Connect with us

Hi, what are you looking for?

Strigoi

Puterea Strigoilor

Anders Zorn, La ușa mansardei; Fata în mansardă, 1905

Urmare

Puterea Strigoilor este foarte mare. Strigoaicele sunt date tot de Dumnezeu, ne spune o credinţă bucovineană, iar o altă, tot de pe-acolo, adaogă că Strigoaicele sunt mai puternice decât însuş Dumnezeu.

,,Strigoaicele, Doamne fereşte, ce putere au ! Zice că pe când umblă Dumnezeu şi cu Sf. Petru pe lume,

Dumnezeu s’a suit pe o cruce înaltă şi le-a întrebat pe Strigoaice

Ce faceţi voi acolo ?

— Noi aşa facem, —au zis ele, că atât vedem cu ochii, de Duminica mare o să fie brumă!

— Eu nu v’oiu lăsă să faceţi voi asta !

— Apoi nici noi în cer nu te-om lăsă pe tine, la Ispas, să te sui !

Când a venit la Ispas, Domnul Hristos nu s’a putut sui, a venit înapoi la ele şi s’a suit pe cruce de le-a vorbit :

Faceţi voi ce faceţi, şi când veţi veni în cer la mine, v’oi întreba eu ce faceţi aici !

Ş’apoi tocmai s’a putut Domnul Hristos sui la cer. Dacă le-a dat lor voie, i-au dat şi ele lui Dumnezeu”.

O înşusire caracteristică a Strigoilor este bătaia ce şi-o fac, mai ales în noaptea in timpul sărbătorilor mari, pe cari le-am pomenit.

Prin Ardeal se spune că Strigoii se ung întâiu cu ustaroiu sau alcevâ şi apoi se duc prin văzduh la un munte, călări pe câte o lopată. Ele sunt în trupurile lor. Acolo dau de Mamonul lor, — căpetenia Strigoilor.

Mai pretutindeni însă se spune că înainte de a merge la locul lor de întâlnire, Strigoii umbă prin sate şi adună limbile dela meliţe, meliţuice şi meliţoaie.

Cu aceste unelte, Strigoii se adună pe haturi sau hotaruri de moşii şi sate, şi acolo se ieau la bătaie.

Pe când umbla Dumnezeu şi cu Sf. Petru pe pământ, călări, au întâlnit o vrăjitoare ce-şi fierbea în drum, cu puterea ei vrâitorească, oala, fără foc sub ea.

Când o vede Dumnezeu astfel, zice:

— Sta-ţi-ar oala !

Şi ea, de acolo:

—  Sta-v’ar şi vouă caii!

Şi oala a stat; şi caii lor.

Dac’a văzut aşa Dumnezeu, că vrăjitoarea are aceeaş putere ca el, şi-a luat vorba :

— Porni-ţi-ar oala !

Şi ea :

— Plecâ-v’ar caii!”

Prin unele părţi se zice că se bat cu săbiile prin codri şi locuri tăinuite, pe la răscrucile drumurilor sau împrejurul unu foc.

Strigoii se bat la hotare la Sf. Andreiu şi Sf. Gheorghe. Ooamenii se feresc ungând peste tot cu usturoiu, şi strângând limbele de meliţe de pe-afală.

Prin Bucovina se spune că bătăliile acestea se întâmplă între Draci şi Strigoi, căci Dracii au mare ciudă pe Strigoi. Prin cele mai multe părţi însă se spune că lupta se dă numai între Strigoii amestecaţi, adică între Strigoii vii şi Strigoii morţi.

N’am putea încredinţa dacă această adunare şi bătaie se face la porunca unui spirit, „Baba Coaja, regina tuturor spiritelor rele”, pe cari unii o identifică cu Samca sau Avestiţa, aripa Satană.

Bătaia între Strigoi începe atunci când unul zice „usturoiu roşu”, şi încetează când altul strigă „usturoiu alb”, sau când cântă cocoşii pentru miezul nopţii.

Câtă vreme se bat, Strigoii zic :

— Dau, dar nu taiu !

Când o Strigoaică, dintr’o pricină oarecare, nu poate să se ducă la întâlnirea cuvenită, îndeamnă pe alţii s’o înlocuească. Astfel, prin jud. Suceava se povestesc următoarele:

,,Ci-că a fost odată un om care avea o femeie Strigoaică şi tocmai de Sf. Andreiu o păli de copil. Femeia zise bărbatului său aşa :

— Măi bărbate, du-le de iea limba dela meliţoiu, mergi la crucile drumului, fără să vorbeşti cu cineva chiar de te-ar întreba, dă de nouă ori în pământ cu limba meliţoiului şi zi din gură; „dau, dar nu taiu”.

Bărbatul ascultă pe femeie, se duse, şi în loc să zică după cum îl învăţase de acasă, el a zis: ,,dau şi taiu”, şi când veni acasă îşi puse manile în cap, căci găsi femeia toată tăiata !”.

Prin unele părţi se crede că in aceste bătălii, Strigoii se împart pe ţări, şi că ţara cetei ce biruie, va avea bielşug, căci toate ploile menite pentru ţara Strigoilor biruiţi se vor răvârsă peste cea a biruitorilor.

Venirea Strigoilor morţi pe la casele lor, pe unde au trăit, nu este întotdeauna însoţită de primejdii. Ei vin, caută prin casă, mănâncă ce găsesc şi varsă făina din căpistere. Dacă află uşile închise, intră pe coş; după ce beau şi mănâncă, dau rămăşiţile la vaci, şi apoi pleacă.

Povestiri de amănunte nu lipsesc: lată Una din jud. Mehedinţi :

,,Se povesteşte că murind bărbatul unei femei şi făcându-se Moroiu, veniâ noaptea la dânsa, se aşeza pe pat şi femeia îi da demâncare, iar când cântă cocoşii, plecă fuga.

Femeia a spus vecinilor ce se întâmplă şi ca îi este urît singură. Vecinii i-au zis că dacă va mai veni, să-i dea de mâncare şi sa-i tragă cişmele din picioare.

Aşa a şi făcut: i-a tras o cismă şi a pitulat-o, iar când eră să o tragă şi pe a doua, au cântat cocoşii şi Strigoiul a plecat.

Femeia a arătat a doua zi cisma la vecini” .

A doua povestire din jud. Romanaţi:

 „Femeile cairi-s Strigoaice, ele chiar lăuze sa fie, spre Sf. Andrein merg la al noulea hotar, pe gura sobei sau pe horn, şi când vin înapoi, sunt toate stâlcite şi ferfeniţite.

Despre o damă din societatea înalta, dar cam excentrică, din Botoşani, se spunea ca de un revelion, cum eră îmbrăcată cu haine scumpe, comandate din Paris, sa dus în odaia copiilor, şi pe gura sobii, fiu ! a tulit-o! Iar când a venit înapoi, eră atât de sdrenţâroasă”.

Spaniolii cred în cei ce ies din morminte prin găuri, ca să-şi supere neamurile.

Indata se aduce o povestire ca dovadă : un bărbat care se strecoară pe „gaura Strigoilor (trou des Revenants). Sufletul strigoiului se îndepărtează prin cetirea preotului. Familia lui traeşte apoi în pace.

„Un român dintr’un sat, a murit acum doisprezece ani. Şi s’a dus trei oameni acolo, în satul acela, unde se însurase el şi au tras în gazdă la socrul lui, unde eră şi nevasta lui.

Neştiind că murise, drumeţii au întrebat de dânsul. Nevasta celui mort a zis :

— A murit bărbatu-meu, dar vine numai Joia şi Sâmbătă.

A treia povestire din jud. Suceava:

„Eră odată un om, care, cât a trăit el, totdeauna în spre ziua de Sf. Andrei se culca afară, din care pricină îi şi ziceau oamenii că-i Strigoiu.

Murind omul acesta, ieşia în toata noaptea din groapa şi venia acasă la nevasta lui, şedeia până ce cântau cocoşii de miezul nopţii şi apoi pieria.

Biata femeie, îngrozită de astă întâmplare, se plânse la o babă care o sfătui aşa :

— Du-te acasă, aşteaptă până va veni el, şi cum îl vei vedea că intră în casă, tu te şi apucă de te spală, te piaptănă, te oglindeşte, te găteşte şi nu-i răspunde nimic, până ce nu-i fi gata, iar atunci zi că te duci la nunta frate-său, care se însoară şi iea pe soră-sa.

Atunci el are să zică că nu se poate, dar tu spune-i:

— Nu se poate cei morţi la cei vii, dar asta se poate!

Şi pe loc are să crape!

Un „mulţumim şi bogdaprosti” ieşi din gura femeii, care ducându-se acasă, şi făcând cum a învăţat-o baba, a scăpat de Strigoiu “ .

Uneori Strigoii trebue „să-şi facă păcatul” chiar şi ziua.

„Unul, —ne spune o povestire,—a plecat la rude, cu nevasta, şi pe drum, s’a dat jos din car şi s’a dus la o fântână. Şi i-a zis nevestei:

— Când o veni un ogar, să dai cu strămurarea în el, cât vei putea, să nu-l laşi să te mânânce!

Şi el, fiind Strigoiu, s’a făcut ogar şi i-a ieşit înainte şi s’a atârnat de ea s’o mânânce. Şi ea a dat cu strămurarea cât a putut, până l-a răsbit. Şi el atunci a fugit, dacă l-a răsbit şi a pierit el. Şi a ieşit pe altă parte făcut om şi a început să râdă când a văzut-o.

Şi el când s’a bătut cu femeia, i-a rupt brâul, şi ea l-a văzut cu scamele în dinţi, şi s’a dus acasă cu el la socru-său şi s’a cinstit.

Când a fost să plece, femeia n’a mai vrut să plece, —şi le-a spus tot rostul, cum s’a întâmplat!” .

Dacă sunt lăsaţi ,,în plata lor”, ca şi Ielele, Strigoii uneori nu sunt primejdioşi; dimpotrivă, pot ajuta cu cine ştie ce daruri pe un drumeţ ca acela:

,,Un om venia c’un sac de mălaiu dela moară, când vede o horă de Strigoi nu departe de dânsul.

— Să vă crească jocul! —le ură trecătorul.

— Şf ţie să-ţi crească mălaiul!—îi răspunseră Strigoii jucăuşi.

Şi de atunci, într’adevăr, mălaiul din sacul omului nu s’a mai isprăvit, până când n’a făcut greşala şi a spus şi femeiei care-I tot ispitiâ, taina acelei minuni” .

Din jud. Muscel avem această interesantă povestire :

,,Se vorbeşte, că Strigoiul, venind la horă ca flăcău şi fiind în joc observat de un flăcău că i se vede o codiţă atârnând pe cap, din pălărie, acesta i-a spus, şi atunci Strigoiul, de bucurie că i-a spus, şi ca să nu-l mai devegheze la alţii, i-a făgăduit că-i dă lucru mare, dar să vie în cutare loc cu ăl mai bun prieten al lui.

Flăcăul s’a însurat şi s’a dus cu nevasta , că, cine să-i fie mai prieten ?

La locul cu pricina, Strigoiul s’a făcut un voinic frumos, şi pe când voinicul însurat dormiâ, a sucit minţile femeii şi s’a hotărît să omoare pe bărbat.

Când însă era să-i dea chiar nevastă-sa cu securea în cap, Strigoiul l-a luat de picioare şi răsucindu-l l-a deşteptat:

— Bine, mă, nu ţi-am zis să vii cu ăl mai bun prieten al tău? Nevasta nu ţi-e prieten!

— Aşa?

A venit a doua zi cu frate-său. Dar atunci Strigoiul s’a făcut o fată frumoasă şi a sucit minţile frate-său, de s’au hotărît să omoare pe voinicul care dormiâ.

Iar l-a deşteptat Strigoiul şi i-a zis:

— Ascultă, mă! Vino cu ăl mai bun prieten !

Şi a treia zi, ne mai având cu cine, s’a dus la locul acela singur.

Dar fără voie-i, s’a luat un câne după el. Şi cânele a lătrat şi a mârâit aşa de puternic, ba s’a şi repezit, că n’a lăsat pe Strigoiu să se apropie de voinic, pe care, ca şi întâia şi ca şi a doua oară, îl adormise cu o boare din gură, lăsată dela depărtare.

Atunci l-a deşteptat Strigoiul şi i-a zis:

— E, acum e adevărat. Ai venit cu ăl mai bun prieten al tău.

— lată, îţi fac şi eu un bine!—şi i-a suflat în gură limbile păsărilor şi al tuturor lighioanelor din lume, dar a zis că de-o spune cuivâ secretul lăsat, moare.

Nevastă-sa însă, nu ştia. de asta, şi de câte ori el, înţelegând ce vorbesc vitele: iapa ca să meargă mai încet, că ele sunt patru suflete (ea, însărcinată, şi nevasta, sus, tot însărcinată),

—oaia, ca să nu-i taie mielul, că numai unul are, alta să-l taie că are destui,— râdea, de atâtea ori ea-l întreba pe bărbatu-său, că, de ce râde?

— Aşa mi-a venit!—răspundea el.

Intr’o zi însă, nevasta n’a mai răbat: să-i spuie, şi mai multe nu, că n’au să mai stea la un tăciune.

Atunci el şi-a făcut lemnul, s’a gătit, s’a pus în sicriu şi a cerut lumânarea. Când eră însă gata să spuie secretul cu limbile, aude pe câine tot certându-se cu cocoşul:

— Cânţi, mă, şi te fuduleşti, şi stăpânul, uite, săracul, îşi dă sufletul!

— Păi dacă e prost! II prosteşte o femeie!

— Cum?

— Apoi uite, eu am douăzeci de neveste şi le stăpânesc pe toate şi el are numai una şi nici p’aia n’o poate stăpâni. Să se scoale, să iea biciul şi să-i dea pe spinare: „d’astea ştiu, d’astea spun!”,—să-i zică!

Omul a auzit, s’a sculat şi a făcut cum l-a învăţat cocoşul.

Atunci femeia a tăcut şi n’a mai întrebat niciodată!”.

Urmează

„DIN VIEAŢA POPORULUI ROMAN. Mitologie Românească. Dușmani și prieteni ai omului” de Tudor Pamfile

Dacă ți-a plăcut, îți recomand să te abonezi, ca să nu pierzi continuarea

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 2.969 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Leacuri vechi

Profesorul Marcel Labbe a botezat cu un nume medical de fagomani pe cei oameni mâncăcioși, cari cred că trăiesc pe lume numai pentru a...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.228 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.625 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...