Connect with us

Hi, what are you looking for?

Placeri vechi

Sărbătorile larilor, lemurilor și ale Florei

Scenă dintr-un carnaval roman, Johann Heinrich Ramberg, 1763 -1840

A. La 1 Mai cădea la romani Lararia, sărbătoarea larilor ce păzeau orașul şi care erau cei doi fii ai lui Mercur și ai Manei. Ovidiu amintește că, la început, orașul avea numai doi lari, iar pe timpul său număra mii. După moartea lui August se consăcră și spiritul său ca lar, adăugându-se celor doi, devenind astfel oficiali, trei lari, păzitori ai orașului.

Afară de aceştia, fiecare casă avea larul său păzitor. Larii erau spiritele bune, din moşi-strămoși, păzitoare ale familielor. Iconițele lor se păstrau lângă vatră, iar mai apoi în lararii; se încununau cu flori şi li să aduceau unele sacrificii la 1 ale lunei. Ludwig Preller ( Romische Mythologie) ne arată încă din timpurile vechi identificarea între mani, adecă sufletele bune ale oamenilor ce mureau şi lari.

B. La 9 Mai, 11 și 13, cădea Lemuralia, adecă sărbătoarea lemurilor sau larvelor a sufletelor celor primejduiți, omorâţi care nu aveau hodină. Aceasta a fost înființată de Romulus, pentru fratele său Remus. Când erau sărbătorile morților, precum și de sărbătoarea aceasta, romanii nu făceau nunți, — de aice şi la români superstiția de a nu se căsători în luna Mai.

C. La 15 Mai cădea sărbătoarea Argeilor. Argeii erau nişte păpuşi de papură, sau de trestie, în număr de 24, care se aruncau de către vestale în Tibru, de pe puntea numită Pons-Sublicius, la care ocazie oficiau Ponteficii. Asupra obiceiului acestuia circulau următoarele tradițiuni: Că Argeii reprezentau pe cei 24 argieni, veniți cu Heracles, care de dorul țărei lor s’au aruncat în apă. În amintirea lor s’au făcut 24 de capele, în cele 24 cartiere ale orașului, unde să spunea că au fost ei îngropați, fiind și aceştia onorați ca eroi sau lari. Altă versiune era, că până la venirea lui Heracles se aruncau în apă doi oameni, după porunca lui Joe, pentru Saturn —(mitologii cred că de fiecare cartier al oraşului câte unul, de toți 24) și că Heracles a introdus obiceiul de a se arunca păpuși, în locul oamenilor. Puntea aceasta mai era legată și de amintirea de pe când bătrânii sexagenari se aruncau în apă, rămănând şi proverbul: sexagenarii de ponte .

D. Alături de sărbătorile acestea triste, romanii aveau și sărbători vesele, corespunzătoare anotimpului. La 28 April începeau Jocurile Florale, în onoarea zeiței Flora, ținând până la 3 Mai, după calendarele din timpul lui August, iar după calendarul lui Constantin aveau loc la 23 Mai, pe când în Capua le găsim la 13 Mai, numite Rosalia, adecă sărbătoarea roselor. Mă voi servi aice de citații scoase din opul repausatului academician Dr. At. Marienescu, asupra unor obiceiuri la această sărbătoare: „In 28 April ușa palatului împărătesc a lui August a fost înfrumusețată cu cununi de cer și la toată poarta se punea dafin“. Apoi: „La floralia oamenii se încununau şi’și înfrumusețau uşele cu flori și la mâncare se împrăş- tiau flori pe masă și femeile se îmbrăcau pestriț“, (ca florile).

