Connect with us

Hi, what are you looking for?

Moda veche

Pățania cucoanei Ilenuței

Trezirea constiintei, William Holman Hunt, 1853

— Sînt de-atunci douăzeci și cinci de ani; beizade murise de patru ani și eu mă-ncurcasem cu Matache de vro trei ani. Ducîndu-mă la iarmarocul de la întăi august, la Roman, am tras, deoarece era să mă-ntorc sara la Mihălceni, la hanul lui Strati, unde am cerut o odaie pentru a mă spala de colb și a mă pieptănă.

Pe cînd făceam astfel o brumă de toaletă, aud în odaia de alături un glas minunat de bariton cîntînd italienește aria: La calunnia è un venticello. Iar după ce o mîntuit-o, tot urmează să cînte întruna; repertoriul cîntărețului părea fără de sfîrșit. Știi cît îmi place muzica; eram cu desăvîrșire sub farmecul acelui glas așa de dulce și totodată așa de bărbătesc. Dar trebuia să mă duc în tîrg. Am trimăs după o birjă și am ieșit din odaie.

Cînd treceam pe lîngă ușa acelei de alături de mine, de unde pornise glasul cel frumos, acea ușă se deschide și printr-însa iesă în sală o frumuseță de barbat: nalt, subțire, cu fața tipică de tenor talian, cu nas frumos și drept, cu ochi parcă erau de jaratec, cu gura ca o floare și cu niște minuni de musteți negre. S-o uitat lung la mine și tu știi că atunci avea la ce să se uite.

Ce să-ți spun? I-am făcut cunoștința: era un maestro talian de canto de la Malta, care dăduse lecții de muzică în Galați vreme de doi ani și mergea acuma la Ieși, unde nădăjduia să cîștige parale mai bune. L-am poftit să vie cu mine la Mihălceni, ca să-mi deie și mie cîteva lecții, și el o primit cu bucurie; nici nu visase asemenea chilipir. Ce să mai încurc vorba?

Mi-o dat lecții, dar nu numai de muzică, ci și de altceva și mai plăcut.

Și, Doamne, bun dascal și vrednic mai era! Un adevarat artist! Executa variațiile cele mai deosebite și cele mai plăcute pe toate ariile ce ți le poți chipui. De la un andante amoroso, dolce, trecea deodată la un allegro furioso, appassionato, întrebuințînd pedala în chipul cel mai dibace, pentru a se întoarce la andante, oînd con forza și cînd dolce, cîntînd cînd con brio și cînd sotto voce. Am petrecut astfel cîteva săptămîni ca într-un rai.

Dar, după o bucată de vreme, am bagat de samă că Orlando, așa se numea muzicantul meu, nu mai arată virtuozitatea de altădată: abuzează de andante, și încă nu amoroso, rar să se suie mai sus de allegretto, uită cu desăvîrșire că există un appassionato și un amoroso sau să întrebuințeze pedala. M-am temut să nu fie bolnav, să nu-l fi ostenit abuzul de cîntări ce-l făcuse în vremile din urmă. Îl întreb și-mi răspunde că se simte într-adevăr ostenit și slab. Eu, îngrijită, era cît pe ce să trimăt după doftor, mă silesc să-l hrănesc cît mai bine, cu mîncări cît se poate de hrănitoare.

Dar într-o sară, cău – tîndu-l prin grădină, aud, trecînd pe lîngă un chioșc, oftări, suspinuri, bolborosiri; întru, și ce să vezi? Găsesc pe signor Orlando, acel slăbit și ostenit, cîntînd țigăncușii de la ietacul meu, Soltanei, un cîntec cum eu nu mai auzisem de vro două săptămîni: un cumplit appassionato con forza și cu pedală întruna. Cînd s-au sculat amîndoi, spărieți, li-am ars cîte o palmă zdravănă și am chemat țiganii. I-am dus la scară și am pus să li tragă fiecăruia cîte douăzeci și cinci de bice zdravene, iar talianului i-am hotărît că a doua zi trebuie să plece de dimineață.

Dar cînd mă trezesc a doua zi și întreb dacă o părăsit curtea, mi se răspunde că n-o vrut să plece nici în ruptul capului și cere să-l mai primesc o data. L-am primit. Mi s-o aruncat la picioare rugîndu-mă să-l iert, recunoscînd toată ticăloșia lui și jurîndu-se că nu i se va mai întîmpla..

Am fost slabă și l-am iertat.

Vro două săptămîni am avut parte de niște arii poate mai amoroase și mai pasionate decît acele cu care mă bucurase la început, iar pe Soltana nu putea s-o mai vadă cu ochii. Mereu îmi săruta mînile mulțămindu-mi pentru corecțiunea salutară ce pusesem să i se deie și care, mă încredința el, îl făcuse să priceapă toată ticăloșia purtării lui.

Îmi mai zicea că nu înțălege cum o putut să se uite la Soltana care, pe lîngă mine, este numai o sluțenie cu părul galbîn și cu pistrui pe obraz. Într-adevăr, Soltana, fiind fata unui neamț ce-l avusesem meșter fierar, era balaie și avea vro doi-trei pistrui pe obraz, dar astăzi nu pot decît să recunosc că era o fată foarte frumoasă, care atrăgea privirile și ațîța poftele tuturor bărbaților.

Într-o noapte, două săptămîni după ce prinsesem pe talian cu țigăncușa, vro două ceasuri înaiate de ziuă, sînt trezită de o mînă care-mi scutura umărul în chip ce numai dulce nu era. Deschid ochii și vreu să întind mînile și picioarele, dar nu le pot mișca; iar lîngă pat zăresc fețele lui Orlando și a Soltanei: ei mă legase de mîni și de picioare.

— Acuma, cucoană Ilenuță, zise Orlando, ești în puterea mea. Ne-ai bătut pe mine și pe Soltana pentru că am preferat frumuseță ei balaie și tînără frumuseței tale oacheșe și îmbătrînite. Acum vine rîndul tău: am să-ți trag și ție douăzeci și cinci de bice cu același bici cu care ne-ai bătut pe noi. Întoarce-o, Soltano, și ca să nu miște, șăzi pe capul ei.

Și așa au făcut: ea s-o așezat pe capul meu și el mi-o tras douăzeci și cinci de bice, parc-aș fi fost o țiganca.

— Și n-ai țipat?

— Cum era să țip cînd de la cele dintăi cuvinte îmi pusese un căluș în gură. N-am pierdut cunoștința, deși curgea sîngele de pe mine. După ce s-au împlinit cele douăzeci și cinci de bice, i-am văzut că scociorăsc în toate dulapurile și deschid un saltar al garderobului în care îmi țineam banii, și se aflau atunci într-însul mai bine de cinci mii de galbeni. Apoi ticălosul de talian, trimițîndu-mi cu degetele o guriță, o ieșit din odaie cu țiganca, și eu, de ciudă, am leșinat. Mi-am venit în fire tocmai tîrziu: slugile băteau tare în ușă și eu, nerăspunzînd din pricina călușului, au adus un fierar care o deschis.

Cea dintăi veste ce mi-o dădură o fost că talianul și Soltana fugise cu faetonul meu cel nou, la care înhamase cei mai frumoși telegari ce-i aveam. Un fecior boieresc îi întîlnise în zori de ziuă tocmai dincolo de hotarul moșiei și se încercase să-i oprească, dar talianul îi ucisese calul tra – gînd într-însul cu pistolul și silindu-l astfel să se lese de urmărire și să vie la curte pe jos; dar, în drum, înștiințase pe vornic, iar acesta trimesese vătăjăii s-adune o poteră.

Ce s-o mai lungesc? Am făgăduit cinci sute de galbeni privighitorului dacă mi-i va prinde, dar degeaba; pănă în ziua de astăzi n-am aflat nimica despre ei. De atunci am renunțat la dragostea de ocazie și m-am ținut de Matache. Cu dînsul sînt liniștită: el nu umblă după Soltane și, între patru ochi ca și în fața lumii, mi-o fost — cîtă vreme am avut poftă de slujbele lui — slugă plecată și ascultătoare.

Mă sluja cu andante și cu allegro, cu dolce, amoroso sau appassionato, după dorința mea.

Și bătrînă ajunsă la capătul istoriei sale tăcu. Mătușă-mea, pe a cărei față băteau în plin razele lunii, ascundea cu greu o groaznică poftă să pufnească de rîs.

— Dragă mătușică, zise ea, ce cumplită aventură!

— Am avut dureri o lună întreagă, zise cucoana Ilenuța; ș-apoi, de! are cineva, mai ales cînd se știe femeie frumoasă, amorul său propriu, și nu este plăcut să vezi că ți se preferă o țigancă cu pistrui. Totuși, adăugi ea după o clipă de tăcere, aș suferi bucuros din nou toată durerea bătăii și toată usturimea părăsirii ca să mai pot trăi încă o dată acele clipe. Nu-i nimica atît de dulce ca tinerețile și ca dragostea.

de Radu Rosetti

alte articole…

Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi (mai jos), e foarte simplu și dacă nu-ți mai place, e la fel de simplu să te și dezabonezi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 2.909 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Leacuri vechi

Profesorul Marcel Labbe a botezat cu un nume medical de fagomani pe cei oameni mâncăcioși, cari cred că trăiesc pe lume numai pentru a...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.213 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.602 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...