Connect with us

Hi, what are you looking for?

Moda veche

Omul cu burta mare

Burta mare cu dunga verde, Alexei Biryukoff

„Ceafă groasă – burtă mare”, este semnul omului căruia îi merge bine, bea bine, mănâncă bine, care privește cu dispreț la toți ceilalți care nu sunt în stare să aibă lanț de aur, ceafă groasă și burtă mare.

Dar nu numai bogătașii se bucură de o burtă mare.

E constatat că, omul trecând de 50 de ani, e predispus la mărirea abdomenului și această mărire era privită ca un proces fiziologic și un început de bătrânețe.Se credea că acest fond de rezervă de grăsime e ceva bun, ceva folositor și nimeni nu se supăra.
Dar, precum moda cere femeilor să aibă siluetă, profesorul Schede din Lepsca susține că bărbații ar trebui să caute din răsputeri să scape de „burta mare”, care nu e un semn de hrană bună, de bună stare, ci un semn de slăbiciune, de decădere.


Abdomenul nu are nevoie să fie căptușit de atâta grăsime, la fel și ceafa.

Mărimea abdomenului este provocată de gaze intestinale, de o stază funcțională. Având burta mare, omul e nevoit spre a-și tine echilibrul, să poată umbla, să ție trunchiul aplecat spre spate. Lighianul vine împins înainte. Mușchii șezutului devin mai mici, mai slabi. Omul cu burtă mare, nu e tare, nu e puternic : el nu are mușchi, ci are grăsime.
Mersul îi e ca de rață. De frumusețe, de armonie a formelor corpului, nu poate fi vorba. Asta încă nu ar fi nimic. Burta mare produce o jenă în respirație și alte multe tulburări. Coastele neputându-se mișca în voie, respirația nu e îndestulătoare. Mușchii abdomenului sunt slăbiți. Burta atârnând în jos, trage în jos și mușchii toracelui. Sângele nu circulă bine, stagnează. În abdomen, gazele intestinale nefiind date afară, produc „meteorismul” întinzând pereții slăbiți ai abdomenului. Ceva mai mult, viscerele abdomenului sunt mutate din locul lor, se produce o ptoză, o lăsare în jos a organelor abdominale, așa că acestea nu mai pot funcționa cum a trebui.

Ce e de făcut?

Nu trebuie să fim fataliști și să lăsăm în voia întâmplării această creștere a abdomenului. Trebuie să luăm masuri din vreme pentru a evita, a preîntâmpina tulburările pomenite mai sus.

Profesorul Schede recomandă procedeul lui lui Hofbauer : exerciții de respirație a diafragmei.
Se știe că diafragma e peretele muscular despărțitor între cutia toracică, în care sunt inima și plămânii și între cavitatea abdominală, în care sunt : stomacul, ficatul, splina, intestinele, etc.
Ne culcam pe spate și respirăm așa precum respirăm în timpul somnului : Tragem aerul în plămâni, așa ca peretele abdomenului să devie scobit și apoi expirăm, respirând cât mai adânc posibil și expirând la fel.

Făcând zilnic, seara și dimineața, această gimnastică respiratorie, punem în mișcare pereții abdominali, facem ca sângele să circule liber.

Pe lângă această gimnastică este necesar a se face masajul abdomenului.
Cu modul acesta stomacul, ficatul funcționează mai bine.

Prin urmare, burta mare nu e semn de bună stare, ci reaua stare a funcționării : nu e semn de o frumusețe, ci semn de degenerare, de declin.
Toți cei cu burta mare au răsuflarea grea, căci cutia pieptului nu se poate largi în voie.
Staza sângelui produce hemoroizi, varice, etc.

Iată de ce urmează să luptăm contra acestei stări bolnăvicioase.

Dr. Raden, 1932

Bătrânețea Și Sexualitatea, Fagomane – Fagofobe, alte articole…

  • Ai ceva de comentat ?!! Te rog…
  • Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi (mai jos), e foarte simplu și dacă nu-ți mai place, e la fel de simplu să te și dezabonezi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 2.969 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Leacuri vechi

Profesorul Marcel Labbe a botezat cu un nume medical de fagomani pe cei oameni mâncăcioși, cari cred că trăiesc pe lume numai pentru a...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.228 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.625 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...