Connect with us

Hi, what are you looking for?

Cărți vechi

Istoria Sfinților Varlaam și Ioasaf de la India (VI)

Teodor Axentowicz, Pustnicul, 1881

Urmare

Ci împăratul Avenir stătea încă în mare cumpănă şi încerca fel şi chip să întârzie hotărârile lui Dumnezeu. L-a sfătuit Arahie să împartă împărăţia în două şi să deie o parte fiului său. „Căci, zice el, dacă-l vei supune pe fiul tău chinurilor, apoi nu vei fi decât vrăjmaş firii. Pe fiul tău nu-l poţi jertfi, fiindcă vei rămâne singur cu întristarea cea de moarte. Dar socot să împarţi cu dânsul împărăţia poruncindu-i să stăpânească partea cea dată lui. Şi dacă va fi cuprins de grijile stăpânirii, apoi puţin câte puţin va începe a se obişnui cu lumea aceasta întru care vieţuim şi-şi va uita visurile nebune. Şi lăsându-l să rămâie în credinţa sa, vei avea cel puţin fiu lângă tine“.

Iar împăratul, primind sfatul lui Arahie, şi-a împărţit în două împărăţia şi a făcut pe Ioasaf împărat peste o parte. Dar tânărul nu cugeta la stăpânire împărătească şi la măriri ale lumii; ci dorul îl mâna spre pustie şi singurătate. Totuşi văzând că împotrivirea părintească se înduplecă încet-încet, a hotărât să aştepte până la împlinirea biruinţii desăvârşite. Şi a primit a fi împărat, sârguindu-se să împrăştie între supuşii săi, pe lângă bunătate şi milă, mai ales lumina credinţei celei adevărate. Aşa, în timpul cât a stăpânit el, în ţinutul său s-au risipit capiştile idolilor şi-n locul lor s-au înălţat biserici ale lui Hristos şi auzind aceasta, episcopii, preoţii şi călugării care se ascundeau, au ieşit de prin munţi şi de prin pustietăţi, alergând cătră sfântul împărat Ioasaf. Iar el îi primea pe toţi cu bucurie şi împreună cu dânşii cugeta la mântuirea sufletelor omeneşti. Deci în vreme puţină, toată stăpânirea sa a luminat-o cu lumina credinţei. Iar pentru întoarcerea tatălui său, neîncetat se ruga cu lacrimi, Ioasaf. Şi de multe ori se ducea la el şi-i vorbea cu dragoste fiiască, pătrunzând cu încetul în negura din sufletul împăratului. Şi aşa a vrut Dumnezeu ca şi Avenir să se întoarcă de la deşertăciunea idolilor, înspre soarele adevărului.

Hotărându-se în cele din urmă, marele împărat a adunat pe toţi sfetnicii şi le-a descoperit gândul că voieşte să primească credinţa fiului său; şi toţi i-au lăudat hotărârea, căci pe toţi îi cercetase răsăritul cel de sus, prin Ioasaf. Şi sculându-se împăratul, a scris epistolie cătră fiul său chemându-l să vie, ca să înveţe pe cei ce vor să iasă din întuneric. Şi plecând olăcarii la scaunul lui Ioasaf, i-au dus în grabă vestea cea buna, bucurându-i nespus inima.

Deci a venit Ioasaf la tatăl său şi s-au îmbrăţişat şi au plâns pentru hotărârea împăratului. Şi fiul a stat multe zile cu tatăl său învăţându-l aşa cum odinioară îl învăţase şi pe el cuviosul Varlaam. Arătându-i toate tainele adevăratei credinţe, l-a adus la sfântul botez, fiindu-i el singur naş. Lucru cu adevărat nou şi minunat, căci astfel a fost tată sufletesc al tatălui său trupesc. Şi nu numai împăratul Avenir, ci toata curtea lui, şi toţi dregătorii şi ostaşii şi robii au primit botezul şi în scurtă vreme s-a luminat toată împărăţia.

S-a făcut atunci mare bucurie pe pământ şi în cer, ca într-o primăvară a sufletelor. Iar Avenir-împăratul, după botez, a lăsat fiului toată stăpânirea împărăţiei, şi el trăia la o parte în tăcere, presărându-şi capul totdeauna cu pulbere şi tânguindu-se pentru păcatele trecute. Şi a petrecut astfel întru smerenie şi pocăinţă patru ani, apoi nădăjduind de la Dumnezeu iertare, s-a mutat cu pace din această lume.

Ci după moartea tatălui său, Ioasaf-împăratul a stat în scaun până ce s-au făcut pomenirile de patruzeci de zile. Apoi chemând în jurul său toţi boierii şi sfetnicii, căpiteniile de oşti şi de cetăţi, le-a descoperit taina inimii sale, cum că voieşte să lese împărăţia aceasta pământească împreună cu cele lumeşti, şi să meargă în pustie. Atunci ei s-au umplut de jale şi nu era între dânşii nici unul fără de lacrimi, ci toţi se tânguiau cu amar, fiindcă toţi îl iubeau foarte pentru blândeţea lui cea sfântă. „Nu vă întristaţi, o prieteni, le-a zis el atunci privindu-i blând, căci aceasta este hotărârea lui Dumnezeu pe care am avut-o asupra mea încă din întăia clipă, când am venit în această lume deşartă şi degrabă trecătoare. Ci eu voi pleca, şi voi cu nimic nu mă puteţi opri; iar împărat în locul meu vă las pe Varahie, credinciosul nostru cel de demult, care-a luptat alăturea de mine pentru credinţă“.

Iar Varahie, ieşind dintre sfetnici, a căzut în genunchi şi se lepăda de cinstea împărăţiei, zicând: „Iubeşte, o, împărate, pe aproapele tău ca pe tine însuşi. Dacă este bine a împărăţi, apoi împărăţeşte singur, căci eşti cel mai bun; iar dacă este rău, de ce pui asupra mea o greutate, de care singur fugi? Ci eu cunosc şi iubesc viaţa de pustie, întru care din nou m-aş întoarce. Pentru ce te duci tu, o, împărate, şi pe mine mă laşi?“

Şi-atât se rugau toţi de pretutindeni, îngenunchind şi plângând, încât Ioasaf a tăcut, s-a tras în cămara sa şi a stat singur, cugetând.

Iar când a venit noaptea, a scris scrisoare cătră tot norodul şi toţi stăpânitorii, încredinţându-i pe toţi lui Dumnezeu şi poruncindu-le supuşilor săi să nu-şi aleagă alt împărat decât numai pe Varahie. Apoi lăsând acea scrisoare pe masă, a ieşit într-ascuns din palat şi din cetate. Cu inima plină de bucurie a privit cerul nemărginit, plin de stele, apoi s-a îndreptat spre pustia cea liberă. Şi i se părea că abia acuma începe a trăi, neîncătuşat de nimic, singur numai cu sufletul său, cu Dumnezeu şi cu singurătăţile.

A doua zi s-a aflat îndată scrisoarea şi s-a stârnit mare tulburare şi plângere în norod, pornind toţi cu mare grăbire întru căutarea stăpânului lor. O samă dintre cei ce-l urmăreau i-au găsit urmele şi l-au aflat lângă rovina unui pârău uscat, cu mâinile ridicate spre cer făcând rugăciune. Încunjurându-l cu grabă, au căzut toţi înaintea lui cu plângeri şi cu suspinuri. „Nu ne lăsa, o, împărate, căci fără tine lumea ni se pare mai strâmtă şi viaţa mai puţin bună; vină iar între noi ca să fim fericiţi împreună“.

Şi ducându-l înapoi spre scaunul împărăţiei, s-au adunat şi celelalte noroade care-l căutau. Şi se veseleau toţi văzându-l.

Iar el privea mulţimea aceasta cu mâhnire. Şi-a zis: „În deşert vă împotriviţi hotărârii lui Dumnezeu. Nici voi, nici eu nu putem face altfel. Iată cuvântul meu cu jurământ, că nici o zi nu voi mai petrece cu voi şi nici o noapte nu voi mai dormi în palatul împărătesc. Cu mâna mea voi pune lui Varahie, pe cap, cununa stăpânirii şi vă va fi împărat bun şi drept. Iar voi rămâneţi cu pace şi lăsaţi-mă să mă duc pe căile mele“.

Atunci a stătut înfricoşat norodul şi n-a mai cutezat nimeni să înalţe cuvânt. Şi fericitul Ioasaf, făcând precum spusese, a pus pe fruntea lui Varahie cununa împărăţiei. Şi întorcându-se iarăşi spre pustie, a pornit pe jos prin pulberea drumului, având haină săracă şi toiag alb de lemn. Şi nu s-a mai uitat îndărăt. Iar norodul a mers îndelungă vreme în urma lui, ca valurile, suspinând şi plângând. Şi astfel l-au petrecut departe, până s-a plecat ziua şi noaptea şi a ascuns de ochii lor pe iubitul lor stăpânitor. Şi-au rămas sub mâna lui Varahie, iar Iosaf s-a dus singur înainte.

În noaptea aceea dintăi, Ioasaf a intrat în casa unui om sărman şi i-a dat hainele lui ce le purta pe deasupra. Şi rămânând în rasa cea ruptă de păr pe care i-o dăduse Varlaam odinioară, a ieşit şi s-a dus mai departe, neavând cu sine nici pâine, nici apă.

Mergând multă vreme şi intrând în singurătăţi şi în adâncul pustiei, s-a bucurat cu duhul, şi îngenunchind şi-a înălţat privirea spre Hristos, zicând: „Să nu mai vadă de-acuma ochii mei bunătăţile lumii aceştia şi să nu se mai îndulcească inima mea cu nimic alta decât cu nădejdea care mă poartă. Îndreaptă, Doamne, paşii mei spre plăcutul tău Varlaam, ca să-mi fie iarăşi învăţător în viaţa cea nouă“.

Şi aşa fericitul Ioasaf a umblat singur prin pustie doi ani căutându-l pe Varlaam. Hrana lui erau verdeţurile şi rădăcinile acelor locuri. Şi uneori răbda îndelung de foame, când trecea prin ţinuturi de piatră şi uscăciune. Iar pe lângă foame şi sete, a suferit în singurătate şi din pricina demonului lumii, care aducea în el plăcute amintiri ale trecutului şi-ale altei vieţi. Ci Ioasaf toate le-a biruit, trăgându-se şi rămânând tot mai adânc în schivnicie.

Trecând al doilea an, a aflat o peşteră în pustiul Sinaridului, unde vieţuia un călugăr în linişte. Acela ieşindu-i întru întâmpinare, i-a spus cuvântul cel mântuitor, înştiinţându-l unde petrece Varlaam. Şi fără a mai face popas, chiar în clipa aceea, Ioasaf a pornit cu grăbire pe cărarea arătată până ce-a ajuns la peştera lui Varlaam. Şi acolo, sub munte şi sub pomi, oprindu-se şi stând înaintea uşii, a bătut cu toiagul, zicând cu tulburare: „Binecuvântează, părinte, binecuvântează!“ Iar Varlaam auzind glasul, a tresărit înlăuntru şi ieşind din chilia de piatră a stat înaintea uşii, cercetând pe străin. După chip nu-l mai putea cunoaşte, pentru că arşiţa soarelui îl înnegrise, părul îi crescuse, era slab şi ochii se cufundară adânc. Însă l-a cunoscut cu duhul; şi întorcându-se cu faţa cătră răsărit, a mulţămit lui Dumnezeu pentru bucuria ce-i venea. Şi amândoi au stat rugându-se, neclintiţi. Iar apoi, după rugăciune, s-au îmbrăţişat unul cu altul cu dragoste, s-au sărutat cu sărutare sfântă şi de bucurie au plâns.

Intrând ei în chilie, Varlaam a zis: „Bine-ai venit, fiule al lui Dumnezeu şi moştenitor al împărăţiei cerului. Domnul va binevoi să-ţi deie cele veşnice în locul celor vremelnice. Te rog, o, preaiubite fiu, spune-mi cum ai ajuns aici? Şi ce ţi s-a întâmplat după plecarea mea? Oare tatăl tău, împăratul, a cunoscut pe Dumnezeu, sau petrece încă sărac şi nefericit?“ Iar dulcele Ioasaf i-a spus toate pe rând câte i s-au întâmplat după plecarea învăţătorului său, şi câte a făcut Domnul ajutându-l întru împlinirea voinţei lui. Bătrânul asculta cu bucurie acele minuni şi mulţămea lui Dumnezeu. „Slavă ţie, Hristoase, care ai binevoit ca sămânţa cuvântului tău, cea sămănată de mine, să cadă în pământ bun şi să rodească însutit“.

Cum vorbeau ei astfel cu blândeţă s-apropia sara. Şi săvârşind rugăciunea, bătrânul şi-a adus aminte de hrană, şi a poftit la masa lui pe Ioasaf. Ci hrană trupească avea puţină; şi a dat oaspetelui numai verdeţuri crude şi câteva smochine. Iar apă au ieşit amândoi de-au băut din izvorul cel limpede care curgea din munte, sub pomi, în preajma peşterii sfinţite. Întărindu-şi astfel trupul, au mulţămit lui Dumnezeu care deschide mâna sa şi satură toată fiinţa. Apoi săvârşind rugăciunea nopţii, iar au început a vorbi despre cele sufleteşti, priveghind până la vremea cântării de dimineaţă.

***

Din acea noapte, Ioasaf a petrecut cu învăţătorul său mulţi ani având minunată viaţă, aproape de Dumnezeu. Apoi Varlaam apropiindu-se de cuviosul său sfârşit, a chemat pe Ioasaf, fiul său întru suflet, şi i-a vorbit astfel cuprinzându-i mâinile: „Eu, fiule, de mult doream să te vad înainte de sfârşitul meu. Şi când mă rugam pentru tine, Domnul nostru Iisus mi s-a arătat, făgăduindu-mi că te va aduce la mine. Şi iată, Dumnezeu mi-a împlinit dorinţa: ai venit şi te văd lepădat de lume şi unit cu Hristos. Iar acuma, sosind vremea plecării mele, tu, fiule, acopere trupul meu cu pământ şi dă ţărânii ce este al ţărânii. Şi tu rămâi în acest loc, petrecând viaţă curată şi aducându-ţi aminte de mine”.

Şi Ioasaf, auzind aceste cuvinte, plângea pentru despărţirea lor şi abia putea să-l mângâie bătrânul. Apoi i-a trimes la alţi fraţi care vieţuiau în acea pustie, ca s-aducă cele de trebuinţă pentru săvârşirea sfintei leturghii. Alergând Iosaf, a împlinit porunca cu sârguinţă şi s-a întors în grabă, temându-se să nu se sfârşească în lipsa-i părintele său şi să rămâie fără binecuvântarea cea mai de pe urmă. Deci aducând ei cele de trebuinţă pentru sfânta jertfă, Varlaam a săvârşit slujba dumnezeiască şi s-au împărtăşit amândoi cu sfintele taine. După aceea bătrânul a stat o vreme la sfat cu ucenicul său vorbind despre suflet. Apoi s-a rugat iar cu umilinţă. Şi după rugăciune, îmbrăţişând pe Ioasaf, i-a dat sărutarea şi binecuvântarea cea mai de pe urmă. Culcându-se cu semnul sfintei cruci, s-a luminat la faţă, având mare bucurie, ca şi cum i-ar fi sosit prieteni. Astfel s-a dus Varlaam cătră Domnul, vieţuind în pustie şaptezeci de ani, iar toţi anii de la naşterea lui fiind aproape o sută.

Ioasaf udând cu lacrimi trupul bătrânului, toată ziua şi toată noaptea a cântat psalmi lângă el. Iar a doua zi, săpând groapa subt smochini, aproape de peşteră, a îngropat cinstitul trup al învăţătorului său. Şezând apoi lângă mormânt, plângea mereu până ce i-au slăbit puterile; şi lipindu-şi trupul de pământ a adormit. Atunci a văzut în somn pe acei bărbaţi înfricoşaţi, care i se arătaseră odinioară când era închis în palat cu fecioarele, şi vorbise cu Mogra, şi-l ispiteau demonii. Venind ei cătră dânsul, l-au luat şi l-au dus pe câmpia cea întinsă şi-n cetatea strălucită în care mai fusese. Intrând pe poarta cu stâlpi de rubin, l-au întâmpinat îngerii lui Dumnezeu, ducând două cununi strălucite. Şi i-a întrebat Ioasaf: „Ale cui sunt aceste cununi nespus de frumoase?“

Iar îngerii i-au răspuns zicând: „Amândouă sunt ale tale, Ioasaf, pentru că multe suflete ai mântuit, şi pentru că lăsând împărăţia pământească ai venit la Dumnezeu ca schivnic. Ci una dintre aceste cununi se cuvine să o dai tatălui tău care a cunoscut pe Dumnezeu, prin tine.“

Iar Ioasaf a zis: „Cum este cu putinţă ca numai pentru puţină pocăinţă să dobândească tatăl meu răsplătire deopotrivă cu mine, care-am avut atâtea osteneli?“

Pe când i se părea că spune acestea, i s-a arătat Varlaam în lumina, grăindu-i: „Au nu ţi-am spus eu odinioară, Ioasaf, că, după ce te vei îmbogăţi, vei fi scump şi nedarnic? De ce oare nu voieşti acum ca să fie cinstea tatălui deopotrivă cu a ta? Se cade totuşi să te veseleşti că rugăciunea ta s-a auzit pentru dânsul“.

Ioasaf având cătră bătrân obiceiul ascultării, a plecat fruntea şi a zis: „Iartă-mă, părinte“. Varlaam a zâmbit.

„Spune-mi, părinte, unde locuieşti?“ a întrebat Ioasaf.

— Într-această cetate frumoasă, a răspuns bătrânul, am dobândit locuinţă prea luminată.

— O, bunule părinte, se ruga Ioasaf, ia-mă şi pe mine la tine, ca să mă bucur iarăşi.

— N-a venit încă vremea, i-a şoptit învăţătorul; ci trebuie să mai rămâi unde eşti, purtând sarcina trupului. Iar apoi, după, ce vei răbda la sfârşit, după cum ţi-am poruncit, vei veni şi tu aici şi vom fi împreună în veci.

Aceste le-a văzut fericitul Ioasaf în vis. Şi deşteptându-se din somn, avea sufletul plin de lumină şi de mângâiere.

Şi a început a petrece singur în pustie, în peştera de subt munte, aproape de izvor şi de mormântul de subt smochini. Împărăţia cea pământească o lăsase în al douăzeci şi cincilea an de la naşterea sa; apoi în pustie a mai petrecut treizeci şi cinci de ani. Şi i-a venit şi lui vremea să lese valea aceasta a mâhnirii şi să se mute în altă viaţă. Iar poporul împărăţiei sale de odinioară, aflând despre săvârşirea lui, şi-a adus aminte de toate cele trecute şi de minunatul împărat de altă dată. Şi a venit mulţime mare în pustie, ca să se închine la mormântul unde odihneau alături Varlaam bătrânul şi ucenicul său.

Eposul Varlaam și Ioasaf este o adaptare creștină a legendei lui Gautama Buddhamai multe aici

Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi (mai jos), e foarte simplu și dacă nu-ți mai place, e la fel de simplu să te și dezabonezi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 3.929 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.474 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.879 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...

Strigoi

Vizualizari: 1.694 ...Bărbaţelul meu Iubit! De aseara ai murit, Of! şi nu pociu sa te uit. Şi la altul sa ma uit! El acum,...