Connect with us

Hi, what are you looking for?

Scoala veche

Jertfa pentru știință

JERTFA PENTRU ȘTIINȚA
Cristiano Banti (1824 - 1904) - Galileo Galilei în fața Inchiziției,1857

A fost o vreme în care știința era prigonită și afurisită, iar oamenii de știință goniți din loc în loc, schingiuiți și arși de vii.

Și aceasta se întâmpla în Apusul lăudat, care tocmai prin această purtare s’a civilizat. La fel au pătimit și mucenicii credinței noastre strămoșești, de la răstignirea blândului și dumnezeescului Isus până la arderea celor dintâiu creștini pentru desfătarea lui Neron, până la răstignirea lui Sf. Petru, cu capu’n jos, și până la cei schingiuiți de inchiziție.

  La fel și neamul nostru românesc a trecut prin tot felul de suferinți. Tudor Vladimirescu, Horia, Cloșca și Crișan, Avram Iancu, atâția și atâția au plătit cu viața lor încercările de a deschide un drum nou și mai bun pentru neamul din care făceau parte. Nicolae Filipescu n’avu parte la înmormântarea lui nici măcar de sunetul clopotelor, care erau trase numai la venirea dușmanului prin văzduh. Doctorul Istrati s’a stins într’o cameră de spital din Institutul Pasteur din Paris, acum patruzeci de ani, departe de patria pe care o iubise și pentru care a muncit. A murit cu jalea în suflet, văzându-și patria răstignită, și fără bucuria de a fi apucat învierea și înălțarea ei.

E parcă un făcut ca orice izbândă să fie plătită cu jertfă și suferință.

 Povestea Meșterului Manole, care și-a zidit nevasta de vie ca să-i trăiască mănăstirea, e mai răspândită decât ne închipuim. Mi-aduc aminte cum în copilărie mă sfătuia bunica să nu stau pe unde se zidiau case noi. Îmi spunea că zidarii, ca să nu li se strice temelia și bolțile, iau umbră oamenilor cu o sfoară pe care o pune apoi între cărămizi. Era credința că acela, căruia i s’a luat umbra, moare în scurtă vreme pentru a da viață casei, care altfel s’ar fi prăbușit.

  E grozavă această lege a jertfei pentru izbândă. De multe ori însă jertfa nici nu se vede. Suferințele sunt multe și de tot felul. Cutare învățat și-a pierdut viața încercând o experiență:, cutare alt învățat, când a descoperit clorura de azot, a pierdut un ochiu și trei degete – și nu trei ochi și un deget, cum a scris cutare student la teză. Edison lucra ziua și noaptea, fără odihnă și fără somn, câte o săptămână întreagă. Un chimist mare ațipia numai câteva ceasuri, culcat pe un pat de campanie, lângă aparatele cu care făcea experiențele lui vestite.

  Și, totuși, sunt mulți la noi, foarte mulți, aceia care-și închipuie că descoperirile se fac jucându-te ori că sunt trimise plocon de Dumnezeu. De aceia nici nu vor să muncească, cei mai mulți dintre noi, așteptând să cadă para mălăiață în gura lui nătăfleață.

 Românul e deștept, ne place s’o spunem.

  Așa și este, din nefericire. Mie, din contra, îmi place să spun c’am sta mult mai bine de-am avea măcar vre-o sută de mii de proști. Să mă lămuresc. Când e profesor, prostul își pregătește lecțiile, își frământă mintea, își chinuiește sufletul, se arde ca lumânarea atunci când luminează pe școlarii lui cu mintea și când îi încălzește cu sufletul lui. Când e doctor, prostul îngrijește cu tragere de inimă pe cel bolnav, se gândește numai la tămăduirea lui – și nu face ca acel escroc și criminal în care m’am încrezut eu orbește acum douăzeci și doi de ani și care mi-a luat vederea.

Romanul deștept, când e profesor, nu-și pregătește lecțiile, nu citește lucrările scrise, face politică, trece dintr’un partid în altul, fără să roșească și fără să-și închipuie măcar că face prin aceasta cel mai mare rău neamului nostru. Și, tot așa, Romanul deștept nu cetește cărți sau reviste spre a-și mulți cunoștințele, uneori foarte puține, cu care a ieșit din Universitate. Nu muncește pentru a scrie cărți cu sudoarea frunții lui și pentru a îmbogăți neamul nostru cu experiența vieții. Revista pentru răspândirea științei „Natura”, care apare de douăzeci și șase de ani, nu are mai mult de trei mii de cetitori într’o țară cu 18.000.000 de oameni, cari au cea mai mare nevoie de știință. Rușinos de știut și dureros de spus.

                   G.G.Longinescu   1 Martie 1932. 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 2.689 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Leacuri vechi

Profesorul Marcel Labbe a botezat cu un nume medical de fagomani pe cei oameni mâncăcioși, cari cred că trăiesc pe lume numai pentru a...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.127 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.501 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...