(urmare)
Născută în Mitilene, dar originară din insula Lesbos, poetesa Sappho a dat numele ei acelei pasiuni pe care unele femei o au pentru sexul lor. „Saphonismul” era slăvit de Sappho ca o formă a iubirii superioară relațiilor normale. Fiind de un temperament pătimaș, Sappho a avut în copilărie legături incestuoase cu fratele ei Cheraxos, care a ajuns apoi amantul curtezanei Rhodopis.
Măritată de timpuriu cu Kerkolos, un bărbat robust. Sappho l-a epuizat repede. Rămasă văduvă, ea s-a amorezat nebunește de frumosul Phaon care însă a disprețuit-o. Biografii ei se cam contrazic.
Unii spun că a iubit apoi până la delir mai multe „lesbiene” : alții afirmă că, devenind văduvă, Sappho a început să creadă că „fiecare sex trebuie să se concentreze, să se concretizeze în el însuși”.
A adunat la dânsa tinere fete, cărora le-a predat filozofia întemeiată pe principiul indicat mai sus.
De la teorie, au trecut la practică. Unii scriitori au considerat această „academie” ca o școală de prostituție. Această părere este greșită, după alții, Sappho era bogată : nu s-a vândut niciodată. Elevele ei au devenit libertine, nu prostituate publice.
Acest învățământ exaltat, „transcedental”, al unei iubiri nefirești, era fără îndoială un mijloc de limitare a nașterilor. În sfârșit, alții cred că academia din Lesbos era o simplă școală de poezie și muzică. Sappho a perfecționat tehnica poetică : a creat strofa numită „safică” : a format tinere poetese ca Erina, Telesila și Myrtis.
Faptul că Sappho a avut gusturi ce sunt apanajul sexului masculin, s-ar putea explica prin aceea că ea ar fi fost hermafrodită. Structura ambiguă a organelor sexuale ar fi cauza stării de neîncetată surescitare, care oducea pe Sapho la crize de delir și determina pe frumoasele și pasionatelele ei eleve să se refugieze în brațele luntrașului Phaon*.
Istoria recunoaște că, respinsă, Sappho s-a aruncat în Helospont, de pe stâncile înalte ale Leucadelor. Mitologia, care deformează totdeauna istoria, adaugă că moartea lui Sappho este o pedeapsă impusă de Venus, care nu admitea denaturarea grațiilor feminine.
Versurile lui Sappho sunt expresia pasiunii sale pentru Phaon sau pentru unele din discipolele sale. Ele vădesc o dorință imperioasă, dominatoare, care nu poate fi potolită. Sunt strigăte, lacrimi, spasmuri, avânturi lubrice. Poeziile ei redau „durerea plăcerii”, a cărnii tremurânde, a oaselor dislocate, a sângelui ce țâșnește. Sunt convulsiile întregii ființe, în momentul voluptății supreme. Poeziile lui Sappho alcătuiau nouă cărți, scrise cu simplitate și cu artă remarcabilă.
Câteva femei, adepte ale acestei filozofii erotice, au imitat-o pe Sappho, aruncându-se în mare. Unele, pentru a-și potoli patimile, altele, pentru a nu ceda atracției sexului tare, pe care il considerau ca umilitor. Este de recunoscut că „filozofia” și „practicile” saphice au prins rădăcini în societatea feminină. Tribadele romane, vrajitoarele și iluminatele din Evul-mediu, „emancipatele” contemporane sunt continuatoare ale scolii din Lesbos, pe care Sappho a fondat-o pentru consolarea tovarășilor ei de suferință și, poate, cu scopul nemărturisit de a limita nașterile.
Oricum, nu se poate nega că Sappho este cea dintâi feministă cunoscută în istoria antică.
*Phaon, luntraș bătrân și sărman, originar din insula Lesbos. Fiindcă odată a trecut-o peste mare pe Afrodita, fără să știe cine e, și nu i-a cerut plata cuvenită, zeița, drept recunoștință, i-a dăruit un filtru cu ajutorul căruia Phaon a redevenit tânăr și frumos. Despre frumusețea lui s-a dus în scurt timp vestea. Însăși poeta Sappho se spune că s-ar fi îndrăgostit de el și s-ar fi sinucis, fiindcă Phaon nu i-a împărtășit dragostea.
Mic dicționar mitologic greco – roman de Anca Bălăci
Asemeni unui zeu mi se pare
acel bărbat care stă în fața ta
și care se apleacă vocea ta dulce
s-o asculte
și râsul acesta al tău care trezește dorinți. Dar mie,
în piept, inima mi se zbate; doar puțin
dacă te privesc, atunci, imediat
mi se stinge vocea,
îmi amuțește limba zdrențuită, simt
cum pe sub pielea mea alergă
o flacără lentă, ochii mei nu mai văd,
urechile îmi vuiesc
mă acoperă o transpirație rece,
tremur toată, la înfățișare
devin mai verde ca iarba, încă puțin
și cred, că îmi voi da sufletul.
Dar trebuie să îndur totul…
„Invidie erotică” de Sappho, traducere Adina Velcea
- Ai ceva de comentat ?!! Te rog…
- Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi (mai jos), e foarte simplu și dacă nu-ți mai place, e la fel de simplu să te și dezabonezi.
