În „Corpus Juris” această mare colecție a Codului Justițiar, se găsește o serie de legi cu titlul „Dreptul sărutului„.
Este vorba de darurile de logodnă și restituirea lor familiei în cazul când unul dintre logodnici ar muri înainte de nuntă. Dacă darurile au fost însoțite de o sărutare, atunci la moartea logodnicului, jumătate din daruri rămâne în posesia logodnicei.
Această favorizare a logodnicei, era justificată de legislaturi ca un omagiu adus virginității, pudoarei și moralității, privind sărutarea ca o jertfă adusă de fată, ca semn de iubire față de logodnic.
Dreptul sărutului era deci o compensație pentru daunele pricinuite „purității” fetei prin sărutarea bărbatului.
Dacă însă o fată primea fără împotrivire sărutările înfocate ale logodnicului, ea nu avea nici un drept de despăgubire. Sărutarea era privită ca un semn de comunitate trupească admisă numai după nuntă.
O identică lege a edictat împăratul Constantin în Roma. Dacă după o sărutare dată ori primită, murea unul dintre logodnici, atunci jumătate din averea persoanei decedate rămânea ca moștenire supraviețuitorului. Dacă însă nu avuse loc nici o sărutare, atunci averea mortului rămânea familiei sale.
Sărutarea era privită deci ca o autentificare preliminară a căsătoriei. Era „nobila arvună” pentru încheierea contractului.
După aceiași lege, o femeie măritată pierdea toată averea ei în folosul soțului, dacă ea se lăsa a fi sărutată de un bărbat străin.
Sfântul Augustin voia chiar ca această sărutare să fie privită ca o violare a căsătoriei și sa fie pedepsită cu divorțul.
Cato Censorius merse mai departe. El interzise soțului să-și sărute soția în prezența copiilor și ca un exemplu drastic el destitui pe Manilius, primarul Romei, pentru că acesta îndrăznise să’și sărute soția în prezența copiilor lui.
După istoricii francezi se mai găsesc urme ale vechii legiuni Romane, Fousques, Vicontele de Marseille, dărui logodnicei sale, Odile, pentru primul sărut, șase moșii mari. După moartea lui, survenită înainte de nuntă, neexistând nici un testament, logodnica trebui să restituie familiei răposatului numai trei moșii.
Dar cu trecerea timpului, sărutările pierdută din valoarea lor și Bougeon în tratatul său de Drept, deplânge decăderea moralității : In Galia osculta non tam caro venduntur. (Din Franța gurițele nu mai sunt tot așa de scumpe).
După legile de atunci, sărutările de dragoste erau aspru pedepsite.
Astfel Publius Maevius a condamnat la moarte un sclav eliberat care îndrăznise să sărute fata stăpânului său. La fel se întâmplă unui francez care îndrăznise să sărute pe Suzanne, soția lui Iacob Trivultius, un funcționar de la Curtea Regală. De regulă un vasal pierdea drepturile sale feudale, dacă era surprins sărutând soția suveranului său.
Azi, nu ar mai prinde de loc asemenea legiuiri, mai bine zis nelegiuiri. Ele nu ar fi luate în seamă, dacă s’ar aplica pedepsele cele mai aspre.
În Evul Mediu, fetele pentru a’și apăra bunul lor renume trebuiau să se apere singure și aplicau singure pedepsele acelora care voiau să le sărute. Chiar împăratului Carol al V-lea i-a venit de hac cu această lege. Fiind puțin cherchelit a îmbrățișat pe bucătăreasa lui, o fetișcană de toată nostimada – și voind a o săruta, ea îi dete o palmă zdravănă.
De asemenea se povestește, că împăratul Otto al IV-lea lăuda în fața întregii curți, că cea mai frumoasă fată din imperiul său este Graltrada. Tatăl fetei propuse împăratului să o sărute, dar copila refuză aceasta mare onoare zicând : Nimeni nu are voie să mă sărute, decât viitorul meu soț.
Răspunsul placu atât de mult împăratului, încât el o logodi cu un nobil de la Curte, Gvido, și ca dar de nuntă îi dărui un domeniu.
De împăratul Rudolf de Habsburg se povestește, că fiind tuberculos, a invitat la palat pe cei mai mari ai țării cu familiile lor, pentru a putea săruta toate fetele acestor familii. El zise că nu cunoaște doftorie mai bună pentru a învioră pieptul lui istovit, decât respirând răsuflarea parfumată a tinerilor copile.
Azi, sărutările se dau, se primesc fără a fi prețuite. Prețuite? Ba da. S’a introdus moda de a se vinde sărutări.
Când celebra artistă Marie Antoinette Le Brun făcu o colectă pentru ajutorarea unui coleg sărac ea se adresă milionarului Solomon Heine, unchiul poetului Heinrich Heine. El promise că va da artistei 300 mărci pentru săracul artist, dacă ea îi va da o sărutare. Emoționată de filantropia bancherului, ea îl îmbrățișă și îl sărută.
Un preț mult mai mare, obținu Lady Dandly, cea mai frumoasă femeie din America.
După incendiul din Chicago ea colectă bani pentru sinistrați și anunță prin ziare că va da o sărutare tuturor acelora care îi vor da 1000 de dolari. S’au găsit atâți amatori, încât toți dăunații de incendiu fură despăgubiți împărătești.
Dr. Emil Lenk
Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .
