Acestă pomenire şi jertfă, care constă mai cu seamă întru trimiterea de bucate şi băuturi precum şi a unor obiecte pentru mâncare şi de băut apă, pe la vecini, la nemuri şi mai ales copiilor sărmani de sufletul morţilor, se numesc pretutindeni, în toate ţările locuite de Români, Moşi.
Moşii sunt mai de multe feluri şi anume :
Moşii de crăciun. În ziua de crăciun diminăţa se dă de pomană morţilor: colaci cu lumînare, carne de purcel ori porc, cârnaţi, cotoroage (reci, aite, aituri, răcituri), borândău şi altele.
Moşii de iarnă sau de cârnelegi ori câslegele de iarnă, mai bine numiţi de primăvară, care atât în Bucovina cât şi în Banat cad tot-deauna Sâmbătă, înaintea lăsatului de carne.
Aceşti moşi împreună cu cei de toamnă , care cad asemenea Sâmbătă si anume înainte de Sâ-Medru, se numesc și moşii cei mari.
La moşii de iarnă se sacrifică (se dă de pomană) moşilor, adecă morţilor, grâu fiert, pregătit cu unt (unsoare) şi brândă, alăturând şi carne de porc sau cotoroage, etc.
În unele părţi din Banat, precum bunăoară în Ciclova-română, moşii aceştia se numescu şi sacrilegi.
Moşii de parisimi, care cad totdeauna în 9 Marte, adică în ziua de 40 de Martiri, se numescu astfel pe la Lugoş, Timişora şi împrejurime. În părţile Oraviţeî însă se numesc Sânţi ori Sâmţi, In Ţara-Românescă Bradoşi și Mucenici, iar în Bucovina şi cu deosebire în oraşele Suceava şi Rădăuţi Sfintişori.
Aceşti moşi urmeză la nouă zile după Baba Dochie, când de regulă ies Babele şi dînşii sub numele de Moşi, bat cu botele pâmîntulu ca să intre frigulu şi să iasă căldura.
La aceşti moşi Românii din Banat dau de pomană (sacrificiu) de sec (post) şi anume:
a) pâsule (fasole) slăită (sungalie) ori dreasă cu untdelemn, apoi nuci, poame, alune, etc. — Aceştia se numescu moşii cei curaţi;
b) un colac uns cu miere de stupi făcut în forma omului cu cap, mâini şi piciore ; ori pe colac se împunge cu o ţeavă de soc ori de trestie forma de omu.
În unele părţi din Ţera-Românescâ, precum bunăoră în comuna Zănoaga, femeile pe lângă bradoş, ce-i fac în acestă zi, mai alcătuiesc încă şi un bradoş mai mare, făcut în formă de om, cu gură, cu urechi, nas, dară orb, şi-l numesc, fiind din timpuri poate numit totu astufelu, Uitata. Acesta se face întru pomenirea tuturoru morţilor, care în timpul anului ar fi fost uitaţi nepomeniţi.
Acestă Uitată este jucată de copii în jurul unui foc, ce se face în bătătură, apoi unsă cu miere şi mâncată.
În oraşele Suceava şi Rădăuţi, din Bucovina, se făc 40 de figurele în formă de om din făină de grâu, ouă, miere, mied de nucă şi zaharicale. Aceste figurele numite sfînţişori, Sucevenii le duci în ziua de 40 de sfinţi dimineaţa la biserică, unde, sfinţindu-se după leturghie, se dau o parte funcţionarilor bisericești, iar cealaltă parte oamenilor prezenţi, cu deosebire însă copiilor. În Rădăuţi, din contră, vin copiii şi omenii sărmani pe acasă şi acelora se dau apoi de sufletul morţilor.
Omenii cei mai puţinii avuţi fac, în locu de figuri omenești, 40 de colăcei, care asemenea se numescu sfinţişori şi pre care îi împărţesc apoi pe la copii şi omenii cei mai sărmani.
Aceste figuri ne aduc aminte de figurile de oameni, numite Sagilla ale Romanilor, care erau uzitate în sărbătoarea Sigillaria, apoi de păpuşele de piper în formă de om, numite Argei, uzitate în sărbătorea Argeica din 13 Mai, şi de păpuşele de vol numite Oscilla şi Pilae în sărbătorea numită Alares compitalesn.
Moşii de Florii sunt uzitaţi, numai în Frătăuţulă-nouă din Bucovina. Sâmbătă, înainte de Florii , se trimite pe la case câte o ulcică plină cu miere şi deasupra gurei cu un colac sau franzolă, iară la toartă o lumină lipită.
Moşii de Joi-mari, Jolmarde sau Joia mare înainte de Paști. Iar se dă de pomană de sec (post), ca şi la moşii parisimilor, dar fără colac.
In Oraviţa montană din Banat se dă de astă dată de pomană şi olcuţe nouă cu apă ori vin şi la mănuşa oalei se leagă flori, precum : brebenei (lat. corydalis bulbosa, germ. hohlwurzeliger Lerchensporn).
În noptea spre Joi-mari în vărsatul zorilor purced muerile din Banalii, mai vîrtos însă matroanele familiilor, la mormînt, alţii acasă în avlie (curte) aprind morţilor focuri, numite Focurele ori Luminiciche ori Luminuşe, făcend pentru tot mortu din lamilie o Iuminicică, sau anumind (meninz) mai mulţi morţi la o lumină. Cu această ocaziune se sacrifică, adică se dă de pomană colaci copiilor săraci, ce vin spre a se încălzi la luminiciche. Colacii aceştia se numesc Sâmbicioare de la ziua Sâmbătă. Cu colacul se dă şi o lumină împreună cu o olcuţă de apă (alţii dau şi vinu), menind colacul moşului cutare (spunend numele celui mort din familie), adeseori punând ori anumind la un colac şi mai mulţi moşi, unde sunt mulţi repausaţi în familie.
Luminictchile se făc numai cu surcele de alun sau de boz uscate, care se frâng, nu se taie, şi care, după ce sunt culese, se aduc în case şi nici de cum nu se aşează la pămînt, ci se păstrează pe masă ori în alt loc unde-va, fără a se atinge de pămîntul. În locuri, unde întru apropiere nu se află surcele de aluni, se făc focurile cu boz uscati, cules de pe câmp.
Matroana familiei, care tămâiază morţii, îşi face luminicichile la mormînt, şi se cântă după morţi acolo, când pleacă acasă, strigă sufletele morţilor pe nume, zicând :
Sculaţi, sculaţi,
Şi-acas’ aidaţi !
În acea credinţă, cum că sufletele morţilor pleacă de la mormînt cu dînsa acasă, şi acasă aşezându-se în chilie după uşă, aci petrec până Ia Rusitori, a 7-a pe a Iocurea a 9-a zi după Rusalii, când în vărsatul zorilor până ’n răsăritul soarelui se duc de acasă iar în mormînt.
Acum la Rusitori în vărsatul zilei iar se dă de pomană morţilor, căci dacă nu li se dă dezdemineaţă de pomană, atunci sufletele, luând cenuşă ori năsîp în gură, se îndepărtă mânioase din casa familiei.
Dacă pentru lucrul câmpului muerea din casă de la Jol-mari până la RusitoiI nu poate în toată ziua mătura chilia, atunci mătură numai locul după uşă, aşternând o pânză albă, un măsăel, acolo spre a se aşeza sufletul pe el.
În fine cred Românii din Banat că de la Joi-mari şi până la Rusitori este cerul, raiul şi iadul deschis, pentru aceea pot sufletele veni acasă spre a petrece la familie.
În Bucovina şi anume în satele Boianu, Mahala şi altele de peste Prut, morţii se pomenesc mai cu seamă în Joia mare. În acestă zi se împărţesc pe la case şi mai ales pe la cei săraci stecle sau ulcele pline cu apă, cu câte unu colac sau o bulcă şi o lumină deasupra gurei; uneori dăruesc şi câte una sau mai multe garniţe şi gărnicioare (cofiţe).
Tot aşa fac şi Românii din Mănăstirea Homorului, cu acea deosebire numai că aceştia pun în ulcele nu numai apă, ci şi vin, iar deasupra gurei, pe lângă colac şi lumină, încă şi câte-o năframă.
În Fundul-Moldovei moşii, care constau din ulcele şi sticluţe pline cu apă, iar pe gură câte un colac şi-o lumină, nu se trimet pe la case, ci băeţii vin singuri de-i iau.
În oraşul Câmpulung se duc în acestă zi cofiţe şi căni mai mari la biserică, unde se dau apoi, după liturghie, umplute cu apă, şi legate pe la gură cu strămătură, iar de asupra c’un colac şi o lumină de ceară, mai cu samă copiilor, de sufletul morţilor.
În Breaza se dă, tot la biserică, pâine de gustare şi apă de băut dintr’o cofă tuturoru celor ce s’au comunicat într’aceea zi.
În Transilvania , districtului Năsăudului, e datină de-a se face în Joia-mare un ospăţ formal în curtea sau în ţinterimul bisericii, unde se duc felurite mâncări şi băuturi, care ospăţ se numește moşi.
Românii din Ţara-Românescă cred că sufletele morţilor vin în fiecare an de se aşează pe straşina casei, şi aceasta o făc în ziua de Joi-mari şi stau până la Moşi (Sâmbăta morţilor); din cauza aceasta se fac atunci împărţeli de plecarea sufletelor. Asemenea parisimele în toată Sâmbăta se duc colivi la biserică de aşteptarea sufleteloru până la Joi-mari.
Iară în Joi-mari se obișnuește a se da morţilor şi de ale îmbrăcămintei, un costum de haine: şubă, iminei, căciulă sau o cămaşă, izmene, bete şi altele, care se împartă adese săracilor, mai adesea însă familiei, după ce toate acestea au fost mai întâiă sfinţite de preot.
Tot în Ţara-Românescă mai există încă şi acea credinţă că Joi, în săptămâna patimiloră, nu e bine să se spele rufele (albiturile, cămăşile), căci la morți în loc să se ducă pomana ce li se dă, se duc lături din spălătură.
Moşii de Paști. În Banat se dă la Paști cu demineaţă de pomană morţilor (moşilor), colaci (sâmbecioare) cu miel, ouă roşii şi alte bucate, ce se află atunci în casă. Pe alocurea se dau acum colaci cu olcuţe (noi) pline de apă ; se dă şi caş.
În Ţara-Românescă se dau în ziua de Paști ouă roşii peste mormînt, pronunţândunumele celor morţi, pentru care se dă acel ou.
Tot în Ţara-Românească există credinţa că toţi morţii cei păcătoşi, din ziua învierii, adică de la Paști, se scot din iad la odihnă până la Rusalii. În aceste zile deci fetele cară apă pe la vecini de pomană în contul morţilor.
Moşii de Sân-George. În Banat se dă sacrificiu colac împreună cu olcuţe (noi) pline cu lapte și lumâinare, caşu etc. Pe alocuri, precum în Sicheviţa, laptele se dă în tăiere ori străchini.
În Frătăuţul-nou din Bucovina se trimite asemenea ca moşi o ulcică cu lapte dulce fiert cu togmagi, cu unu colac şi cu o lumină pe la case, mai ales unde sunt copii mici.
În unele comune însă, precum bunăoră în Tereblecea, districtul Siretiului, în aceasta zi se duce mai întreg sătul la ținterim, şi acolo împărţesc diferite bucate sărmanilor, întindend fiecare pe mormintele morţilor săi o faţă de masă sau un ştergar, iar pe acela punând bucatele aduse.
Moşii de Ispas sau de Înălţarea Domnului. În această zi se dau în Banat flori, brânză şi luminare de pomană.
În Ţara-Românească, femeile, care au în familie morţi, împart în ziua de Înălţarea Domnului azime calde, ceapă verde şi rachiu pentru sufletele morţilor. Crezându-se că în aceasta zi se înalţă sufletele lor la cer şi să aibă merinde pe drum.
În Dobrogea este datină ca, cu o zi înainte de Înălţarea Domnului, la Ispas, să se adună femei şi babe şi să iee azime calde, cepă verde şi rachiu şi mergând prin sat să le dea de pomană pentru sufletul morţilor, ca să aibă pe drum, fîind credinţa că în acea zi morţii zboră în cer.
Moşii de Rusalii. Se serbează în unele părţi din Banat şi anume în locuri montane locuite de colonii din Ţara- Românescă în Sâmbăta Rusaliilor, în alte părţi dimineţă în ziua Rusaliilor. Se dă de pomană colaci împreună cu olcuţe noi pline cu lapte, cu mămăligă ori colareţii (scrob) ; Ia mănuşa oalei se legă o chită de cireşe şi de flori, apoi în oală se pune o lingură nouă.
Pretutindeni în Bucovina, Sâmbăta înainte de Rusalii sau Duminica-mare se numește Sâmbăta moşilor.
În Sâmbăta moşilor cred Românii din unele părţi ale Bucovinei că nu e bine ca cineva să mănânce, până ce nu dă mai întâi ceva de pomană, pentru că în acestă zi se cuminecă toţi morţii, şi dacă unul din nemul celor morţi mănâncă, atunci cei morţi din neamulu să nu se pot cumineca. Şi de oarece morţii aşteptă în acestă zi pomană şi pomenire , fîindcă este ziua loru, de aceea Românii din cele mai multe părţi ale Bucovinei, precum : Bosanci, Tişeuţ, Suceava, Zaharești, St. Ilie, Ilişești, Todirești, Costâna, Stupea, Mănăstioara sau St. Onufrei, Siret, Frătăuţul-nou, Mologia, Stulpicani, Câmpulung, Pojorîta ş. a., trimit dezdemineaţă pe la case, prin vecini, la nemuri şi sărmani, mai ales unde se află copii mici, tot felul de vase noi, precum: ulcele, sticle de băut apa, cănuţe, căni, şipuri, cofiţe etc. împodobite cu tot felul de flori, mai ales însă busuioc, care se leagă pe la torţi sau pe la gură cu strămătură roşie, şi pe care le umplu cu apă proaspătă, med, lapte dulce cu tocmagi, vin, must şi bere, apoi tot felul de farfurii, străchini şi străchinuţe pline mai ales cu zeamă şi cu plăcinte, dimpreună cu o lumină de ceară galbănă, care se aprinde când întră în casa unde au să se dee moşii.
Toate obiectele acestea se numesc pretutindeni în Bucovina moşi, iar împărţirea lor se exprimă prin cuvintele am împărţit sau am dus şi am primit sau am câpăat moşi , căci cei ce duc moşi capătă în acelaşi timpii şi ei moşi , cu acea deosebire numai, că cei mai avuţi duc totdeauna mai scumpi şi mai frumoşi, pe când cei mai sărmani, după împrejurări, mai ieftini.
În comuna BosancI, districtulu Sucevei, moşii se ’ncep de Sâmbătă dimineţă înainte de Dumineca mare şi dureză până Luni dimineţă, a’ doua zi după Dumineca mare.
În comuna Pojorîta, districtulu Câmpulungului, se trimită mai alesă copiilor ulcele noi pline cu lapte simplu sau îngroşat cu crupe de păpuşoi, care se numește mleşniţă, iar sărmanilor se trimit oale mai mari cu lapte şi străchini cu brânză şi caș.
Tot în Pojorîta e datină ca nânaşii să trămită finilor, mai ales celor din botez, ca moşi încă şi câte o juncă dimpreună cu toate cele trebuincioase la o vacă cu lapte, precum : doniţă, sitişcă şi strecurătoare sau strecătoare.
S. FL,. Marianu, Înmormîntarea la Români, studiu etnografic, 1892
- Două Cuvinte Despre Tutun Și Băutură
- Băile Reci
- Tăierea Capului
- IELELE
- Strigoiul Și Ibovnica Lui
- Căsătoria La Diferite Popoare
POVEȘTI * LEGENDELE OLIMPULUI * SUPERSTIȚII * STRIGOI * CURTEZANE CELEBRE * REȚETE VECHI ROMÂNEȘTI * DICȚIONAR INFERNAL* VRĂJITORIE * DESCÂNTECE * SFATURI PRACTICE …
- Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .
