu toată lumea ca şi tine, însă mie nu-mi merge de loc cu pământul şi averea rămasă moştenire dela tata. Tot ce samăn, se usucă sau nu iesă. Vitele îmi mor ba de dălac, ba de brâncă, ba dă strechia în ele şi apucă peste deaiuri, de le găsesc moarte prin râpi. Precum vezi, dăunăzi mi-a ars casa şi eu veşnic sunt supărat, necăjit şi parcă necontenit îs tot bolnav. Ştii ce, frate ? Eu îţi vând ţie partea mea de moştenire, şi cât mi-i da, cu banii aceia îmi ieau lumea în cap şi mă duc în altă parte, că poate schimbându-nii locul, mi se va schimbă şi Norocul.

Fratele cel mai mare îl mângâia ; cătâ să-l împuternicească cu vorbe bune, dar văzând că toate sunt în zădar, şi el era hotărît cu ori ce chip să fugă departe de locurile acelea, îi cumpără pământul cu toate câte erau pe dânsul.

Atunci fratele cel mic, primindu-şi banii, îşi luă rămas bun de la fratele cel mare, pe care îl lăsă fericit, şi plecă.

Se duse el cât se duse, mai pe dealuri, mai pe văi, până ce iacă într’un târziu ajunse la capătul unei păduri. Acolo îi ieşi un ‘.bătrân înainte. Portul şi căutătura acelui om i se părură lui foarte ciudate. El, ca mai tânăr, îi dădu buna ziua, şi intrând în vorbă, începu să i se destăinuească de soarta lui.

Bătrânul îi zise:

— Flăcăule, apucă pe cărarea asta tot înainte prin pădure. La capăt ai să vezi un munte: în vârful muntelui ai să vezi un palat. Acolo e locuinţa SoxudeL. Intră înlăuntru, dar de ceea ce vei vedea şi auzi, nici să te miri, nici să vorbeşti, la toate să rămâi surd şi mut. Acolo vei sta trei zile, şi pe urmă vei putea vorbi. Şi aşa ai să afli care ţi-i soarta ta pe lume.

Ajungând el în vârful muntelui, văzu de odată un palat ce-i apunea ochii de frumos şi strălucitor ce era. Se suie de-adreptul pe scări cari erau frumos împodobite şi acoperite numai cu covoare scumpe, intră el înlăuntru, deschide o uşă, două, trei,.—nu vede pe nimeni, ‘dar de loc pe nimeni; odăile însă, din ce în ce erau mai frumoase, şi mai minunat îmbrăcate. In sfârşit deschide el până la a noua adaie.

Acolo vede pe un pat de aur, frumos împodobit, o femeie tânără ce şedea cu cotul sub cap, îmbrăcată numai cu pietre scumpe şi brilante. EI se uită lung la dânsa, fără a se mira, nu zise nimica şi nu făcu vreun semn, ci punându-se pe un scaun, şezu lângă dânsa.

Amândoi statură aşa cam jumătate de ceas. La urmă ea se sculă repede, se uită drept în ochii lui şi îl întrebă că ce caută acolo şi cum a îndrăznit să intre aşa, tamnisam în palatul ei, fără nici un binecuvintează. El la toate ameninţările, la toate zâmbetele, la toate marafeturile ce-i făcea, nu-i răspundea nimic, dar inimic!

Văzând frumoasa femee că nu poate să-l înduplece ca să vorbească, începu a-i arăta toate bogăţiile palatului, a-l purta prin toate părţile, că doară s’ar minună măcar; dar omul nostru se ţinea tare la toate câte îi arătă şi la cele ce vedeâ, aşă că parcă eră ca de ghiaţă.

Veni ceasul prânzului; o masă ca din poveşti se puse singură, încărcată cu tot felul de bucate, cari de cari mai alese, mai bune şi mai gustoase, de credeai că-i masă de împărat, împodobită cu tacâmuri de aur, mănunchiuri de flori, şi cu vinurile cele mai alese. El se puse, coleâ, tacticos la masă, mănâncă bine, bău şi mai bine, dar de nimic nu se miră, nici nu vorbi un cuvânt.

Acea tânără femeie se învârtia împrejurul lui ca titirezul, făcându-i feldefel de întrebări, feldefel de schime şi întorsături, că doar ar zice vreo vorbă. Intr’un ceas se îmbrăcă în o sută de rochii, cari de cari mai mândre şi mai strălucitoare, dar el tăcu şi nici că se miră.

Veni noaptea, şi ca din pământ, ieşi un pat împodobit numai cu mătăsuri şi catifele; el se desbrăcă frumuşel şi culcându-se, începu să-i tragă la aghioase.

Intr’un târziu, cineva bătu la fereastă. Femeia cea tânără întrebă cine-i? De afară îi vorbi acela, care va fi fost, aşa:

— S’a născut un copil!

Femeia din lăuntru îi răspunse că:

— Atâta am, atâta dau!

Şi pe urmă, acel cineva s’a făcut nevăzut. Omul nu înţelese de loc acele vorbe tăinuite, dar ici că întrebă. Nu trecu multă vreme la mijloc şi bătu un altul la fereastă. Atunci au urmat între femeie şi acel de-afară aceleaşi vorbe ca şi cu cel dintâiu.

A doua zi, când se trezi omul din somn, făcu ochii roată prin casă, şi ce să vezi? Nu mai era palatul cela plin de podoabe şi frumuseţi; el se prefăcuse într’o casă mare, gospodărească, cu un pat de lemn curăţel, dar sărăcuţ, şi în casă, lucruşoare, aşa, cam cum se găsesc şi pe la mahalalele noastre de prin Tătăraşi sau Ciurchi. Acea femeie îmbrăcată gospodăreşte, îmbrobodită cu un testemel curat, dar cam ponosit, cu caţaveică şi fustă bunişoară şi nu prea! Ea eră mai grosolană, nu aşa-frumoasă ca cea dintâi care parcă era o împărăteasă, dar eră harnică şi îi trăgea dintr’o furcă de credeai că sfârâie pământul.

Cum îl văzu pe dânsul, îl întrebă cum a dormit. El nu răspunse nimic.

Se puse masa, care eră pregătită din vreo două feluri de bucate, mâncă cum putu, mai umblă cât mai umblă şi seara se puse în pat şi se acoperi cu un oghelaş cam de mâna a doua.

Nu apucă a închide bine ochii, când cineva bătu la fereastă. Femeiea din lăuntru îl întreabă ce voeşte?

— S’a născut un copil,— îi răspunse de afară.

— Atâta am, atâta dau!— îi răspunse femeia din lăuntru.

Şi îndată acel cinevâ se făcu nevăzut.

Peste puţin venî un altul şi pe urmă altul şi tot aşa, poate peste o sută au venit în noaptea aceea la fereastâ, şi tot asemeni vorbe s’au petrecut între dânşii.

Omul nostru nu dormise toată noaptea de vuet, ci asculta; şi nu zise o vorbă.

Dimineaţa, când se sculă din pat, se uită împrejur şi se văzu într’un bordeiu sărac de tot; patul se făcu nevăzut şi el rămase pe o rogojină ruptă ferfeniţe; un ţol şi câteva lencuţi prin bordeiu erau toată averea. Femeia cea tânără îmbătrânise şi se istovise cu totul; era îmbrăcată zdrenţuros şi de abia se mişcă de bolnavă. Sărăcie mare în toate părţile.

Ei mâncară nişte ceapă cu mămăligă, băură o ulcică de apă rece, şi ziua trecu ca prin vrajă.

Noaptea veni la casa acelei femei atâta lume, câtă frunză şi iarbă, şi care de care băteâ mai cu putere la fereasta ei, ca să se depărteze pe urmă cu răspunsul cunoscut la întrebările făcute: „s’a născut un copil!” şi „atâta am, atâta dau!

A treia zi, când se sculară ei, femeia îl cheamă la dânsa şi îi zise:

— Dragul meu, acum poţi să vorbeşti cu mine; ştiu că bătrânul,— Norocul ,—care te-a îndreptat la casa mea, ţi-a spus să nu vorbeşti trei zile. De acuma să faci aşa cum te-oiu învaţă eu.

Pe mine mă chiamă Soarta omului. Tu ai văzut în ziua întâia podoabele şi bogăţiile de cari eram încunjurată şi ai auzit peste noapte cum au bătut doi la fereasta mea. Aceia erau noii născuţi pe lume, cari îmi făceau cunoscut aceasta, ca să le hărăzesc ce trebue,’ la naştere, şi, se înţelege, le-am răspuns că le dam ceea ce aveam. Bogăţie şi mărire aveam,—bogăţie şi mărire le-am dat. A doua zi ai văzut că eram mai săracă, şi la toţi acei peste o sută cari s’au născut în acea noapte şi au bătut la fereasta casii mele, le-am răspuns şi lor că le dau ceea ce am. Muncă şi cinste aveam, —muncă şî cinste le-am dat. A treia zi ai văzut că sărăcisem cu totul, şi boala mă gătiâ. In noaptea aceea au venit peste o mie la fereastâ: eu le-am dat ceea ce aveam, adică sărăcie şi boală.

Apoi să ştii, măi omule, că tu eşti născut în ziua a treia, iar fratele tău e născut în ziua întâia. Şi orice-i face şi de orice te vei apuca, tot sărac ai să rămâi. Du-te dar şi te lipeşte pe lângă fratele tău care s’a născut cu noroc, slujeşte-l, munceşte-i cu credinţă, fii cinstit şi vei trăi pe lângă dânsul pună te vei stânge!

I. I. Ionescu, Poveşti, anecdote, ş. a., Iaşi 1915

Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi (mai jos), e foarte simplu și dacă nu-ți mai place, e la fel de simplu să te și dezabonezi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 2.909 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Leacuri vechi

Profesorul Marcel Labbe a botezat cu un nume medical de fagomani pe cei oameni mâncăcioși, cari cred că trăiesc pe lume numai pentru a...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.213 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.602 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...