Sisif, fiul lui Eol, zeul stăpân al vânturilor, este întemeietorul orașului Corint, care în vremuri străvechi se numea Efyra.
Nimeni în toată Grecia nu se putea măsura în viclenie, șiretenie și istețime cu Sisif. Datorită șireteniei, acesta strânse bogății fără număr în Corint și faima despre comorile lui se răspândise până departe.
Când Thanatos, întunecatul zeu al morții, veni la el să-l ia în trista împărăție a lui Hades, Sisif, care presimțise acest lucru, îl amăgi printr-un vicleșug și-l puse în lanțuri.
Din clipa aceea, pe pământ nu mai muri nimeni. Nicăieri nu se mai făceau înmormântări bogate și nu se mai aduceau nici jertfe zeilor din împărăția subpământeană. Randuirea pe care Zeus o statornicie pe pământ fuse încălcată.
Atunci Zeus trimise la Sisif pe Ares, puternicul zeu al războiului. Acesta îl eliberă din lanțuri pe Thanatos care îi smulse lui Sisif sufletul și-l duse în împărăția celor morți.
Dar și acolo Sisif cel șiret știu să iasă din încurcătură. El îi spusese soției să nu-i îngroape trupul și să nu aducă jertfe zeilor subpământeni. Aceasta îi împlini dorința. Hades și Persefone așteptară mult și bine jertfele de înmormântare, dar zadarnic.
În cele din urmă, Sisif se apropie de tronul lui Hades și-i zise stăpânitorului împărăției morților :
– O, stăpâne a sufletelor morților, mare Hades, tu care ești deopotrivă de puternic ca Zeus, lasă-mă să plec pe pământul plin de lumină. Voi porunci soției mele să-ți aducă jertfe bogate și apoi mă voi întoarce în împărăția umbrelor.
Astfel îl amăgi Sisif pe marele Hades, care îi dădu drumul pe pământ. De bună seamă, Sisif nu se mai întoarse în împărăția lui Hades, ci rămase în palatul lui falnic, unde se ținea de vesele ospețe, bucuros că e singurul dintre muritori care izbutise să se întoarcă din întunecoasa împărăție a umbrelor.
Hades se mânie nespus și-l trimise din nou pe Thanatos să-i aducă sufletul lui Sisif. Zeul morții se duse la palatul celui mai șiret dintre muritori, pe care-l găsi la un ospăț îmbelșugat. Zeul morții, pe care-l urăsc atât cât oamenii și zeii, îi smulse sufletul lui Sisif : de data aceasta sufletul lui zbură pentru totdeauna în împărăția umbrelor.
În viața de apoi, Sisif îndură o grea osândă pentru toată viclenia și înșelăciunile pe care le-a săvârșit pe pământ. El fu osândit să împingă un bolovan uriaș spre vârful unui munte înalt și prăpăstios. Sisif muncește încordându-și toate puterile. Sudoarea îi curge șiroaie din pricina muncii istovitoare. Iată că vârful muntelui e tot mai aproape, încă o oprire și truda lui Sisif va lua sfârșit. Dar bolovanul îi scapă din mâini și se rostogolește cu vuiet în jos, stârnind nori de colb. Atunci Sisif o ia de la capăt.
Astfel el împinge veșnic în sus bolovanul și niciodată nu poate să-și ajungă ținta – vârful muntelui.
După Metamorfozele lui Ovidiu de N. A. Kun, 1914
- Mărțișorul
- Sfântul Haralampie
- Maica Domnului și Trif-cel-Nebun
- Zina, fată năzdrăvană
- Făceți-vă negustori
POVEȘTI * SUPERSTIȚII * STRIGOI * CURTEZANE CELEBRE * REȚETE VECHI ROMÂNEȘTI * DICȚIONAR INFERNAL* VRĂJITORIE * DESCÂNTECE * SFATURI PRACTICE …
- Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .
