Pruncul masculin, născut fără de vreme, de exemplu în luna a şaptea, se taie abia atunci împrejur – dacă trăieşte – după ce i s-au împlinit femeii 9 luni, adică după ce a trecut pruncul cel fără de vreme de 2 luni.
După naşterea unui prunc masculin, se ţine femeia de necurată, prin 40 de zile sau 6 săptămâni, după naşterea unui prunc feminin, însă, prin 9 săptămâni.
Un copil nou născut primeşte, totdeauna, numele unui mort, în credinţa că-n momentul nominării lui ar cade hârburile de pe ochii şi gura acelui mort, de la care s-a luat numele pentru copilul nou născut. Dacă i-a murit unui Evreu un copil, cu un nume anumit, atunci cei ce i se mai nasc, după moartea acelui copil, nu se mai pot numi cu acel nume.
Pruncii feminini se nominează Lunea, Joia sau Sâmbăta, sau în vreo zi de sărbătoare, însă totdeauna pană la 8 zile după naştere.
Un prunc masculin, care este slab, nu este iertat a-l nomina şi tăia împrejur în răstimpul prescris de 8 zile. Mai vârtos trebuie a muta această procedură până după 16 zile după naştere sau şi pe mai târziu. Moare un astfel de prunc, fără se fi fost tăiat împrejur, atunci trebuie a-l tăie împrejur în groapă, cu-o bucată de sticlă.
La tăierea împrejur a unui prunc asistă mai multe persoane, şi anume: cvaterul, sandigul şi meţiţe sau şi hahamul. Soţia cvaterului ia pruncul din braţele maicii şi-l dă bărbatului său. Acesta îl dă sandigului, care, şezând pe un scaun sau fotoliu, ţine pruncul, pe timpul actului tăierii împrejur, care o isprăveşte o persoană care ştie rânduiala tăierii şi se numeşte „moil”.
După tăiere, suge meţiţe sângele ce curge. Apoi ia el un pahar cu vin, bagă degetul cel mic în pahar şi-l pune, de două ori, îngura pruncului, zicând: „Şi am zis ţie: în sângele tău vei trăi!”.
În casa, unde este un copil mic, se pun, până la tăierea împrejur, pe pereţii odăii unde se află pruncul, şi anume la locurile unde se află vreo bortă-n părete: fereşti, uşi, sobe şi deasupra capului copilului, psalmul 121 sau 127 şi citate din „Cabala”, ca Satana să nu se apropie de copil.
Înainte de naştere, şi anume pe timpul durerilor, fiecare femeie evreică îşi pune de gând ca, în viitor, să nu mai primească îmbrăţişarea bărbatului. Trecând 8-14 zile de la naştere, se duce femeia, condusă de o altă femeie, de regulă de moaşă, la templu (havră) sau la casa de rugăciune „minian”, sau, unde lipsesc acestea, la casa unde se adună Evreii, Sâmbăta, spre a se ruga. Acolo, stă ea, afară, şi ascultă rugăciunile care se citesc şi se cântă înlăuntru. Abia după aceea îi este încuviinţat să umble pe lângă casă ori să viziteze pe vecini, rude, cunoscuţi etc.
Trecând, de la naştere, 6 săptămâni, în care timp trebuie să ardă lumină, în fiecare noapte, în casa unde se află nou născutul, merge femeia la feredeu. Acolo, se scaldă ea într-o vană cu apă caldă. În acel timp, îi taie o femeie, cu un cuţit, unghiile de la mâini şi picioare scurt, ca sub unghii să nu rămână nici cea mai mică necurăţenie. Apoi intră femeia într-un bazin plin cu apă de izvor, care se află acolo. În această apă, care trebuie se fie caldă, se cufundă de trei ori şi rămâne atâta timp sub apă, până ce apa rămâne nemişcată deasupra capului ei.
Ieşind ea din apă, merge acasă, condusă de vreo femeie. Dacă întâlneşte ea, acum, în cale vreo vietate necurată, precum câine, mâţă, mascur etc., atunci ea trebuie să se întoarcă, înapoi în baie şi să se cufunde o dată în apa cea de izvor.
Femeia, pe timpul necurăţiei, n-are voie să şadă, să bea, să mănânce etc., la un loc cu bărbatul ei. Bărbatului îi este interzis să bea, în acest timp, din paharul din care a băut femeia lui şi să-i întindă mâna.
Băi curăţitoare, numite „micfe”, trebuie să se afle în fiecare feredeu evreiesc. În baia micfe a femeilor se află, în fund, o masă, pe care stă femeia pe timpul scaldei.
Înainte de ce se poate întrebuinţa o nou clădită baie micfe, trebuie, mai întâi, să constate rabinul, că apa izvorului este prinsă într-unbazin ce măsoară 1 cot în lungime, 1 cot în lăţime şi 3 coţi în înălţime. În baia micfe trebuie să se cufunde fiecare Evreu de 3 ori, spre a fi curat.
Înainte vreme, când Evreii n-aveau feredeie şi nici micfe, trebuiau ei, urmând prescriptelor de curăţire, să ia, chiar iarna, pe gerul cel mai mare, o astfel de baie cu 3 cufundări în râuri, iazuri sau alte ape.
Evreii din Bucovina, Dimitrie Dan, Cernăuți,1899
