În Evul mediu, omul credea în Dumnezeu și în puterea lui extra-naturală : el credea însă și în Diavol, a cărui putere întrecea pe aceea divină. În povestirile referitoare la manifestările satanice, este greu să deosebim partea reală de aceea închipuită. Credința în Satan, care putea folosi elementele naturii, era reală, unii indivizi au profitat de această credință.
Printre „vrăjitori” erau exploatați și exploatatori. Autosugestia avea un mare rol în manifestările publice ale puterii satanice, în acele „sabaturi” când se adunau tot felul de oprimați, plebea orașelor, servii de la țară, ereticii și fugarii. Poate că, în fond, aceste sabaturi nu erau decât reuniuni de revoltați, care voiau să scape pentru câteva ore de tirania feudală și bisericească, bucurându-se de viață cu frenezie dracească.
Vrăjitorii, torturați de moarte, au făcut mărturisiri asupra acestor sabaturi. Adevărul este însă amestecat cu superstiții și închipuiri. Sabatul se ținea într-un loc retras, în ruinile unui castel, într-un fund de padure, lângă un cimitir sau lângă o spânzurătoare. Cu o oră înainte de miezul nopții, vrăjitorii și vrajitoarele începeau să sosească de pretutindeni, călare pe mături.
Apărea apoi Satan, o făptură cu coarne, la invocația unei vrăjitoare goale : era întâi un mic animal care creștea cu încetul, până ce devenea un țap uriaș. Noii recruți erau prezentați Diavolului. Îngenuchiând, aceștia renegau pe Dumnezeu, renunță la credința și practicile creștine, jurau fidelitate Prințului Iadului. (Acest act este o revoltă evidentă contra dogmei bisericești). Neofiții sărutau apoi mâna stângă a lui Satan, gura, pieptul, etc. „Marele omagiu” către Lucifer era în momentul când slujitorii lui îl sărutau jos la spate, unde era „masca unei figuri omenești”.
Se împărțea fiecăruia prafuri, alifii, băuturi magice. Blesteme cumplite erau rostite. Toți se legau să păstreze taina lor
După ce Satan își alegea fetele și fetițele cele mai bune, restul femeilor erau prada vrejitorilor. În muzică de tamburine și flaute, începea hora frenetică. Spate în spate, fără a se vedea, „posedații” se roteau câtva timp, goi, cu părul în vânt. Apoi se împerecheau la întâmplare. După puțină odihna, sarabanda reîncepea până ce răsuna cântatul cocoșului și fiecare, sleit de voluptate și de joc, se întorcea acasă…
Sabatul avea multă asemănare cu unele mistere antice și cu unele practici orientale. El pare a fi continuarea cultului lui Pan, pe care Celții îl practicau în păduri străvechi, ca un protest contra catolicismului ce s-a statornicit în țara lor. În jurul ritualului sabatic, poporul a adăugat scene de canibalism, masacre de copii și alte monstruozități. E posibil ca, în acele vremuri sângeroase, să se fi întâmplat și acte de răzbunare sub impulsul superstițiilor satanice.
Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .
