(urmare)
Nasul
Anticii aveau dreptate să numească nasul „podoaba feței„. Un nas frumos nu se asociază niciodată unui obraz diform. Poți să fii urât și să ai ochii frumoși, dar un nas bine trasat cere neapărat o fericită îmbinare a altor trăsături. De asemenea, se văd mii de ochi frumoși și un un singur nas perfect : acolo unde el se află, presupune totdeauna un caracter de excepție, de mare distincție.
Nu e dat oricui să aibă un nas – spun latinii.
Iată, după fizionomiști, ceea ce se impune pentru ca un nas să fie perfect : lungimea lui trebuie să fie egală cu fruntea. La rădăcina lui trebuie să existe o ușoară scobitură.
Văzut din față nasul trebuie să aibă o conformație largă, cele două părți mergând paralel, iar această lărgime să fie mai sensibilă spre mijloc. Vârful nasului nu trebuie să fie nici dur, nici cărnos. Din față cele două aripi ale nasului trebuie să fie desenate din și nările să se arcuiască plăcut.
În profil, partea de jos a nasului nu trebuie să aibă decât o treime din lungimea lui. În partea de sus, trebuie să fie aproape de arcul orbitei ochiului, iar lățimea de lângă ochi să fie cel puțin jumătate de arătător. Un nas care întrunește toate aceste calități, exprimă tot ce se poate exprima.
Cu toate acestea, oameni dintre cei mai merituoși au nasul diform.
Firește, trebuie să vedem calitățile care contribuie la diferențierea lor. Un nas mic, văzut din profil rotunjit, nu-l împiedică pe posesor să fie cinstit și drept, dar acesta nu va fi niciodată un geniu. Nasul care se încovoaie de la rădăcină este al caracterelor voluntare, menite să comande, să facă lucruri mari, persoane hotărâte în proiectele lor și arzând să le realizeze.
Nasul perpendicular (adică cel care se apropie de această formă, căci natura se ferește de liniile extrem de drepte în tot ce produce ea) se află la mijloc, între nasul cârn și cel coroiat. El presupune un suflet care știe să se poarte și să sufere în liniște și cu tărie.
Un nas al cărui os este lat, indiferent dacă e drept sau coroiat, anunță întotdeauna calități superioare. Dar această formă e foarte rară. Nările mici sunt semnul unei firi timide, incapabilă să se hazardeze în cea mai mică acțiune. Când nările sunt largi, mobile, ele denotă o mare delicatețe a sentimentelor, care pot degenera cu ușurință în senzualitate și voluptate.
La oamenii la care nu există un fel de adâncitura în intervalul dintre frunte și nas (măcar nasul să nu fie foarte coroiat), nu sperați să descoperiți la ei cea mai mică urmă de caracter, de noblețe și de măreție.
Oamenii al căror nas se apleacă la limita extremă deasupra gurii nu sunt nici cu adevărat buni, nici cu adevărat veseli, nici mari, nici nobili : gândirea lor se leagă permanent de lucrurile pământești, de toate zilele. Ei sunt retrași, reci, insensibili, puțin comunicativi, de obicei răutăcioși, supărăcioși, sunt profund ipohondri sau melancolici. Dacă acest tip de nas este încovoiat chiar din partea de sus, este încă un semn al aplecării lor teribile spre plăcerile iubirii.
Un nas fără o trăsătură frapantă, fără nuanțe, încovoieri, ondulări, fără un contur expresiv, poate foarte bine fi nasul unui om cinstit, rezonabil și chiar de un caracter nobil. Dar acesta nu va fi niciodată nasul unui caracter superior sau foarte distins.
Nările strânse și subțiri denotă un temperament rece și disprețuitor.
Un nas roșu, mai cu seamă vârful său, anunță un bețiv, o natură grosolană și predispus la corupție.
Populația din Asia Centrală are în general nasul plat și adâncit, negrii din Africa îl au aplatizat, cea mai mare parte a evreilor au nasul acvilin, englezii au nasul cartilaginos și foarte rar ascuțit. Dacă ar fi să judecăm după tablouri și portrete, la olandezi nu se prea întâlnește un nas frumos. La italieni, dimpotrivă, e trăsătura lor distinctivă. În sfârșit, la francezi e trăsătura distinctivă a oamenilor celebri.
Urechile
La fel de bine – și poate chiar mai mult decât alte părți ale corpului omenesc -, urechea are o semnificație bine determinată. Ea nu admite nici o deghizare. Ea are legături specifice cu individul căruia îi aparține.
Când lobul urechii e degajat, e un semn bun pentru facultățile lui intelectuale. Urechile mari și desfăcute anunță obrăznicie, vanitate, o judecată săracă. Urechile mari și groase sunt atribuite unui om simplu.
Urechile mici denotă timiditate.
Urechile prea aplecare și înconjurate de un fel de burlet rău desenat nu anunță nimic bun, nici în ceea ce privește spiritul, nici talentele respectivului. O ureche potrivită, cu conturul bine rotunjit, nici prea groase nici prea subțiri, nu poate fi găsită decât la persoane înțelepte și distinse, cu spirit și cu judecată dreaptă.
Dicționar infernal de Jacques Colin de Plancy, 1825
Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .
