Connect with us

Hi, what are you looking for?

Superstiții

Semne de moarte

Arnold_Boecklin, Autoportret cu Moartea cântîd la vioară, 1872

Moartea rar când se arată oamenilor pe neaşteptate şi pe neștiute ca să le curme firul vieţii, ci ea, după credinţa şi spusa Românilor, totdeauna dă de știre mai de nainte prin diferite semne atât neamurilor celor mai de aproape cât şi celui ce are să moară, că în scurt timp va veni la dînsul ca să-i iea sufletul, şi abia după aceea se arată şi ea singură.

Semnele cele mai remarcabile şi totodată şi cele mai respândite, de pe cari poporul român pretinde a cunoaște, că numai decât trebue să moară cineva din acea casă, la care sau împrejurul căreia se întâmplă, sunt următorele :

  • Pocnirea neaşteptată a unor obiecte din casă, precum: a meselor, a scaunelor, a lăiţilor, a paturilor, a lădițelor, a stâlpilor de la horn, a uşelor, a păreţilor, a icoanelor, a oglinzilor şi a grinzilor.
  • Stricarea de sine şi momentană a sticlelor, a blidelor, a oalelor, a tingirilor, precum şi a altor obiecte din casă.
  • Căderea neaşteptată a unei icoane sau oglinzi de pe cui şi sfărmarea ei.
  • Deschiderea de sine a uşilor.
  • Deslipirea şi căderea tencuelei de pe păreţi.
  • Mieunarea necontenită şi spurcarea mâţelor în casă, unde se află un bolnav, sau momentana lor pierire.
  • Cântarea cocoşescă a găineloru.
  • Ragerea în mod neîndătinat a vitelor, şi mai ales într’un timp nepotrivit, spre esemplu când iau pe mireasă de la părinţii săi şi-o duc într-un car cu boi la bărbatul său.
  • Urlarea sau hăulirea cânilor. Dacă într’o casă se află un bolnav, care trebue să moară, atunci cânele se apropie de casa, unde e bolnavul şi urlând sapă sau cel puţin sgârie pămîntul de lângă acea casă. De cumva familia bolnavului nu are nici unu câne, atunci tot aceste semne se făc de cătră alţi câni străini, cari vin în ograda celui bolnav de la vecini sau chiar şi din locuri mai depărtate. Însă cânele, care urlă, numai atunci prevestește moarte, când îşi pleacă capulu spre pămînt, iar de cumva urlând îşi ridică capulu în sus, atunci prevestește foc.
  • Facerea de pete negre pe mâni, cari sunt ca nișe bureţi, și cari în ținutul Năsăudului din Transilvania se numescu „ strelici “ .
  • Baterea ochiului de mai multe ori şi în mai multe răstimpuri.
  • Visarea de arături, gropi şi morminte proaspete, apoi apă tulbure, lumînări stinse, vite tăiate, sau când în visu îl vezi pe unul îmbrăcat în vestminte negre.
  • Căderea dinţilor în vis, cu cât simţești că te doare mai tare dintele, ce-l visezi că-ţi cade, şi cu cât ţi se pare că-ţi curge mai mult sânge, cu atâta mai de aproape îţi va fi cel ce are să moară.
  • Curgerea sângelui din nas.
  • Durerea inimei fără să știi de ce, precum şi când te bate foarte tare somnul prin mai multe zile şi nopţi de-a rendul.
  • Cântarea cucuveicei sau bufniţei mai ales ziua pe casă sau în nemijlocita apropiere a acesteia, precum: pe poartă, pe cumpăna fântânei, pe şură sau grajd sau pe un pom din grădină.

Dintre toate semnele, câte s’au înşirat până aicea, cari prevestesc că va muri cineva din familie sau dintre nemurile cele mai de-aproape nici unul nu e aşa de temut ca cântarea cucoveicei, numită altmintrelea în unele părţi, precum bunăoră în ţinutul Năsăudului din Transilvania, şi pasarea morţilor, de oarece la casa, unde cântă acesta, trebue, după credinţa Românilor, numai decât să moară cineva.

Dovadă despre acestă credinţă foarte răspândită în tote ţările locuite de Români, avem, între altele, şi următorele versuri scoase dintr’un bocet din comuna Crasna, districtul Storojineţului, în Bucovina:

Trage, trage clopoţelu,
Că-ţî mai vine-un sufleţelu ; 
Trage trage totu cu jale. 
Să s’audă până’n vale ; 
Căcî aşa s’a întâmplaţu 
După cum a foştu cântată , 
Cucoveica cobitoare 
Şi de rău prevestiture.

Această credinţă însă nu e proprie numai Românilor, ci ea se află şi la alte popoare atât din vechime cât şi din timpul prezent.

Romanii, bunăoară, considerau cântecul acestei păseri nocturne de cea mai înfiorătoare prevestire. Eată ce ne spune naturalistul Pliniu în privinţa acesta:

Funebra şi mai cu seamă la auspiciile publice urgisita cucuveică se ţine la locuri deşerte, nu numai dezolate, ci şi înfiorătoare şi nestrăbătute. Un monstru nocturn, care nu se aude cântând, ci numai gemând. De aceea, când se arată ea în oraşe, şi mai ales ziua, acestă împrejurare se consideră ca cea mai înfiorătoare prevestire

Iar poetul Ovidiu zice :

Se preface într’o pasăre urâtă, prevestitoare a unei scârbe mari, cucoveica (buha) leneşă, care este o prevestire îngrozitoare pentru muritori ! 

Dintre popoarele de origină străină, cari au aceeaşi credinţă despre cântatul cucoveicei, ca şi Românii, amintesc aici numai pe Rutenii din Bucovina.

Afară de semnele înşirate până aici mai sunt încă şi multe altele, dintre cari unele se arată nu numai neamurilor ci chiar şi celui ce are să moră.

La aceste din urmă se numără mai cu semă cântarea cucului şi visurile.

Cucul, după credinţa Românilor, e o pasăre misterioasă, ce are tainice legături cu soarta omului. Glasulu său, când îl auzi ântâia oară primăvara cântând, menește totdeauna a bine, când răsună de a dreapta auzului sau în faţă, şi din potrivă menește totdeauna a rău sau chiar a moarte, când răsună în stânga sau în spate.

Şi cum că întradevăr glasul cucului auzit în spate menește nu numai a rău, şi chiar şi a moarte, ne dovedește următorul pasagiu, pe care îl scoatemu dintr’un bocet din Bucovina :

Măi femee, draga mea, 
Draga mea, iubita mea, 
Cucu ’n spate mi-a cântat 
Şi moartea m'a săgetat.

Ba cucul, aţâţă după credinţa Românilor din Bucovina, cât şi a celor din Moldova şi Ţara-Românescă, menește a rău încă şi atunci, când cântă pe vârful casei, înaintea sau în nemijlocita apropiere a acesteia, precum pe fântână, pe un clăoi de fân sau otavă, apoi pe toaca din clopotniţa bisericei şi pe crucile din ţinterim.

Un cântec din Ţara-Românescă ne spune cu privire la această împrejurare următoarele :

Cântă cucul sus pe moară 
Marin trage ca să moară, 
Cântă cucul sus pe cruce 
Pe Marin la groapă-l duce. 
Rămâi maică sănătăsă, 
Eu mă duc ca să-mi fac casă. 
Ad’o sapă şi-o lopată 
Să-mi fac casă ’ntunecată ; 
Ad’o teslă şi-o mistrie.
Să-mî fac casă de vecie ! . . . .

Iar o baladă din Bucovina ne spune, între altele, şi acestea :

Cântă cucul sus pe casă, 
Văleanaş stă mort pe masă, 
Cântă cucul pe fântână, 
La Vălean la cap lumină; 
Cântă cucul sus pe fen, 
Din Vălean curge venin, 
Cântă cucul pe otavă, 
Din Vălean curge otravă ; 
Cântă cucul sus pe cruce, 
Vălean de la noi se duce ; 
Cântă cucul sus pe prun, 
Unde duc omul cel bun ? 
Cântă cucul jos în iarbă, 
Unde duc omul de treabă? 
Cântă cucul sus pe nuc, 
Pe Vălean la groapă-l duc ; 
Cântă cucul sus pe toacă, 
Pe Vălean la gropă-l pleacă 

Dacă cineva viseză că a vorbit cu vre-un mort și că mortul respectiv l’a îndemnat şi chemat să meargă acolo, unde se află el, atunci crede poporul că cela ce a visat aşa ceva trebue în scurt timp să moră.

De la acestă credinţă se vede că vine apoi şi datina Românilor din unele părţi ale Moldovei şi Ţării-Românești, când viseză pe un mort în mai multe nopţi de-a rândul, care-i supără, de a da a doua zi dimineţă o ceapă de pomană zicând: «a ţine de sufletul cutăruia », sau de a se pune în trei dimineţi după olaltă cu spatele la ferestră şi azvârlind pe aceasta cu mâna dreptă o ceapă de-a zice: «cine mă bântue pe mine noaptea , să n’aibă treabă cu mine, ci cu ceapa.» zicând aceste cuvinte cred că nu vor visa mai mult. Din contra dacă nu zvârli nimic, se crede că din astfel de visuri lesne pot să capete boala numită lipitură.

Toate semnele acestea, câte s-au înşirat în capitolul de faţă, fac pe cei mai mulţi inşi a crede, că numai decât trebue să se bolnăvească şi să moară cineva din mijlocul lor. Şi de cumva unul sau altul dintre familianţi e acuma bolnav, atunci nimeni nu mai stă la îndoială că respectivul are să moară.

Dar tocmai această credinţă deşartă, a cărei obârşie originală se pierde în cea mai profundă întunecime a vechimii, pe mulţi inşi dintre cei slab de înger, îi face să se bolnăvească, şi de cumva sunt bolnavi, chiar să şi moară.

S. FL,. Marianu, Înmormîntarea la Români, studiu etnografic, 1892

POVEȘTI * SUPERSTIȚII * STRIGOI * CURTEZANE CELEBRE * LEGENDELE OLIMPULUI * REȚETE VECHI ROMÂNEȘTI * DICȚIONAR INFERNALVRĂJITORIE * SFATURI PRACTICE …

  • Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 3.930 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.474 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.879 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...

Strigoi

Vizualizari: 1.694 ...Bărbaţelul meu Iubit! De aseara ai murit, Of! şi nu pociu sa te uit. Şi la altul sa ma uit! El acum,...