Connect with us

Hi, what are you looking for?

Scoala veche

Platone

Raphael, Școala din Atena (detaliu) Platon și Aristotel, 1510-11

DIN ISTORIA PEDAGOGIEI

Platone (a primit acest nume din causa frunţei sale late) cu alt nume „Aristocle” s’a născut la a. 427 î. d. Chr. Era în rudenie cu Solon. A primit o creştere forte îngrijită. Era un gimnastic escelent, lua parte la jocurile olimpice, unde a fost şi laureat, se pricepea şi la musica şi până la vîrsta de 20 ani se ocupa mai ales cu poetica. La vîrsta de 20 ani devine discipolul lui Socrate, şi nici nu se desparte de acesta până ce acela trăiește. Desgustat de viaţă în urma nedreptăţilor ce i s’au făcut învățătorului său, se duce din Atena în călătorie, pe unde apoi îşi adună cunoştinţe multe şi se face cunoscut cu învăţaţii de pe atunci. După 10 ani de călătorie se întoarce îndărăt şi începe a se ocupa cu educaţiunea tinerimei, cu propagarea sciinţei şi a artelor la аșа numita „şcolă academică.” De înveţăcei avea copiii celor mai ilustre familii după atunci. Tot acum se pune şi scrie şi principiile filosofice şi învăţătura ce a primit-o de la Socrate. A murit la anul 348 î. d. Chr.

Marele învăţat Hegel, aşa zice într’un tractat al său, că filosofiia adevărată cu Platone se începe. Tot cam aceasta am putea-o zice şi în privinţa pedagogiei, căci Platone a fost acela, care în cartea sa intitulată Republica strînge pentru prima oară într’un sistem oare-care toate principiile despre educațiune.

În principiile sale de educaţiune, Platone se apropie foarte mult de principiile stabilite de Licurg în Sparta. El, atât individul cât și avuţia, priveşte ca posesiune a statului şi zice că pedagogia este o parte a sciinţelor politice, şi tocmai pentru aceea statul chiar în interesul său este dator a da educaţiune copiilor. Atât numai, că până când legile şi principiile de educaţiune spartine nu ţin socoteală de înclinările şi slăbiciunile sufleteşti, până atunci, Platone zice că la educaţinea unui copil să se ia în consideraţiune aceasta.

Partea slabă a principiilor lui sint, că înaintea lui individul se reduce la nimic, face deosebire între om şi om, ba nici nu priveşte ca oameni pe toți, ci numai pe cei din clasa privilegiată, sclavii nici că se iau în consideraţie când este vorba despre educaţie, ce nu e pentru ei! Cu un cuvânt în principiile lui de educaţiune nu e prea multă umanitate… Este atât de scrupulos, ţine atât de mult la aceea, ca educaţiunea să meargă după un calapod anume făcut, în cât opreşte din mâna educatorilor şi poesia, care după a lui părere dă naştere unor porniri sufleteşti cari se contrazic cu pedagogia sa pedantă, o opreşte pe aceea în mersul ei. Și după părerea lui, avuţia asemenea este un lucru, ce împiedică desvoltarea statului, ce pune piedici educaţi unii, de oare-ce avuţia îi face pe omeni răi, este isvorui celor mai multe vițiuri omeneşti.

Pentru femei are prea puţină consideraţie, pe lângă toate că voiește ca acelea în societate să aibă tot acelaş rol, pe care îl au bărbaţii: să fie soldaţi, sâ ia parte la guvernarea țării, cu un cuvânt le dă un teren mare de activitate, pe care nici în dzilele noastre nu-l au femeile, şi nici că au fost de atunci şi până adzi pedagogi, cari să fi împărtăşit aceste idei ale iui Platone, principii pe саre dacă le am adopta, nu ar mai putea fi vorba despre viaţa familiară, despre creşterea mamei.

Dar de aceea nimeni nu poate tăgădui, că Platone a fost, care a ridicat pedagogia la un grad pe care nu-l avea nainte de el. El a accentuat, că educațiunea este cea mai importantă problemă, de deslegat pentru un stat, el a scris că edueaţiunea are de sсор desvoltarea armonică, fisică şi intelectuală a omului.

Academia lui Platon,1898, Jean Delville

Ceea ce a început dascălul său Socrate, el a urmat, mai departe. Și a dzis, că scopul vieţii este fericirea, şi că fericirea o găsim atunci, dacă vom fi înţelepţi, iubitori de dreptate, curagioşi şi cu cumpăt. Acestea sunt cele mai mari virtuţi, pe acestea trebue să le cultive şi desvolte educaţiunea.

Ce ideal avea el despre viaţa socială, vom pricepe atunci, dacă ne vom gândi la vorbele unde zice, că cei înţelepţi să guverneze, cei curagioşi să apere ţara, iar agricultorii şi industriaşii să fie prototipul cumpătului. Iar legile după care se cârmueşte statul, să fie bune, să fie făcute aşa, în cât să nu dea naştere unor nedreptăţi.

Iar care este punctul de plecare al său în privinţa educaţiunii, vom înţelege cetind din tractatul său sus amintit, pasagiul unde zice că omul e neputincios şi slab, că pentru ca să poată trăi, trebue să formeze societatea, că la început chiar şi societatea se poate asemăna cu un mic copil, şi educaţiunea este menită de a întări omenirea, de a’i înlesni traiul.

Vedem dar, că el aci se referă la suma individzilor, la societate, şi dacă în principiile sale este ici colo preocupat de ideia de stat, fără considerare de individzi, asta ne o putem esplica din aceea, că şi el, ca toţi contimporanii săi, privea în mărirea şi puterea statului şi fericirea individzilor şi gândea că pedagogia şi-a resolvat problema, dacă a lucrat la mărirea statului; şi nici că avea înaintea lor educaţia alt scop.

Asta să nu ne mire. Omenirea după atunci nu era atât de înaintată în cultură, nu putea pe atunci să aibă admiraţie de cât către un colos, către o putere mare , până ce în dzilele nostre şi un singur om poate să producă o adevărată revoluţie şi reformă pe câmpul ideilor.

Alt-fel Platone a avut mare înrâurire nu numai asupra pedagogiei de pe atunci, dar chiar şi astădzi câţi sînt şi câţi o să mai fie cari vor învăţa cu drag de la el.

Şi el a făcut un imens serviciu omenirii şi atunci, dacă nu ar fi dat nici o ideie nouă în lume : el s’a făcut neperitor şi prin aceea, că a cuprins în scris învăţăturile lui Socraîe, că a adăugat către metodul lui Socrate şi metodul de analisă şi sintesă al său, metod prin ajutorul cărui ideile s’au putut şi mai bine lămuri, noţiunile s’au putut şi mai lesne câştiga.

Apoi a fost primul om la greci, care a înfiinţat o şcolă mai naltă, regulată, aşa numita academie, şi prin aceasta a dat educaţiunii o formă mai maiestoasă, pedagogiei un avănt mai puternic.

Socrate nici că se putea să aibă un discipol mai ilustru, şi nici unul din discipolii de ai lui nu a făcut atâta, cât a făcut Platone, nici unul nu a fost mai demn de marele Socrate. Scrierile ce ne-a rămas de la el, aşa numitele dialoguri, sînt multe , nu sînt însă toate autentice. Şi după cum ne spune Ueberweg, aceste scrieri nu ne înfăţişează întregă filosofie a lui Platone, ci mai mult ne arată cum s’a format aceea încetul cu încetul.

Şi fiindcă tocmai filosofia lui este aceea, care este mai instructivă cu pedagogia, este basa ei, cred că nu va fi inutil a ne ocupa pe scurt cu principiile lui filosofice.

Ocupându-ne mai de amănuntul cu filosotia lui Platone, observăm numai decât, că în aceea se găsesc toate principiile adoptate şi discutate de antecesorii săi. Şi asta este ceva forte natural, de oare-ce el a fost primul care a scris ceva lucru filosofic sistematic, şi aşa trebuia să îmbrăţişeze în aceea totul ce audzise şi ce gândea. Este însă o aşa legătură, dacă nu tocmai în fond, dar în aparenţă, între aceste diferite principii şi sisteme, în cât nouă ni se pare una şi aceeaşi. De aici putem vedea dialectica puternică şi darul de a şti scri a lui Platone.

El priveşte materia sau nemărginitul ca mamă a tuturor, ideia sau mărginitul ca tata tuturor, numărul ca ceva legătură între aceste două.

După părerea lui,—precum ne spune Ueberweg,— ştiinţa adevărată nu este resultatul observării intuitive, ci a inteligenţii, căci resultatul celei d’intâiu este numai o părere, o credinţă. Căci dacă pentru ori şi cine este adevăr aceea ce i se pare lui, atunci este imposibil adevărul absolut, deosebirea între adevăr şi neadevăr. Observarea intuitivă se referă numai la aparenţa lucrurilor, iar inteligenţa pricepe gândirea, recimoşte ideia; cu ajutorul dialecticei pătrunde in lăuntrul lucrurilor.

Tot el ne spune, că la înălţimea ideii ne ridică arta, mai ales musica, care este menită a ridica pe om din materialismul grosolan, şi că mai ales iubirea este aceea ce ‘l îndeamnă pe om spre cugetare, din care resultă apoi ideia.

Despre sufletul omului dzice că acela este într’atâta înrudit cu ideia şi că ideia îi este atât de strâns legată, în cât moartea nu pote să’i despartă şi că sufletul este nemuritor, căci nici creatorul nu poate să vrea ca să piară ce este frumos.

Ideia cea mai principală este bunul. Şi a fi bun nu este nici ca să aduni invățătură multă, nici ca să-ți câştigi plăceri, ci ca să te apropii cât mal mult de D-dzeu.
Iar asta prin educaţiune se poate, şi fiind-că statul are mai multă putere , el este mai mult dator de a educa pe cetăţeni, după cum îi place şi’i vine la socotelă, căci înaintea lui Platone frumosul vine cu ceva supus trebuinţei, mai puţin de cât bunul.

Altfel, toată fllosofia nu este de cât o limpedzire a tuturor ideilor cari preocupau pe filosofii de pe atunci, este de mirat numai aceea, cum şi un cap luminat ca al lui Platone, a putut dzice că trebue ca o clasă a societăţii să fie monopolul celorlalte clase, şi precum am arătat şi mai sus, el de şi a definit fericirea şi scopul educaţiunii, a greşit însă prin aceea, că, nu întemeiat pe o adevărată educaţiune individuală, voesce fericirea omului, nici prin a’l ridica pe om la demnitatea ce i se cuvine, ci ‘l pune atât pe acesta, cât şi pedagogia în serviciul statului şi toată practica filosofiei lui nu tindea la altceva, de cat la ridicarea statului pe socoteaia individzior. S’a ridicat însă prin asta şi pedagogia, căci el, ca mijloc de ridicare şi fericire a statului, a primit încă din capu locului — educațiunea .

Lumina pentru toți, 1887

Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi (mai jos), e foarte simplu și dacă nu-ți mai place, e la fel de simplu să te și dezabonezi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 3.930 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.474 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.879 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...

Strigoi

Vizualizari: 1.694 ...Bărbaţelul meu Iubit! De aseara ai murit, Of! şi nu pociu sa te uit. Şi la altul sa ma uit! El acum,...