Căsătoria la diferite popoare
Herodot, care este supranumit „părintele istoriei”, ne dă câteva descrieri foarte curioase cu privire la căsătorie sub numele de „prostituția sfințită la Asirieni”.
Această formă a prostituției, pe timpuri era foarte răspândită în tot orientul, și care încă n-a dispărut cu totul, este ultima stare a promiscuității primitive, păstrată în societățile civilizate.
În fiecare localitate, oraș mai mare, târg ori sat, acei care aveau fete nobile le aduceau în fiecare an într-un loc anumit, unde se adunau în jurul lor un mare număr de bărbați. Un crainic le striga pe nume și le vindea una după alta, ca la licitație. Începea cu cea mai frumoasă și după ce obținea pe ea cel mai mare preț la care se putea aștepta, le striga pe acelea care, prin farmecul fizicului lor se clasau îndată după prima.
Vânzarea se făcea cu obligațiuni exprese pentru cumpărător, de a lua de nevastă pe față. Toți tinerii babilonieni cei bogați, care aveau și ei etatea, concurau la această licitație, care era foarte animată, de oarece toți țineau să-și procure femeia cea mai frumoasă rămasă disponibilă.
Tinerii din popor, din contra, nu prea se băteau pentru frumoasele bâlciului căsătoriei, de oarece cele slute trebuiau să compenseze dezavantajele fizice printr-o sumă de bani, care reprezenta zestrea ce o aduceau bărbatului.
Îndată ce termina cu vânzarea celor frumoase, crainicul striga pe cea mai urâtă sau pe cea care suferea de infirmități, și o oferea cu prețul cel mai redus ; de oarece acest preț era numai o simplă formalitate, pentru că tânărul care o primea de soție nu plătea nimic, din contra suma fixată revenea cumpărătorului, și ea era furnizată asupra sumelor obținute din vânzarea celor frumoase ; așa că acestea din urmă contribuiau la înzestrarea fetelor mai urâte. Rostul unei estimațiuni minime a urâtei ori ai schiloadei se explică astfel : deoarece viitorul bărbat avea să primească o sumă ca zestre, era tot interesul ca suma să fie cât mai mică.
Tatăl nu avea voie să aleagă el un soț pentru fiica sa, iar tânărul care cumpăra o fată, nu putea s-o ducă la el acasă, decât dacă da și o garanție că o va lua în căsătorie.
Dacă soții nu se potriveau și nu puteau duce viața casnică în mulțumire, târgul se strica, iar tânărului i se înapoiau banii plătiți ca prețul cumpărării.
Aceasta a ținut până la căderea Babilonului, când părinții au început să-și prostitueze fetele, spre a trage foloase de pe urma acestui trafic rușinos.
Afară de această prostituție de interes, mai era, la Asirieni o lege cu adevărat foarte urâtă care instituia prostituția sfințită.
Orice femeie născută în țară, era obligată ca, odată măcar în viața ei, să se ducă la templul Afroditei, spre a se da acolo unui străin.
Femeile bogate, din dorința orgolioasă, de a nu fi socotite printre femeile din popor, se duceau până în fața templului acoperite ; ajunse aici se așezau în pragul templului, având la spatele lor un număr mare de servitori care le însoțeau. Celelalte veneau și intrau dea dreptul în incinta sfințită, o dependință a templului Afroditei, iar ca semn distinctiv purtau o panglică împrejurul capului. Unele sosesc, altele pleacă. Prin frânghii se despart locurile libere de plimbare, pentru străinii care urmează să-și aleagă femeile pentru îndeplinirea ritului infam.
O femeie care a pătruns odată în această incintă nu mai poate s-o părăsească, dacă un bărbat necunoscut nu i-a aruncat bani în poală și n-a luat-o cu el.
În momentul în care îi aruncă banii, străinul se adresa femeii alese cu aceste cuvinte : „Invoc pentru tine pe zeița Mylitta„, nume pe care Asirienii îl dădeau Afroditei. Oricât de modestă ar fi fost această sumă, femeia trebuia să o primească, legea fiind formală în această privință, iar refuzul era considerat un sacrilegiu, de oarece banii oferiți erau sfințiți.
După ce s-a achitat de datoria ce avea față de zeița dragostei, prostituata sfințită se despărțea de străin, și se întorcea acasă la bărbatul ei. Erau străini care ofereau sume mari, spre a avea pe tovarășa sa, ce o avusese pentru câteva minute să o aibă pentru totdeauna. Era o încercare zadarnică, pentru că legea pedepsea seducțiunea, care ar fi avut ca urmare stricarea căsătoriei.
Femeile frumoase scăpau iute de datorie în cinstea Afroditei ; dar cele urâte, trebuiau să aștepte mult în incinta sfințită, până găseau câte un amator ; iar legea nu le da voie să se întoarcă la bărbați și la copiii lor, înainte de a fi adus, pe altarul zeiței, jertfa curățeniei lor trupești ; de aceea se întâmpla ca cele urâte și schiloade să aștepte și trei-patru ani, până să se libereze de inflama lor obligațiune.
Profesor Dr. Elefterescu, 1934
Dacă ți-a plăcut acest articol, îți recomand să te abonezi, ca să nu pierzi continuarea.
