Connect with us

Hi, what are you looking for?

Povești

Norocul

Baiat Savoyard dormind, 1869, Wilhelm Maria Hubertus Leibl

Fost-a odată, ca nici odată, un împărat bătrân şi plin de griji, că-şi vedeâ zilele sfârşite şi urmaş pe scaun nu-i dăduse Dumnezeu. Şi acu, să spun că fusese un om rău, — nu; lacom, ferească Sfântul; şi eră harnic, de treabă şi aşezat la judecată. De tânăr muncise fără curmare în frica Celui-de-sus, aducându-i jertfă de mulţumire în toate chipurile; a botezat şi-a înzestrat pe săraci, a ngrijit părinteşte pe bolnavi, a miluit pe toţi nemiluiţii, şi de aceea toţi supuşii împărăţiei lui băteau mătănii şi se rugau la icoane:

— Dă-i, Doamne, împăratului nostru, zile, să trăiască în pace, că bun şi creştinesc suflet mai are!

Toată lumea se ruga, toată, fără numai un fecior de babă sărmană.

Baba asta îşi avea căsuţa ei lângă castelul craiului. Uncheşul ei muncise cât trăise, muncise din greu şi îşi agonisise atâta cât îi trebuise babei ca s’o ducă fără dor şi grijă o sumă de ani, şi fără să-şi puie odorul de băiat la vreo treabă.

Băieţaşul crescuse cu toate de-a gata, crescuse repede şi lesne, că unde-i traiul îmbielşugat, ziua sboară iute, dar vai şi amar când banii albi, strânşi pentru zile negre, se isprăvesc, şi când zile tot mai sunt!

împăratul luase aminte despre toate acestea şi într’o zi îi spuse :

— Buna ziua, flăcăiaşule, — că pe semne eră aşa cam de paisprezece-cincisprezece ani.

— Sărutăm mânile măriei tale!—îi răspunse băiatul.

— Voinic flăcău, nu-i aşâ?

— Cu vrerea lui Dumnazeu, voinic, măria ta!

— Dar ce mai munceşti, că nu te prea văd ziua pe afară?

— Dorm, mărite împărate, dorm de dimineaţă şi până în seară şi decuseară până a doua zi dimineaţa, dorm, că n’avuiu nici un noroc pe lume. De tată n’avuiu parte, c’a murit de mult, iar mama, săraca, s’a topit de bătrâneţe. Straiele de pe mine s’au rupt pentrucă n’am noroc şi tot pentru asta îmi mănâncă şi mâţele bucatele din străchini! Nu-i noroc şi pace! De asta dorm toată ziua şi toată nopticica, şi-mi pare rău că n’a lăsat Dumnezeu câte două dimineţi şi două înserări pe zi, că le-aş dormi pe câte amândouă!

Iar împăratul:

— Vai de tine; flăcăiaşule, vai de zilişoarele tale, că rău te mai chinui! Grea năpaste şi mare nenoroc pe capul tău, băiete!

împăratul oftă şi plecă în treaba lui, iar cel fecior de babă săraca intră în casă, îşi puse palmele sub cap şi se culcă.

Au mai trecut după asta câteva săptămâni şi împăratul trecu din nou pe la uşa celui flăcău de vădană. Flăcăul tocmai se trezise şi acum se pălea la soare.

– Hei, ce-ţi mai face Norocul? Trezitu-s’a, ori tot îţi doarme?

— Mărite împărate, apoi, cum a fi, cum n’a fi, cine-l ştie! Nici eu nu l-am văzut pe el, nici el pe mine; ştiu atâta că mi-i somn de nu văd înaintea ochilor!

— Apoi, cum văd eu, grele păcate, nepoate; dar mare-i Cel-de-sus, şi s’or isprăvi şi-acestea odată şi odată!

Vorba asta a bătrânului craiu nu-i prea veni puturosului la îndămână, că zise:

— Nu cred, mărite împărate, nu cred!

Împăratul îşi căută de nevoile lui, dar peste trei zile trimise vorbă straşnică celui fecior, să plece ca să-şi caute Norocul şi să i-l aducă lui la judecată. I-a dat răvaşe, precum ca să fie îndreptat pe drumuri, şi atâta tot. Era astfel chip să nu plece? Mult s’a căinat feciorul nostru, mult, dar era poruncă împărătească şi trebuia să asculte de dânsa; de aceea, cu chiu, cu vai, porni la drum.

Merse el cât merse, prin locuri pustii pline de fiare sălbatece, şi, mă rog, cine nu osteneşte şi nu se osteneşte la drum ? Flăcăul nostru şi-a făcut ciomag bun,—trudă; şi-a făcut încălţăminte din coajă de teiu, — trudă; a fost trecut prin toate prăpăstiile, — trudă; ca să culeagă o poamă cu care să-şi potolească foamea şi setea, —trudă, mă rog. Azi se loveşte de-o muscă, mâne se ’ntâlneşte c’un iepure, poimâni, Doamne fereşte, c’un lup, —câte nu-s prin cele pustiuri,—şi aşa, braţele voinicului nostru încep să se desmorţească, puterile încep să-i crească şi după nouă luni dela plecare, feciorul babei, cel făr’ de noroc, sta voios la trântă cu şapte smei de-odată!

Acu, ajunsese într’o pădure fără fund, fără lumină de soare, fără potecă. Jigăniile, forfotind ca diavolii în iad, săriră asupra lui ca să-l doboare, dar el le ucise pe toate. Înainte, şi iar înainte! Şi mergând înainte dă de prăpastia cea adâncă a bălaurilor cu cari se iea la luptă. Ce luptă? Pe vieaţă şi pe moarte şi mai multe nu. Şi din tăvăleala aceea se înţelege voinicul nostru c’o piatră scumpă care să-i lumineze calea prin întunericul şi desişul pădur-ii.

A mai mers ce-a mai mers şi-a răsbătut la lumină. La poalele codrului s’a aşezat jos ca să se hodinească şi să cugete la câte’n lume, toate, la dânsul, la Norocul lui, şi mai pe urmă, la rostul celei porunci împărăteşti.

Ajunse în câmpul Noroacelor.

Hm! Da ce-s Noroacele, mă rog?

Apoi, ce să fie? Lume şi iarăş lume ca şi a noastră, oameni cari se nasc şi mor ca şi noi, cari trăesc azi cu jale, mâni cu veselie, lume, leită-poleită lumea noastră cu cea a Noroacelor. Trece prin sate, trece prin mijloc de târguri, şi de Norocul lui nu mai dă.

Intr’un târziu, se întâlneşte c’un uncheş. Uncheşului, ca tuturora, voinicul îi spune rostul pornirii lui şi cu mare bucurie află că se întâlnise tocmai cu Norocul împăratului. Eră bătrân, ca şi craiul, dar vedeţi, uncheşul muncia şi-şi agonisia pentru un fecior al lui, care nu prea dăduse semne de hărnicie până mai ieri-alaltaieri.

— Vezi, dragul meu, m’am gândit ca să nu-l las pieritor de foame, —zise uncheşul, —şi de asta m’am ostenit într’atâta. Da de-o samă de vreme văd că mai mişcă!

Şi mergând aşa, donda —donda, ajung la casa uncheşului. Ce casă! Nici nu te mai pricepeai ce de acareturi, de bogăţie; binele pământului, tot, tot!

Acolo, voinicul nostru a fost ospătat cum se cade, iar când se pregăti ca să plece, uncheşul îi dădu răvaş către împărat cu vorbele acestea:

«Şi noi om muri, frate dragă, peste câţiva ani, dar copiii noştri, oameni întregi au să rămână pe lume!”

Iar flăcăului îi zise:

— Intoarce-te înapoi şi spune frăţiorului meu toate câte le-ai văzut. De te-o întrebă că unde ţi-i Norocul, grăeşte-i că l-ai găsit, că-i feciorul meu, că eu sunt bătrân, şi că de-o bucată de vreme mi-i drag feciorul ca lumina ochilor.

Şi aşa feciorul babei purcese ‘napoi, cu capul plin de gânduri. Drum lung, drum greu! A ajuns la castel, şi când împăratul îl văzu şi auzi celea toate, a priceput ce se pricepe. Şi începu să-l ispitească, şi-l află schimbat din creştet şi până în tălpi, şi-l socoti fără samăn de vrednic.

Şi l-a făcut fecior, şi s’a pus să-l dăscălească şi să-l poarte pe la toate rosturile împărăţiei, ca să se deştepte încă mai mult. Se bucură împăratul că se învrednicise Dumnezeu de dânsul şi nu-l lăsase să intre în pământ cu sufletul întristat.

Peste câţi-vâ ani, craiul a murit, iar în locul lui rămase stăpân feciorul babei de alături.

Şi atâta-i tot!

Povestea asta de bună samă c’adevărat grăeşte. V’o spun şi eu ca să ştiţi şi dumneavoastră şi s’o aveţi la îndămână. Iar dacă cumva veţi întâlni în lume chipuri ca cel fecior de babă săracă şi fără noroc, să le spuneţi cum îi spunea cel împărat bătrân:

— Culcă-te, băiete, culcă-te, că Norocu-ţi doarme!

Tudor Pamfile, Un tăciune şi-un cărbune

Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 2.969 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Leacuri vechi

Profesorul Marcel Labbe a botezat cu un nume medical de fagomani pe cei oameni mâncăcioși, cari cred că trăiesc pe lume numai pentru a...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.228 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.625 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...