Connect with us

Hi, what are you looking for?

Greaca veche

Mândrul Prometeu

Heinrich Fueger, Prometeu aducând foc oamenior sau Omul creat de Prometeu, 1817

LEGENDELE OLIMPULUI

Eroii

Urmare

Dar iată că se auzi un zgomot ușor ca un fâlfâit de aripi, parcă zborul unor vietăți ușoare puse văzduhul în mișcare. Erau Okeanidele care, mânate de adierea lină a vântului, veneau într-un car dinspre malurile îndepărtate ale încărunțitului Okeanos, dintr-o peșteră răcoroasă. Ele auziră bătăile ciocanului lui Hefaistos și vaietele lui Prometeu. Lacrimile împaienjeniră ochii negrăit de frumoși ai Okeanidelor când îl văzură pe titanul cel puternic înlănțuit în stâncă. El era rudă cu Okeanidele. Tatăl său, Iapetos, era frate cu Okeanos, tatăl Okeanidelor, iar soția lui Prometeu, Hesione, era sora lor.

Okeanidele înconjurară stânca. Soarta lui Prometeu le pricinuiește multă durere. Dar blestemele pe care le aruncă el lui Zeus și tuturor zeilor din Olimp, le îngrozesc. Se tem ca nu cumva Zeus să facă și mai crunte suferințele tiranului.

Neștiind pricina care-i adusese o osândă atât de aspră, Okeanidele, părtașe la durerea lui, îl rugară pe Prometeu să le spună de ce îl pedepsise Zeus, cu ce îl mâniase titanul.

Prometeu le povesti cum l-a ajutat pe Zeus în lupta cu titanii, cum a înduplecat-o apoi pe Themis, mama lui și pe Geea, marea zeiță a pământului, să treacă de partea lui Zeus.

Zeus i-a învins pe titani și, sfătuit de Prometeu, îi zvarli în adâncurile îngrozitorului Tartar. Îndată ce Zeus puse stăpânire asupra lumii, el împărți puterea cu zeii cei noi din Olimp, dar pe titanii care-i daduseră ajutor, Zeus nu-i făcu părtași la stăpânire. Zeus îi urăște pe titani, se teme de puterea lor înfricoșătoare. El nu avea încredere nici în Prometeu și-l ura. Ura lui se înteți și mai mult când Prometeu luă apărarea nefericiților muritori care trăiau încă de pe vremea când Cronos cârmuia lumea și pe care Zeus vroia s-o nimicească. Dar lui Prometeu îi era milă de oamenii aceia lipsiți încă de minte : el nu vroia ca ei să ajungă nefericiți în împărăția de beznă a lui Hades. Prometeu le insufla nădejdea pe care oamenii nu o cunoșteau, și fură pentru ei focul sacru, cu toate că nu știa ce pedeapsă îl așteaptă. Teama de osândă groaznică nu stăvili dorința titanului mândru și puternic de a veni în ajutorul oamenilor. Nici prevenirile marii zeițe Themis, mama-i profetă, nu-l putu opri.

Okeanidele ascultau cu înfrigurare povestea lui Prometeu. Dar iată că apare lângă stâncă și bătrânul profet Okeanos, veni în goana mare într-un car întraripat. El încearcă să înduplece pe Prometeu să se supună puterii lui Zeus. Doar știe și el că e de prisos să lupți cu cel care l-a biruit pe înspăimântătorul Typhon. Lui Okeanos îi este milă de Prometeu, suferă și el văzând chinurile pe care le îndură acesta. Bătrânul zeu este gata să se îndrepte spre Olimpul luminos pentru a-i cere lui Zeus să-l ierte pe titan, deși știe că aceasta are să-și atragă mânia lui. El este încredințat că un cuvânt de apărare rostit rostit cu înțelepciune potolește adesea mânia.

Zadarnice sînt însă toate rugămințile lui Okeanos, căci Prometeu îi răspunde plin de mândrie :
– Nu, mai bine păzește-tu de primejdii. Mi-e teamă că, luând parte la durerea mea, îți vei atrage asupra-ți multe necazuri. Eu trebuie să sufăr până la capăt tot ce mi-a trimis ursita. Iar tu, Okeanos, ferește-te să nu atragi asupra ta mânia lui Zeus cerându-i îndurare pentru mine.
– O, răspunse întristat Okeanos, îmi dau seama că prin aceste cuvinte mă silești să mă întorc fără să-mi fi ajuns ținta! Crede-mă însă, Prometeu, că nu m-au adus aici decât grija de soarta și dragostea ce-ți port.
– Ajunge! Pleacă! Du-te cât mai grabnic de aici și lasă-mă! strigă Prometeu.

Okeanos se îndepărtă cu inima frântă de durere, în timp ce Prometeu continuă să povestească Okeanidelor ce a făcut el pentru oameni, cum i-a ajutat, nesocotind vrerea lui Zeus. El fură focul din vatra fierărie pe care prietenul său Hefaistos o avea pe muntele Moshylos din Lemnos și-l dădu oamenilor. Apoi îi învață pe oameni tot felul de meșteșuguri, le dădu cunoștințe, le arată cum să socotească, să scrie și să citească. Le arată ce sînt metalele și-i învață cum să le scoată din măruntaiele pământului și să le prelucreze. Prometeu îmblânzi, spre folosul muritorilor, taurul sălbatic și-l puse la jug, pentru ca astfel oamenii să poată munci ogoarele, folosind puterea taurilor. Prometeu fu cel dintâi care înhămă calul la car și-l făcu să asculte de oameni. Înțeleptul titan construi cea dintâi corabie, o înzestră cu tot ce-i trebuia și desfășură deasupra-i pânzele de in, ca să-l poarte repede pe om pe întinsul fără de margini al mării. Înainte vreme nu cunoșteau leacurile, nu știau să se îngrijească de boli și erau lipsiți de apărare în fața lor, dar Prometeu le destăinui puterea leacurilor și cu acestea oamenii își alina durerile. Într-un cuvânt, Prometeu îi învață pe oameni tot ce ușurează greutățile vieții și o fac mai fericită. Prin aceasta îl miânie pe Zeus, pentru aceasta îl pedepsite stăpânul tunetelor.

Dar Prometeu nu va suferi în veci. El știe că ursita cea rea îl pândește și pe puternicul stăpân al tunetelor. El nu-și va putea ocoli ursita! Prometeu știe că domnia lui Zeus nu este veșnică și că într-o bună zi el va fi alungat de pe tronul său din înaltul Olimp. Titanul profet mai știe și taina cea mare : cum anume ar putea Zeus să-și ocolească soarta, însă niciodată nu i-o va spune. Nu se află putere, nici amenințare și nici chinuri pe lume care să poată smulge taina aceasta de pe buzele mandrului Prometeu.

Prometeu își sfârși povestirea. Okeanidele îl ascultaseră pline de uimire. Ele se minunară de marea înțelepciune și de neclintita tărie sufletească a tiranului care îndrăznise să se ridice împotriva lui Zeus și se îngroziră auzind ce soartă îi prevestește Prometeu lui Zeus. Okeanidele știau că dacă aceste amenințări vor fi auzite în Olimp, Zeus nu se va da în lături de la nimic ca să afle taina de temut. Cu lacrimi în ochi îl priveau Okeanidele pe Prometeu și se cutremurau la gândul că vrerile ursitei naîndurătoare nu pot fi înlăturate. În jurul stâncii se făcu o tăcere adâncă, întreruptă doar de vuietul fără sfârșit al mării.

Prin văzduh zbură cu iuțeala unei stele căzătoare Hermes, solul zeilor, și se înfățișă amenințător înaintea lui Prometeu. Era trimis de Zeus să ceară titanului să-i dezvăluie taina : cine-i cel ce-i va răpi lui Zeus tronul și cum poate să înlăture el vrerea ursitei? Hermes îl amenință pe Prometeu cu o osândă îngrozitoare dacă nu se supune. Dar puternicul titan rămase neînduplecat și-i răspunse batjocoritor lui Hermes :
– Ai fi un copilandru și copilarească ar fi mintea ta dacă nădăjduiești că poți afla ceva de la mine. Ia aminte ce-ți spun : nu-mi schimb eu chinurile pe-o viață de rob! Mai bine înlănțuit de stâncă, decât slugă credincioasă titanului Zeus! Nu sunt pe lume chinuri cu care Zeus să mă poată înspăimânta cu care să-mi poată smulge măcar o singură vorbă. Nu, niciodată nu va afla cum poate să se ferească de ursită, niciodată nu va ști titanul Zeus cine-i va lua din mâini puterea.

– Atunci, ascultă, Prometeu, ce te așteaptă dacă te încumeți să nu împlinești porunca lui Zeus – îi răspunde Hermes titanului. Cu o lovitură de trăsnet, Zeus va prăvăli stânca aceasta cu tine cu tot în bezna întunecată. Acolo într-o temniță de piatră, te vei chinui amarnic veacuri la șir, lipsit de lumina soarelui. Vor trece veacuri și Zeus te va scoate din nou la lumină, dar nu ca să te bucuri vei ieși din beznă. În fiecare zi va veni la tine în zbor un vultur trimis de Zeus, care să-ți sfâșie ficatul cu ghearele și cu ciocu-i ascuțit : ficatul va crește mereu la loc și suferințele tale vor fi tot mai cumplite. Așa vei sta spânzurat de stâncă pănă când altul nesilit de nimeni va primi să coboare în locul tău în împărăția de beznă a lui Hades. Gândește-te, Prometeu, dacă nu este mai cuminte să te supui lui Zeus! Doar știi prea bine că Zeus nu amenință niciodată în deșert.

Mândrul titan rămase neclintit în hotărârea lui putea oare să-l înfricoșeze ceva? Deodată pământul secutremură: răsună bubuitul asurzitor al tunetului și fulgerele straluciră cu lumină orbitoare. O vijelie neagră ca noaptea porni furioasă iar pe mare se ridicară înspumate valuri cât munții. Stânca se clatină din temelii. În urletul furtunii, în bubuitul tunetelor și a cutremurului, răsună strigatul înfricoșător al lui Prometeu :
– O, ce urgie a abătut asupra mea Zeus ca să-mi strângă inima de groază! O, Themis, mamă preacinstită, și tu Ether care reverși lumină pentru toți! Priviți cât de nedrept mă pedepsește Zeus!

Și în clipa aceea, cu un vuiet îngrozitor stânca de care era înlănțuit Prometeu se pravali în bezna fără de margini în întunericul cel veșnic.

Trecură veacuri și într-o zi Zeus îl aduce iarăși pe Prometeu la lumină. Dar suferințele nu i se sfârșiră, dimpotrivă se întețiră și mai mult. Fu iarăși pironit pe stânca aceea înaltă, țintuit de ea și încătușat. Razele dogoritoare ale soarelui îi ardeau trupul, furtunile îi vîjîiau în urechi, trupul istovit ere biciuit de ploi și de grindină, iar iarna fulgi de zăpadă cădeau peste el și un frig năprasnic îi înțepenea mădularele. Și de-ar fi fost numai atât! În fiecare zi, un vultur uriaș venea în zbor pe stâncă bătând din aripile-i puternice. El se așeza pe pieptul lui Prometeu și i-l sfâșia cu ghearele ascuțite ca de oțel. Vulturul rupea în bucăți cu ciocul ficatul titanului. Sângele îi curgea șiroaie, înroșind stânca și oprindu-se în cheaguri înnegrite la poalele ei :, la soare cheagurile de sânge putrezeau și duhoarea lor nesuferită umplea tot văzduhul. Vulturul venea în fiecare dimineață, reluându-și ospățul sângeros. Peste noapte, rănile lui Prometeu se închideau și ficatul îi creștea din nou, pentru ca în ziua următoare pasărea uriașă să aibă iarăși cu ce să se hrănească. Ani și veacuri de-a rândul ținură chinurile acestea. Titanul Prometeu era istovit, dar suferințele nu-i frînseră firea cea mândră.
Titanii se împăcaseră de mult cu Zeus, supunându-i-se, iar acesta îi scosese din bezna Tartarului. După aceea, se duseră, uriași și puternici, la marginea pământului la stânca unde zăcea înlănțuit Prometeu. Ei se așezară în jurul stâncii și-l îndemnară pe Prometeu să se supună lui Zeus. Veni și Themis, mama lui, care-l rugă să-și domolească firea și să nu se mai ridice împotriva stăpânului tunetelor. Ea îl imploră pe fiul său să-i fie milă de ea, căci nu mai poate îndura văzându-i chinurile. Chiar și Zeus dădu uitării mânia-i din trecut. Acum regatul lui este puternic, nimic nu-l mai poate clinti, de nimic nu se mai poate teme. Nici nu mai cârmuiește ca un titan :, acum îl veghează la buna rânduială a statelor, păzește legile și-i ocrotește pe oameni, împărțind dreptatea în rândurile lor. Un singur lucru îl mai neliniștea pe stăpânul tunetelor : taina pe care o cunoștea numai Prometeu. Zeus era gata să-l ierte pe puternicul titan Prometeu, dacă-i dezvăluia taina cea de temut. Se apropie clipa când Prometeu are să scape de chinuri. Se născuse și acum ajunsese la vârsta bărbăției marele erou desemnat de soartă să-l descătușeze pe titan. Dar neânduplecatul Prometeu păstrează mai departe taina, abia mai putând să îndure chinurile, dar și pe el puterile încep să-l părăsească.

Urmează

Dupa tragedia lui Eshil ,,Prometeu înlănțuit,, de N.A.Kun

Dacă ți-a plăcut, îți recomand să te abonezi, ca să nu pierzi și alte legende.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 3.930 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.474 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.879 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...

Strigoi

Vizualizari: 1.694 ...Bărbaţelul meu Iubit! De aseara ai murit, Of! şi nu pociu sa te uit. Şi la altul sa ma uit! El acum,...