Zeița Noaptea – Nyx – călătorește încet pe cer în carul ei tras de cai negri. Ea acoperă pământul cu lințoliul său cernit. Întunericul învăluie totul. Carul zeiței Nyx este este înconjurat de stele care revărsă pe pământ licăriri de lumină ; sunt tinerii fii ai zeiței Aurora-Eos și a lui Asteos. Stelele, puzderie, sunt împrăștiate pe întregul cer al nopții întunecate.
Spre răsărit mijește parcă o lumină palidă, care se aprinde din ce în ce mai tare. Înseamnă că pe cer răsare zeița Selene, Luna. Tauri cu coarne răsucite trag încet carul ei pe cer.
Selene* călătorește liniștită îmbrăcată într-un lung veșmânt alb, cu o seceră pe vălul ce-l poartă pe cap. Zeița aceasta luminează pașnic pământul adormit, învăluind totul într-o strălucire de argint. După ce ocolește bolta cerească, Luna se lasă în peștera adâncă a muntelui Latmos, în Caria. Acolo stă cufundat într-o veșnică piroteală frumosul Endymion**, zeul somnului. Selene îl îndrăgește. Se înclină asupra lui, îl mângâie și-i șoptește cuvinte de iubire. Dar Endymion, adâncit în amorțeala lui, n-o aude, de aceea este atât de tristă Selene, ca și lumina pe care o revărsă noaptea pe pământ.
Dimineața e tot mai aproape. Zeița Selene a coborât de mult de pe bolta cerească. O geană de lumină mijește la răsărit. Acolo se aprinde vestitiarea Aurorii – steaua dimineții, Eisforos. Adie lin o boare. Răsăritul s-aprinde acum tot mai tare. Iată că zeița Aurora – Eos, cea cu degete trandafirii, deschide porțile prin care va trece fără zăbavă zeul cel strălucitor, soarele, Helios.
Înveșmântată în straie orbitoare de culoarea șofranului, zeița Aurora își începe zborul, străbătând cerul, asupra căruia se răsfrânge lumina trandafirie a dimineții. Dintr-un vas de aur zeița revărsă rouă pe pământ, umezând iarba și florile cu stropi sclipitori ca diamantul. Totul este înmiresmat acum pe pământ, pretutindeni fumegă mirodenii. Trezit din somn, pământul întâmpină cu bucurie pe zeul care răsare : Helios.
În caru-i de aur, făurit de zeul Hefaistos și tras de patru cai înaripați, zeul strălucitor se înalță pe cer de pe malurile lui Okeanos. Crestele munților ard parcă în flăcări, luminate de razele soarelui care răsare. Văzându-l pe zeul soarelui, stelele fug de pe cer și se ascund una câte una la sânul nopții negre. Carul lui Helios se înalță tot mai sus. Purtând o cunună strălucitoare și un lung veșmânt sclipitor, el cutreieră cerul și își revărsă razele înviorătoare pe pământ, dăruindu-i lumină, căldură și viață.
Împlinindu-se călătoria sorocită pentru o zi, zeul soarelui coboară în apele sacre ale lui Okeanos. Acolo îl așteaptă o luntre de aur, cu care se îndreaptă înapoi spre răsărit, în țara soarelui, unde se află palatul lui minunat. În țara aceea, zeul soarelui se odihnește noaptea, ca să răsară iarăși a doua zi, strălucitor ca întotdeauna.
N. A. Kun, 1914
*Selene, la greci, zeița și personificarea Lunii din mitologia romană, identificată mai târziu cu Artemis. Selene era înfățișată ca o femeie strălucitor de frumoasă, purtată printre nouri într-un car argintiu.
**Endymion, păstor de o rară frumusețe, care l-a rugat pe Zeus să-l lase să doarmă veșnic, ca să rămână pururea tânăr. Zeus i-a împlinit voia. Văzându-l dormind, Artemis (Luna) s-a îndrăgostit de frumosul păstor pe care a început să-l viziteze, noapte de noapte, coborând din înaltul cerurilor. Din unirea lor s-au născut 50 de fete.
Mic Dicționar de Mitologie greco-roman, Anca Balaci
Dacă ți-a plăcut, îți recomand să te abonezi, ca să nu pierzi și alte legende.