În nordul Bucovinei de Rusalii se împodobește toată casa cu iarbă și flori, împrăștiindu-se pe podele, pe mese, punându-se prin cue, iar uşile, porţile şi stâlpii cerdacului sunt împodobiţi ca și în Moldova cu tei; împlântându-se teiul în pământ, dinaintea ușei, pe la casele țărănești. — Pe când buruenele de leac, ce sunt culese înaintea Rusalielor, până a nu fi pişcate de iele, (zâne, sărbătorile acestea fiind ale lor) se pun pe sub streşine, iar mai ales pe după sfintele icoane. — La romani, în ziua de 1 Mai avea loc sărbătoarea zeiţei Bona Dea, în templul căria se păstrau buruenele de leac.

Contopirea Rosaliei cu Lararia și Lemuralia.

Sărbătorile sufletelor din Mai, le găsim amestecate din cei întâi timpi ai creştinismului cu Rosalia. În o scriere mică, dar foarte de mare valoare a prof. Tomaschek din Viena, aflăm date foarte precise, atât din Italia cât și din Tracia, unde sau găsit monumente, pe cari sta scris din partea celor repausaţi, că lasă în urmă-le donaţiuni, pentru a li se face praznic şi a li se încunună mormintele cu flori, de sărbătoarea Roselor.

În împrejurimile orașului Drama, aproape de Philippi, unde se aflau odinioară grădinile renumite de rose ale zeului Bah, (Liber Pater roman) s’a găsit pe o piatră scris că: Bithus şi Rufus, dau Theasioţilor lui Liber Pater o sumă anumită, din a căreia procente în tot anul să li se facă praznic, la mormintele lor și anume în ziua de Rosalia — când se serbează întrarea verei și domnesc sărbătorile bahice, când toți mergeau în grădini şi pe câmpii și fiecare cap era încununat cu rose „în această zi, nu trebue uitaţi nici morții“, spune autorul, — arătând că Philippi capătă coloniști romani după lupta de lângă Actium, pe care August îi aduse din acele părți ale Italiei, ce se dăduse partidei lui Antoniu. Între ei puteau să fie și din Capua, urmează el.

Expresiunea „Rosalia“ pe pământul Italiei se găsește, dar nu în companie cu cultul lui Dionisos (Bah) ci Rosaliele italiene țineau de zeița Flora, sau poate și de Venus Afrodita din Campania. Întrun ordin publicat al împăratului Valentinean al II-lea, se află programul sărbătoarei din 387, din Campania, arătând data de 13 Mai, la care se ţinea sărbătoarea roselor în Capua, când cetățenii mergeau la grădinile Ampliei Afra şi se petrecea cu ospeţe și încununări. Cheltuala se scotea din ce aduceau grădinile, pe care Afra poate le lăsase testamentar comunei, ca în acea zi să i se facă la mormânt încununări. Sărbătoarea aceasta era un moment de transiție între păgânism și creştinism, spune Theodor Mommsen, după arhiologul Avelino. Era timpul când statul se afla pasiv : și încă nu decretase nici o religie oficial. În acele zile, creștinii își încununau cu rose mormintele martirilor lor.

În calendarele grecești Rosaliei i se dă în general, numirea de „Rodismos“, mai rar și „Rodiacă“ .

De aic de sigur şi „Rodica“ noastră. — „Rod“ se numeşte la noi „dulcețul de trandafir.

Numirea de Rosen-Kranz ce o dau nemţii metanelor de trandafiri călugăreşti, precum şi aceeaşi numire aplicată unor rugăciuni, care se fac în timpul lunei Mai, la vecerne, în onoarea Maicei Domnului, vor fi iarăşi în legătură cu sărbătorile zeităților iemeieşti din acest timp.

La noi era până nu de mult obiceiul de a se face metanii, din tradafiri fierţi şi putreziți. Aceste metanii după ce se uscau, se înşirau pe aţă, se stropeau cu apă de trandafir şi se păstrau în cutii, aşezate pe vată.

Masochi arată cari sunt la creștini sărbătorile cu rose de care ţine și „Paschalia Rosata“, spunând că’şi aduce aminte când era copil, în Capua, cum în Duminica Pentecostei, la liturgie, se aruncau rose pe podele, înaintea preotului.

Mai este apoi și sf. Rosalia în Palermo, de la 11 până la 13 lunie.

Tomaschek ne mai spune, că Avelino, luându-se după calendarul lui Constantin Il (337—361) conchide după fraza: CELLVS ROSAS SVMAT, că atunci măcelarii își încununau tarabele cu rose, ca în timpul Vestaliei, când se încununau morile. Mommsen însă, pune punct după Macelus, restul cetindul: ROSA SVMATur, aşa că se poate traduce: „Târg de carne. Rosa să fie luată“. Cine știe dacă românii nu ar putea limpezi disputa aceasta, termenul de „trandafiri“, ce se dă la noi cârnaților proaspeți, fiind poate rămas de pe timpurile când tarabele cu cârnaţi se încununau cu trandafiri.

În opul acesta găsim mai multe testamente, în cari testatorii cer să li se facă pomenire, și anume : de sărbătoarea Viorelelor, care cădea la intrarea în primăvară, de sărbătoarea Rozelor, care cădea la întrarea în vară, de Parantalia (în Februar) şi de ziua nașterei, cu pâine şi vin (cum dăm și noi de sufletul morților noștri) sau cu masa întreagă—așa că Rosalia rămâne în locul Laraliei şi Lemuraliei ca sărbătoare a sufletelor din Mai. Ba sunt cazuri când Rosalia se ținea la 20 lunie, după cum vedem de pe o inscripție că, Phaon donează 4 moşii colegiului preoţesc al Silvanilor, cu dedicația, să-i facă cuvenitele pomeniri. (Obiceiul românilor de a da moșii monăstirilor, pentru a li se îngriji de suflete, făcânduli-se parastas și dânduli-se de pomană—pro mani).

Din acestea am putut vedea, cât de contopite erau în Italia zilele: morților din Mai cu Rosalia, cine ştie de pe când; pe care în Tracia o găsim încă odată contopită cu o altă sărbătoare a rozelor, acea a lui Bah. Despre grădinele de rose ale zeului Bah din Drama, scrie Paul Lucas că: a intrat în vechile ziduri, unde erau odată grădini delicioase — ne spune autorul aceluiaș mic dar valoros opuscul, prin care sau adus lumini atât de însemnate asupra istoriei.

Tot aici găsim şi descrierea sărbătoarei Rosalielor la poporul rus, din anul 1551, după un protocol al sinodului din Moscova, în care se spune că: „Bărbaţi şi femei se strâng noaptea şi petrec, cu sfat, cântece, jocuri și alte lucruri urâte lui Dumnezeu. După ce a trecut noaptea, merg la părâu cu strigăte și se spală“. De la ruşii albi a trecut sărbătoarea la Mordwini, Wiedeman o descrie în modul următor: „Scurt înaintea Duminecei mari țin babele sărbătoarea lor, merg la apa cea mai apropiată, pun copaci tineri în pământ și fac un scrob, pe care acolo îl mănâncă. De Duminica mare merg fetele sub presidiul unei regine la pădure, unde fac cununi, apoi merg încununate, cântând, la o apă curgătoare, unde aruncă cununile, cu întrebări. De pluteşte cununa și nu se cufundă, e bine. De altfel, se adun întro ogradă și fac alee de copaci tineri, sub care se aşază, trătând pe tinerii ce trec prin alee cu vin şi rachiu. Mai vin şi scripcari şi se face joc—sau orgie. Înainte mergeau și bătrânii la părâu şi tăiau pe socoteala comunei un bou, cu deosebite obiceiuri, pe care fript îl mâncau“.

