Era odată într-un sat un om deștept și avea o femeie proastă, însă în acel sat toți oamenii erau proști. A căutat el în tot satul, dar n-a găsit pereche să semene cu el ; toți erau proști ca și femeia lui, ba unii și mai proști.
Atunci el s-a hotărât să plece în lume, să vadă unde va mai găsi proști ca în satul acela, și de va mai găsi proști, să se întoarcă înapoi, iar de nu, ba.
Și merge el o bucată de vreme și ajunge într-un loc. Acolo ce să vadă? Niște oameni cădeau o casă fără ferestre, și unul sta cu o putină și altul cu o covată spre soare ; se repezeau spre soare și fuga în casă, să aibă și ei lumină ; dar degeaba. Atunci drumețul numără un prost și merge mai departe, trece pe lângă o casă și aude înăuntru:
– Da ține, mă, sacul mai bine.
– Da zvârle și tu mai repede.
Drumețul se duce acolo, vede doi oameni : unul se aținea cu un sac la gura podului, și altul, cu o furcă, tot năcăjea niște nuci, să le azvârle în sac.
– Da de ce vă munciți așa, oameni buni? zise drumețul : luați o covată, puneți nucile în și pe urmă șiiți-le în pod.
Oamenii de gazdă așa făcură, drumețul numără doi proști și plecă.
Mergând pe drum, numai ce aude :
– Hai haram la mine, și aude zbierând o vacă.
Se duce drumețul și vede : un om trăgea o vacă în pod la fân.
–Măi omule, de ce tragi vaca în pod?
– Să mănânce fân, spune gazda.
– Măi, tu vrei să omori vaca! Dă fanul jos.
Și apoi drumețul numără trei proști și plecă. Merge el mai departe, și acolo ce să vadă? Altă poznă și mai mare: niște oameni făcuse o casă ; unele bârne erau mai lungi, iar altele mai scurte. Oamenii în cele lungi loveau cu topoare și cu mailul în capetele lor, ca să se mai scurteze, iar la capetele celor mai scurte,, jugase boi să tragă, ca să le lungească. Și drumețul i-a învățat ce să facă. A numărat patru proști și a mers mai departe.
Mergând pe drum, numai ce aude :
– Văleu, nu mai da!
Intră drumețul în casă, și când colo bărbatul se suise în pod și femeia îi ținea izmenele să sară în ele, și când sărea, nu putea nimeri în izmene, și numai ce lua femeia la bătaie, că nu le ține bine. A bătut-o pe femeie de a scos-o din sănătate. Și drumețul numără al cincilea prost și zise în gândul său : „Apoi cât sînt de proști oamenii la noi în sat, dar prostii de acestea n-am văzut, cât am stat în satul meu ; mă duc eu la locul meu”, și se întoarse iar la femeia lui.
Auzită de la Marghioala I. Gh. Rotaru și scrisă de Gh. A. Burduv.
Artur Gorovei, în „Șezătoarea”, Vol. XI, 1910
Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .
