Connect with us

Hi, what are you looking for?

Greaca veche

Pedepsele lui Dionysos

Jan van Dalen, Bacchus, 1648

LEGENDELE OLIMPULUI

Urmare

Fiicele lui Minyas

Nici la Orhomenos, în Beoția, oamenii n-au vrut la început să-l recunoască pe Dionysos.

Când un preot a lui Dionysos-Bacchus sosi la Orhomenos și chemă toate fecioarele și femeile în munți și în codri la o serbare veselă, în cinstea zeului vinului, cele trei fiice ale regelui Minyas nu se duseră la serbare : ele nu voiau să-l scoată pe Dionysos zeu. Toate celelalte femei din Orhomenos se duseră în pădurile umbroase și aduseră cinstire marelui zeu, cântând și dansând. Înfășurate în iederă, cu tirși în mâini, ele alergau prin munți chiuind asemenea menadelor și preamărind pe Dionysos.

În acest timp, fiicele regelui din Orhomenos stăteau acasă, torcând și țesând în liniște : ele nu voiau nici măcar să audă de zeul Dionysos.

Se înseră, soarele apuse, dar fiicele regelui nu încetară lucrul, grăbindu-se cu orice chip să-l ispravească. Dar deodată li se arătă o minune. În palat răsunară timpane și flaute, firele toarse se prefăcură în viță de vie pe care atârnau ciorchini grei. Războaiele de țesut se înveșmântară într-un strat verde de iederă deasă. Peste tot se revărsă mireasmă de mirt și de flori. Fiicele regelui priveau uimite la această minune.

Deodată, în tot palatul învăluit în umbrele amurgului străluci lumina rău prevestitoare a unor făclii. Se auziră urlete de fiare sălbatice. În toate încăperile palatului apărură lei, pantere, râși și urși. Urlând îngrozitor, fiarele alergau prin palat cu ochii strălucind de furie.

Îngrozite, fiicele regelui căutară să se ascundă în colțurile cele mai îndepărtate și întunecoase ale palatului, ca să nu mai vadă lumina făcliilor și să nu mai audă urletele fiarelor. Dar zadarnic : nu aveau unde să se ascundă. Pedeapsa zeului Dionysos nu se opri aici.

Trupurile fiicelor regelui începură să se chircească, apoi se acoperiră cu păr de șoarece, în locul mâinilor le crescură aripi cu pieliță subțire și se prefacură în lilieci. De atunci ele fug de lumina zilei și se ascund în ruine întunecoase și în peșteri. Așa le-a pedepsit Dionysos.

După Metamorfozele lui Ovidiu

Pirații tirenieni

Dionysos pedepsi și pe pirații din Marea Tireniană, dar nu atât pentru că nu-l recunoșteau ca zeu, cât pentru defăimarea ce voiseră să i-o aducă, socotindu-l muritor de rând.

Dionysos pe insula Naxos, Jacques Clement Wagrez

Tânărul Dionysos stătea odată pe malul mării azurii. Vântul se juca blând cu buclele lui negre și abia mișca faldurile mantiei purpurii ce atârna pe umerii puternici ale zeului. Departe de mare se ivi o corabie ce se grăbea să ajungă la mal. Când fu destul de aproape, marinarii – care erau pirați tirenieni – îl zăriră pe malul pustiu pe tânărul nespus de frumos. Traseră iute la mal, coborâră pe uscat, îl inșfăcară pe Dionysos și îl duseră pe corabie.

Tâlharii nici nu bănuiau că puseseră mâna pe un zeu. Ei nu mai puteau de bucurie văzând că le picase o pradă atât de prețioasă. Erau încredințați că aveau să stoarcă mult aur vânzând ca rob un tânăr atât de frumos.

După ce se urcară pe corabie, voiră să-l ferece în lanțuri grele, dar acestea căzură de pe mâinile și picioarele tânărului zeu, care stătea neclintit și-i privea pe pirați cu un zâmbet liniștit. Când cârmaciul văzu că lanțurile nu se țin pe mâinile tânărului, spuse înspăimântat tovarășilor săi :
– Nenorociți ce suntem! Ce-am cutezat să facem? Nu cumva vrem să ferecăm în lanțuri un zeu? Priviți : chiar și corabia noastră abia îl ține! Nu-i cumva Zeus sau Apollo cel cu arcul de argint sau Poseidon cel ce cutremură pământul? Acesta nu pare a fi un muritor! E unul dintre zeii ce viețuiesc pe Olimpul cel luminos. Dați-i cât mai repede drumul, coborâți-l pe uscat, ca nu cumva să cheme vanturile năprasnice și să dezlănțuie o furtună înfricoșătoare.

Dar căpitanul corăbiei răspunse mânios înțeleptului cârmaci :
– Om vrednic de dispreț! Iată, vântul este prielnic! Corabia ne va purta repede pe valurile mării nemărginite. De tânăr ne vom îngriji mai pe urmă. Vom sosi în Egipt sau în Cipru sau în îndepărtata țară a Hiperboreilor și acolo îl vom vinde : n-are decât să-și caute acolo tânărul prieteni și frați. Nu, să nu-i dăm drumul, căci ni l-au trimis chiar zeii!

Pirații ridicară liniștiți pânzele și corabia se avântă în larg.

Dionysos-si-piratii-tirenieni-mozaic-roman-Dougga-Tunisia

Deodată se petrecu o minune : pe corabie se prelingea vin parfumat și văzduhul întreg se umplu de miresme. Pirații încremeniră de uimire. Dar iată că pe vintrele se iviră crengi de viță de vie de care atârnau ciorchini grei, catargul fu încolăcit cu iederă de un verde-închis și peste tot crescură poame negrăit de frumoase : furcile vaselor fură înfășurate cu ghirlande de flori.

Când văzură pirații toate acestea, îl rugară pe înțeleptul cârmaci să-i ducă mai iute spre mal. Dar era prea târziu! Tânărul se prefăcu în leu și cu un urlet înfricoșător se urcă pe punte : ochii scânteiau de mânie. Pe puntea corăbiei apăru și o rusoaică mițoasă, fiara deschise un bot uriaș, înfiorător. Îngroziți, pirații se repeziră la cârmă și se îmbulziră în jurul cârmaciului. Leul se repezi cu un salt uriaș asupra căpitanului și îl sfâșie. Pirații, văzând că nu mai au nici o scăpare, se aruncară unul câte unul în valuri, iar Dionysos îi prefăcu în delfini.

Pe cârmaci însă Dionysos îl iertă. Își luă înfățișarea de mai-nainte și, zâmbind cu bună voință, îi spuse :
– Nu-ți fie teamă! Pe tine te-am îndrăgit. Eu sunt Dionysos, fiul lui Zeus, stăpânul tunetelor, și al Semelei, fiica lui Cadmos!

După Metamorfozele lui Ovidiu

Icarios

Dionysos răsplătește pe oamenii care i se închină ca unui zeu. Așa îl răsplăti el în Atica pe Icarios, care îl gazduise cu multă omenie. Drept răsplată, îi dărui o viță de vie și Icarios fu cel dintâi care sădi vie în Atica. Dar el avu o soartă tristă.

Icarios transportând vin

Odată, el dădu vin unor păstori, iar aceștia, neștiind ce este beția, crezură că Icarios i-a otrăvit. De aceea îl uciseră, iar trupul i-l îngropară în munți. Erogone, fiica lui Icarios, își caută multă vreme tatăl. În cele din urmă, ajutată de câinele ei Maira, îi găsi mormântul. Deznădăjduită, nefericita Erigone se spânzură de copacul sub care era îngropat trupul tatălui ei.

Dionysos luă în cer pe Icarios, pe Erigone și pe câinele acesteia, Maira. De atunci, ei luminează pe cer în nopțile senine și sunt cunoscuți, sub numele de constelația Ciobanului, Fecioarei și Câinelui.

Va urma

 N. A. Kun, 1914

Dacă ți-a plăcut, îți recomand să te abonezi, ca să nu pierzi și alte legende.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 3.930 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.474 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.880 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...

Strigoi

Vizualizari: 1.694 ...Bărbaţelul meu Iubit! De aseara ai murit, Of! şi nu pociu sa te uit. Şi la altul sa ma uit! El acum,...