Tomaschek, din cauza orgielor de noapte şi din împrejurarea că femeile, în deosebi, petrec sărbătoarea aceasta, o crede bahică, pe când noi avem înaintea noastră sărbătoarea tinerilor şi a tinereței, a zeiței Flora, care se petrecea, după cum ştim, prin grădini, încununându-se, la care apă nu se bea de loc, ci numai vin — și care avea loc și noaptea, contopită fiind şi aceasta aic, cu sârbătoarea Venerei de la 1 April, când se scaldă idolul zeei, scăldându-se atunci și femeile, mai adăogată fiind poate și sărbătoarea Venerei Volgivaga din Eris, de lângă mare. Această sărbătoare în Roma se petrecea în dumbravi, de către unele femei, mergând la templu încununate cu rose şi mirt. Singure strigătele sau chiuiturile din sărbă- toarea de mai sus, ar putea să fie bahice, dar putem noi ști dacă nu, și la sărbătorile libere ale Florei şi ale Venerei, isbucneau în chiuituri, care sunt o consecință naturală a veseliei ?

Din acestea ne putem încredința, cum romanii veniți aic, au fost aciia cari au transmis vecinilor ruşi cultul lor,—ca și credința în zânele „Rusalki“ și alte multe, de care e plină mitologia slavă— lucru ce ei nu vor să admită. D. G.. Popa Liseanu în scrierea d-sale asupra sărbătoarei Rusaliilor, (Urme păgâneşti, Bucureşti.) văzută cu multă claritate, ne spune că numele „Rusalii“ ar fi intrat la noi după ce sa terminat trecerea lui l în i, altfel ar fi trebuit să se cheme „rusai“. D. Xenopol însă, în Istoria d-sale spune (Istoria Românilor) că numirele proprii nu sunt supuse de tot schimbărilor fonetice, aducând unele exemple ca: Mehadia, din Ad-Mediam, — făcându-se numai schimbarea de litere, – (metateza) : „Mead—diam, care schimbând accentul şi întărind pe a, a păstrat şi sunetul acestuia neprefăcut în z, după cum sa făcut bunăoară în mează din media dar neprefăcându-se în mează“. Sau alte numiri ca : Vulcan, Anton, etc., care n’au suferit schimbările limbei supuse la mișcări. Am putea noi crede că romanii veniţi aice n-au avut tocmai sărbătoarea aceasta capitală, sau că s-ar fi putut pierde tocmai la noi—când în popor ne-au rămas urmele aproape a toate sărbătorile cele mai însemnate romane ?

Ba însăşi în Istoria D-lui Xenopol la începutul existenței noastre, pe când eram încă romani, găsim această sărbătoare, fără a i se pune numele, deoarece, la noi nu au ajuns decât tablele cerate, pe care se făcuse cheltuiala sărbătorei, care a avut loc la Al- burnus (Abrud) la 1 Mai. lată cum se exprimă D-l Xenopol, punând’o numai în socoteala larilor:

„La zi întăi a fie cărei luni se ţineau la Romani sărbătorile familiare ale zeilor casnici, Larii, care se vede că dobândise la 1 Mai o desvoltare mai deosebită, când natura întreagă reînvia sub suflarea caldă a primăverei. Pe pajiștele înverzite ale Daciei, mâncară acei străbuni ai românilor miel fript cu salată și ca vrednici romani udară această mâncare cu libațiuni îmbelșugate de vin“—de aici deducând d-sa la noi Armindenul.— Ce idei va mai fi conţinut această sărbătoare, nu ne sunt cunoscute, dar însuși Armiedenul nu e de cât o bifurcaţiune a Rosalielor.

Dacă cercetăm cartea lui Marian (Sărbători la români) vedem că Armindenul e aceiaș sărbătoare cu Rosalia — cu unele deosebiri, cari se pot atribui larilor. „Arminden“ în Transilvania se chiamă ramura verde ce se pune la poartă: de fag, de stejar, etc. D-l învățător Dogariu, com. Satu-lung, spune: „Armindeni se pun în două rânduri: în presară de sf. Gheorghe, frunză verde de fag, și în presara zilei de Ispas, frunză de rozar salbatec“. Cu lemnul acesta se face apoi foc când se face pâne, din cel întâi grâu nou. Arminden se mai chiamă și pomul de Mai ce se pune, la casele fetelor alese din sat, sau la poarta iubitei.— Apoi mai găsim că în ziua de 1 Mai e bine să te speli, pân’ a nu răsări soarele, cu rouă de pe ierburi și flori; precum și că să te preumbli în faptul zilei în aer curat, ca să fii vioi, iute și puternic peste an, etc. În Banat femeile samână în această zi la câmp fasole și castraveți, căci rodesc bine. În Bucovina se samănă în ziua de sf. Gheorghe bob, tot pentru roadă.

Unele din obiceiurile acestea ne arată, destul de lămurit, că Armindenul ține de zeița rodirei pământului : Flora—a căreia sărbători au fost înființate, în urma unor ani de nerodire, după sfatul cărților Sibiline.

La sărbătorile Florei aveau loc jocuri de circ, la care se asmuţau iepuri și capre. Apoi mai era obiceiul de a se arunca asupra oamenilor măzare şi bob, de care ei își umpleau buzunările, în mijlocul veseliei generale. Alţii alergau purtând flori, şi mai ales roze, ca simbol al răpedei treceri a floarei omului.— Pe aceste alergări se razimă de sigur primblatul nostru în aer, iar boabele ce, la ei se aruncau, la noi să samână. Petrecerile lor cu această ocazie erau atât de destrabalate, încât în teatru, dănțatoarele se prezentau fără haine. Nu e de mirare dacă şi la Moscova, Rusaliile luase o și mai deplorabilă desvaoltare. lar motivul, că la noi sărbătoarea aceasta e alipită la zile diferite, îl găsim chiar la romani — la cari, deși sărbătorea Floraliei să serba de la 28 April până la 3 Mai — în Capua, însă după cum am văzut, aflăm sărbătoarea rozelor la 13 Mai, pe când aceiaş sărbătoare după calendarul lui Constantin, se serba în Roma la 23 Mai.

Deși sărbătorile acestea două, sunt mai târzii decât venirea noastră, ele înșă trebuie să, se fi aflaț în uz, în alte părți, mai dinainte. Sărbătoarea noastră însă, de la 1 Mai, ţine de Floralia veche romană, când se va fi petrecut și prin poeni, cum e la noi obiceiul: de a mânca la pădure, friptură de miel şi a bea pelin alb, sau roş, pe iarbă verde.— În Botoșani petrec la rădiul din spre, Suliţă. În Suceava, de demult, mergea lumea într’o dumbravă de sub cetate, pe șesul râului Suceava. Aic se recitau versuri despre Ștefan cel Mare și Calapod paharnicul: „Gugiumanul meu e pe capul tău“ „Ineluşul meu pe degetul tău“. Atâta mai reținuse în minte, din copilărie, d-l Dimitrie Socolean, din Cernăuţi — care îmi spunea acestea.

Versurile însă, ce tratează despre un amant al Doamnei, desigur că țin de o zeitate, ca Venera cu Marte, sau altele, trecute asupra lui Ştefan Vodă — care la români era cât și un zeu.

lar dacă la noi Rusaliile au întrat totuşi abia pe timpul Creștinismului, aceasta dovedeşte incontinua legătură ce a fost între romanii rămaşi dincoace de Dunăre și imperiu. Sau este sărbătoarea aceasta păgână, sancționată mai apoi, prin biserică și serbată de popor după tradiţiunile vechi ale lui ?… Cercetări mai speciale vor putea dovedi aceasta.

Sărbătoarea Moșilor în București, studiu comparativ

de Elena Niculiță Voronca, 1915

  • Daca iți place și vrei să susții acest blog, abonează-te
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 3.878 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Leacuri vechi

Profesorul Marcel Labbe a botezat cu un nume medical de fagomani pe cei oameni mâncăcioși, cari cred că trăiesc pe lume numai pentru a...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.443 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.844 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...