După ce Prometeu răpi focul sacru și-l aduse muritorilor, iar apoi îi îvăță artele și meșteșugurile și le dădu tot felul de cunoștințe, viața pe pământ deveni mai fericită. Zeus, mâniat peste măsură de faptele titanului, îl pedepsi aspru, iar oamenilor le trimise multe rele. El porunci zeului Hefaistos să facă dintr-un amestec de lut și apă o fecioară cât mai frumoasă, care să aibă putere omenească, un glas gingaș și în ochi priviri la fel cu ale zeițelor fără de moarte. Fiica lui Zeus, Pallas-Athena, avea să-i țeasă veșminte minunate, zeița dragostei, Afrodita cea strălucitoare ca aurul, avea s-o înzestreze cu un farmec cuceritor, iar Hermes avea să-i dea agerime de minte și iscusință.
Zeii împliniră îndată porunca lui Zeus. Hefaistos făcu din lut o fecioară neobișnuit de frumoasă. Apoi zeii îi dădură viață. Pallas-Athena împreună cu Charitele o îmbrăcară pe fecioară în veșminte strălucitoare ca razele soarelui și-i puseră podoabe de aur. Horele prinseră în părul ei inelat o cunună de flori îmiresmate, iar Hermes îi strecură pe buze cuvinte mincinoase și pline de lingușire. Zeii îi dădură atunci numele de Pandora (înzestrat cu toate darurile), căci primise daruri de la toți. Ea fu sortită să aducă oamenilor numai nenorociri.
Când răul acesta fu gata pentru a fi trimis oamenilor, Zeus porunci lui Hermes s-o aducă pe Pandora la Fratele lui Prometeu, numit Epimetheus, care trăia pe pământ. Înțeleptul Prometeu prevenise de nenumărate ori pe necugetatul său frate, sfătuindu-l să nu primească daruri de Zeus. El se temea că darurile acelea aveau să aducă oamenilor nenorocire. Dar Epimetheus nu ascultă de sfaturile înțeleptului său frate. Pandora îl fermecă cu frumusețea ei și el o luă de soție. Curând după aceea Epimetheus află câte rele adusese cu ea oamenilor.
În casa lui Epimetheus se afla un vas mare, acoperit cu un capac greu, nimeni nu știa ce se află în vasul acela și nimeni nu cuteza să-l descopere, toți știind că acesta ar aduce nenorociri. Pandora însă, care voia să știe totul, ridică pe furiș capacul și cât ai clipi năvăliră pe pământ toate nenorocirile, care, odinioară fuseseră ascunse în vasul acela. Singură Speranța rămase pe fundul vasului uriaș. Capacul căzu iarăși greu și Speranța nu mai părăsi casa lui Epimetheus, căci așa vroi Zeus.
Oamenii traiseră până atunci fericiți, neștiind ce-i răul, nici munca grea, nici bolile necruțătoare. Acum se raspândiră însă printre oameni așa de multe nenorociri, că nimeni nu le cuprindea. Și pământul, și marea s-au umplut de rele. În fiecare clipă din zi sau din noapte, relele și bolile se abat nechemate asupra oamenilor, aducându-le multe suferințe. Ele umblă tiptil, tăcute, căci Zeus le-a luat luat darul vorbirii și le-a zămislit mute.
N. A. Kun, 1914
POVEȘTI * SUPERSTIȚII * STRIGOI * CURTEZANE CELEBRE * LEGENDELE OLIMPULUI * REȚETE VECHI ROMÂNEȘTI * DICȚIONAR INFERNAL* VRĂJITORIE * SFATURI PRACTICE …
- Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .
