Connect with us

Hi, what are you looking for?

Cărți vechi

Istoria Sfinților Varlaam și Ioasaf de la India (III)

Jusepe de Ribera, Sfântul Onophrius, 1642

Urmare

Într-una din zile, pe când Ioasaf sta cugetând în odaia sa cu frumoase podoabe de aur, fildeş şi onix, a intrat la el Iamun şi s-a oprit ca şi cum voia să-i spuie o veste.

— Ce este, Iamun? a întrebat tânărul.

— Slăvite stăpâne, i-a răspuns slujitorul, sunt prea uimit de o întâmplare pe care-am avut-o astăzi. Pe când mă întorceam din cetate şi voiam să intru în luntre, ca să trec aici în ostrov, iată m-a întâmpinat un bătrân, cu înfăţişare cinstită, în straie de neguţător, şi mi-a zis: „Vreu să ştii, prietene, că eu vin dintr-o ţară depărtată şi port cu mine o piatră scumpă căreia alta asemeni n-a fost şi nu este pe lume. Şi aici, până acuma, nimănui n-am arătat-o. Îţi vorbesc însă ţie despre ea, căci te ştiu bărbat înţelept, care trăieşti lângă fiul împăratului. Vestea despre viaţa şi curăţia acestui fecior de împărat a ajuns până în depărtate ţinuturi. Şi cătră el m-am îndreptat şi vin, ca să-i aduc această piatră rară al cărei preţ nimeni nu-l poate socoti. Acest odor covârşeşte toate lucrurile frumoase, căci orbilor le dă vedere, surzilor auz, muţilor grai. Pe demoni îi izgoneşte din oameni, celor neputincioşi dă sănătate, pe cei fără minte îi înţelepţeşte. Şi toate cele bune şi dorite le aduce celui ce-o are.“

M-am uitat la el şi nu mi s-a părut nici nebun, nici înşelător. „Te văd om bătrân, i-am răspuns, cu toate acestea vorbele tale arată o laudă fără măsura; căci eu multe pietre scumpe şi mărgăritare de mare preţ am văzut, dar de asemenea piatră, cum spui tu n-am auzit pomenindu-se. Arată-mi-o şi, dacă va fi precum zici, degrabă te voi duce la fiul împăratului şi te vei învrednici de la dânsul de cinste luând şi bună plată.“

Atunci neguţătorul mi-a răspuns: „Te cred, n-ai văzut nici n-ai auzit de o piatră ca asta. Să ştii însă că nici nu mă laud, nici nu mint la bătrâneţele mele, ci adevărul grăiesc şi acea piatră o am. Trebuie să-ţi mai spun încă o taină a ei. Nu poate s-o vadă decât om cu ochii sănătoşi şi cu trupul cu totul curat. Căci dacă altul ar privi-o, şi-ar pierde şi ochii şi mintea. Uitându-mă la tine şi înţelegând că ochii tăi nu sunt sănătoşi, mă tem să-ţi arăt odorul pe care-l port. Ci despre Ioasaf, fiul împăratului, am auzit ca are ochi buni şi luminaţi, şi lui pot să-i înfăţişez piatra scumpă; iar tu să nu-l lipseşti pe domnul tău de-o asemenea comoară.“ Aceasta mi s-a întâmplat astăzi, stăpâne, şi m-am grăbit să vin la tine să-ţi spun totul şi să primesc poruncile tale.“

Ioasaf a ascultat pe slujitorul său cu mare luare-aminte şi a simţit în suflet fără să înţeleagă de ce o bucurie ascunsă. A poruncit îndată lui Iamun să-i aducă pe neguţătorul străin.

Când l-a văzut înaintând spre el şi închinându-i-se adânc şi smerit, inima a început să-i bată.

Neguţătorul i-a spus câteva cuvinte de laudă şi firitisire cu un glas prea blând şi apoi a tăcut smerit şi cu fruntea plecată.

— Lasă-ne, Iamun, a zis Ioasaf. Şi, după ce-au rămas singuri, s-a îndreptat înspre bătrân, întrebându-l: „Preacinstite bătrânule, spune-mi de unde eşti şi care-i numele tău?“

Bătrânul a răspuns:

„Măria-Ta, numele meu este Varlaam şi vin dintr-un loc prea depărtat pe care nu-l cunoşti şi care se cheamă pustia Sinaridului.

— Ai într-adevăr la tine o piatră aşa de rară şi de scumpă, după cum mi-a vorbit slujitorul meu?

— Da, Măria-Ta, am o piatră rară şi foarte scumpă.

— Şi cu ea se pot îndeplini minunile despre care ai pomenit?

— Fără îndoială, mărite fecior de împărat.

— Atunci, arată-mi-o!

— Da, Măria-Ta. Însă înainte de a ţi-o arăta, trebuie să mă pătrund bine de gândul tău, după cuvintele stăpânului pe care-l am şi care a zis: „Iată, a ieşit sămănătorul să-şi samene sămânţa. Şi când semăna, unele seminţe au căzut lângă cale şi păsările cerului le-au mâncat; iar altele au căzut pe piatră şi răsărind s-au uscat, pentru că n-au avut umezeală; altele au căzut în spini ş-au fost înăduşite, iar altele au căzut pe pământ bun şi au rodit însutit.“

— De voi afla deci, stăpâne, în inima ta pământul bun şi roditor, nu mă voi lenevi a semăna în ea dumnezeiască sămânţă şi a-ţi arăta taina cea mare. Iar de va fi în tine pământ pietros şi plin de spini, sau pământ de lângă drum, călcat de trecători, atunci mai bine este a nu sămăna. Şi piatra preţioasă să rămâie la mine şi necunoscută. Ci nădăjduiesc, prea înălţate, că voi afla întru tine pământ roditor, încât şi sămânţa cuvântului bun vei primi şi piatra cea preţioasă vei vedea. Căci pentru tine mult m-am ostenit şi lungă cale am străbătut, după porunca Domnului meu.

— Cinstite bătrâne, a răspuns Ioasaf, sufletul meu demult e cuprins de negrăită dorinţă pentru cuvinte nouă şi bune, iar în inima mea arde focul năzuinţei de-a cunoaşte. Până acum n-am aflat om care să răspundă întrebărilor ce mă tulbură. De l-aş afla să-mi dea răspunsuri şi să mă povăţuiască, apoi cuvintele auzite de la dânsul nu le-aş da păsărilor, nici dobitoacelor, nici n-aş fi pietros şi plin de spini, ci le-aş primi în inima mea ca-ntr-un pământ bun. Dacă ştii ceea ce sufletul meu cere, atunci vorbeşte. Eu te voi asculta şi te voi înţelege. Glasul tău îmi sună plăcut la auz, ochii tăi îi simţesc în mine cu bunătate şi, de vreme ce-ai venit de pe depărtate tărâmuri ca să mă găseşti, înţeleg că rânduirea aceasta este a unei puteri mai mari decât a oamenilor.“

Atunci Varlaam, deschizând gura plină de darul Sfântului Duh, a început a-i spune despre Unul Dumnezeu şi despre toate câte le-a săvârşit dintru începutul lumii. Despre păcatul lui Adam, despre strămoşi şi despre prooroci. Apoi despre întruparea fiului lui Dumnezeu din Preacurata Fecioară, despre patimile lui cele de bună voie şi Înviere, despre toate tainele credinţei şi sfintele învăţături. Căci Varlaam pusnicul era preaînţelept şi iscusit în sfânta Scriptură. Şi ce spunea, întărea cu pilde şi asemănări frumoase. Şi dulce sfătuindu-l, i-a muiat ca ceara inima lui Ioasaf.

Iar după ce i-a vorbit de bunătate şi de milă, de sărăcia acestei vieţi şi de lumina vieţii viitoare în veacuri nesfârşite, fiul împăratului s-a sculat din scaunul său, s-a apropiat şi l-a îmbrăţişat cu bucurie.

„O, prea cinstite între oameni, i-a zis, după cât văd aceasta este piatra cea fără de preţ pe care nu vrai s-o arăţi decât celor vrednici. Iată, cum au intrat în mine cuvintele tale, inima mi s-a luminat şi negura întru care zăceam s-a risipit. Mai învaţă-mă, căci ştiu că încă n-ai isprăvit.“

— Mărite stăpâne, i-a răspuns pusnicul, îţi voi mai vorbi, căci sunt fericit că inima nu m-a înşelat şi Dumnezeu mi-a binecuvântat fapta. Ţi-am spus despre viaţa îmbunătăţită, despre moartea cea bună şi cea rea, despre învierea cea de obşte în veşnicie, despre răsplata drepţilor şi muncile păcătoşilor. Aş vrea să-ţi mai adaug, stăpâne, despre deşertăciunea şi nestatornicia lumii aceştia. Zis-am râsului: eşti nebun, şi bucuriei: ce foloseşti? Căci toate sunt deşertăciune şi vânare de vânt câte sunt sub soare. Şi ce folos are omul din toată truda sa pe pământ? Ce duce omul vieţii celei veşnice, dacă s-a îmbuibat de cele trupeşti, şi cele ale sufletului le-a lăsat uitate? Şi să ştii, o mărite, că suntem unii oameni care primind cu aprindere şi înfrângere învăţătura Mântuitorului, am hotărât a lepăda de la noi cele ale lumii şi ale trupului, spre a ne putea ridica cu sufletul cătră cel care a răscumpărat, jertfindu-se, păcatul lumii. Trăgându-ne din cetăţi şi dintre oameni, trăim întru lepădare de sine şi curăţie, pregătindu-ne pentru viaţa cea din veacurile fără de sfârşit. Dintru asemenea pusnici şi dispreţuitori ale celor lumeşti am venit eu cătră tine.

Şi aşa fel a urmat a vorbi înţeleptul Varlaam, iar Ioasaf se lega de el cu o prietenie tot mai mare şi cuvintele cele bune le primea ca pe nişte mărgăritare în vistieria inimii sale. Aşa iubire a crescut în el pentru învăţător, încât dorea să nu se mai despartă de dânsul. Şi întreba despre viaţa pusnicească, de hrană şi îmbrăcăminte: „Ce fel este hrana ta şi a celor ca tine, învăţătorule? De unde aveţi haine şi cum vă îmbrăcaţi?“

Iar Varlaam a răspuns:

„Hrana o găsim în rodurile copacilor şi în verdeţurile ce cresc în pustie. Dacă cineva dintre credincioşi ne aduce puţină pâine, noi o primim ca pe un dar al lui Dumnezeu. Iar hainele noastre sunt sărace, din piei şi păr de oaie şi capră, şi vara şi iarna tot de un fel. Acum am pe mine un strai de împrumut, ca să pot pătrunde aici; dar haina singurătăţii mele n-am lepădat-o, căci n-o părăsesc niciodată.“

Şi Ioasaf, mirându-se, a rugat pe Varlaam să-i arate veştmintele de schivnici. Atunci Varlaam, dezbrăcând haina împrumutată, a arătat tânărului trupu-i uscat şi înnegrit de arşiţa soarelui, numai piele şi oase, şi îmbrăcămintea aspră de păr.

La o asemenea vedere Ioasaf s-a înspăimântat şi-a început a plânge. Şi înţelegând că înfrângerea cărnii duce înspre o cale înflorită, suspina şi ruga pe bătrân să-l ia şi pe el împreună cu sine la viaţa aceea pusnicească.

„O, fiule, i-a răspuns Varlaam, nu pofti aceasta acum, ca să nu vie asupra fraţilor noştri răutăţi şi asupriri din partea tatălui tău; ci primeşte botezul şi rămâi aici; iar eu mă voi duce singur. Şi, când va voi Domnul, vei veni tu la mine ca să vieţuim împreună şi-n veacul acesta şi-n acel ce va să vie.“

— Dacă astfel este voia Domnului Dumnezeu, aşa să fie, a răspuns Ioasaf lăcrămând. Să-mi dai sfântul botez şi să primeşti de la mine mult aur să duci fraţilor tăi ce sunt în pustie ca să le fie de hrană şi îmbrăcăminte.

— Nu, fiule, cei săraci nu pot da nimica celor bogaţi. Tu fiind deci sărac, n-ai ce ne da nouă; pentru că cel mai sărac dintre noi este cu mult mai bogat decât tine şi decât toţi împăraţii. Iar când peste puţină vreme vei fi şi tu bogat ca noi, vei fi scump şi nedarnic. Iar aurul tău este ca un şarpe al păcatului pe care noi l-am călcat în picioare.

Astfel a fost învăţătura acelei zile. Şi de a doua zi Varlaam a început să pregătească pe fiul împăratului pentru Sfântul Botez.

Luând rând cu rând toate scripturile şi rânduielile Sfintei şi Dreptei Biserici a lui Hristos, l-a învăţat cu de-amănuntul despre Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, despre Sfânta Fecioară, despre petrecerea Domnului Iisus pe acest pământ, despre jertfa lui pentru neamul omenesc, despre judecata cea din veacurile viitoare şi despre toate. Şi după ce l-a întărit deplin întru adevăr, l-a curăţit botezându-l într-un havuz de apă limpede, dintr-un loc tainic al grădinii, unde pluteau lebede albe sub cununi de trandafiri acăţători. Întorcându-se în cămările lui Ioasaf, bătrânul a săvârşit Dumnezeiasca Leturghie şi l-a împărtăşit cu prea curatele şi de viaţă făcătoarele Taine; şi s-au bucurat cu duhul amândoi, dând Domnului slavă.

Deci pusnicul învăţându-l pe Ioasaf cum se cuvine a vieţui după botez, s-a dus cătră gazda sa. Atunci, mai marele peste păzitorii ostrovului, Zardan, a îndrăznit a cere intrare la fiul împărătesc, şi îngenunchind, a aşteptat învoire să vorbească. L-a întrebat cu blândeţă Ioasaf:

„Spune-mi, Zardane, ce dorinţă ai?“

— Prealuminate stăpâne, a răspuns căpetenia slujitorilor, îndură-te a-mi îngădui să-ţi spun că de la o vreme mă simt cuprins de mare nelinişte şi frică, căci şi eu, şi oamenii de subt mâna mea am băgat de samă că intră prea des în ostrov un bătrân neguţător pe care nu-l cunosc.

— Să ştii, Zardane, a răspuns tânărul, că acel neguţător intră din porunca celui cu care vorbeşti.

— Da, Preaslăvite, însă fără ştirea mea şi călcându-se poruncile marelui împărat. Întâmplându-se aceasta, mă simt în mare nelinişte, căci sabia primejdiei stă deasupra grumazului meu.

— Să nu te înfricoşezi, Zardane, a zis prinţul, căci eşti lângă mine.

— O, slăvite stăpâne, ştiu că bunătatea ta este nemărginită; mânia împăratului însă este ca trăsnetul.

Ioasaf a privit la el zâmbind, apoi cugetând puţin, i-a poruncit astfel:

— Mâine, când va veni acel neguţător bătrân, tu să stai în dosul perdelei de colo şi să-l asculţi ce vorbeşte. Şi vei fi încredinţat că n-ai a te teme de nimic.

A doua zi, Zardan s-a aşezat în dosul perdelei, după cum i se poruncise, şi-avea în el nădejdea că grija care-l chinuise era fără temeiu. Ascultând însă cuvintele lui Varlaam, s-a înfricoşat iarăşi de moarte şi după ce-a plecat pusnicul, ieşind din ascunzătoare şi îngenunchind, se tânguia cu lacrimi.

„Ai auzit, Zardane, l-a întrebat Ioasaf, cuvintele şi învăţaturile mincinoase pe care le rostea înaintea mea acel neguţător bătrân?“

— Vai, milostive stăpâne, a strigat slujitorul, nu mă ispiti, căci am înţeles că trebuie să mă pregătesc de moarte. Văd că bătrânul acela este creştin şi învăţăturile lui au câştigat inima ta. Văd că prigoana pe care a rădicat-o împăratul împotriva credinţei aceştia n-a folosit nimica, de vreme ce unul din slujitorii ei a izbutit a pătrunde taina acestui ostrov. Eu mă plec şi mă închin unei voinţe mai presus de noi, dar neputând căuta spre viaţa aspră şi ostenitoare de care vorbea bătrânul acela, îmi simt inima tremurând de mânia împărătească ce m-aşteaptă. Ce voi răspunde eu stăpânului că am lăsat pe bătrânul acela să intre la tine?

I-a răspuns tânărul:

„Eu, pentru dragostea ta cea mare ce ai pentru mine şi pentru credinţa slujbei tale, am vrut să te răsplătesc, făcându-te s-asculţi învăţăturile bătrânului aceluia. Am socotit că vei cunoaşte astfel pe Dumnezeu cel adevărat şi vei urma alăturea de mine învăţătura cea buna. Dar văd că sufletul tău e piatră şi te întorci de către adevăr. Te las în întunericul tău, însă te rog să nu spui nimic tatălui meu până ce va veni vremea, căci nu vei face altceva decât să-i aduci cumplită supărare.“

Chiar a doua zi, Varlaam pusnicul, venind în ostrov, a vorbit lui Ioasaf despre plecarea sa. Iar fiul împăratului s-a întristat şi ochii i s-au umplut de lacrimi.

— Învăţătorule, ce mă voi face fără tine? a suspinat el.

Iar pusnicul, luându-i o mâna între palmele sale aspre, l-a mângâiat întărindu-l în credinţă şi proorocindu-i astfel:

„Nu trebuia să plângi, ci s-aştepţi rânduiala lui Dumnezeu. Să ştii că nu după multă vreme ne vom întâlni iarăşi şi ne vom uni pentru totdeauna.“

Iar Ioasaf cugetând şi temându-se ca Zardan să nu descopere ceva împăratului, s-a înduplecat oftând.

„Părintele meu, a zis el, de vreme ce hotărăşti ca eu să rămân întru această deşertăciune, iar tu să te duci la locul odihnei tale duhovniceşti, nu îndrăznesc a te mai opri. Mergi sub paza lui Dumnezeu şi nu mă uita în rugăciunile tale, ca să putem a ajunge ceasul când vom fi totdeauna împreună. Iar spre aducere aminte de învăţăturile cele bune şi de viaţa ta spre care râvnesc, te rog, ai dragoste de-mi lasă mantia ta cea rupta şi aspră“.

Îndeplinindu-i rugămintea, Varlaam a lăsat lui Ioasaf rasa pe care o purta pe dedesubt. Îngenunchind şi rugându-se, l-a încredinţat apoi lui Dumnezeu. S-a ridicat, l-a sărutat şi i-a zis:

„Fiule al părintelui ceresc, pace ţie şi mântuire veşnică“.

Şi după asta a ieşit din palat şi s-a dus drum lung spre depărtata pustie.

Urmează

Eposul Varlaam și Ioasaf este o adaptare creștină a legendei lui Gautama Buddhamai multe aici

Dacă ți-a plăcut, îți recomand să te abonezi, ca să nu pierzi continuarea.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 2.909 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Leacuri vechi

Profesorul Marcel Labbe a botezat cu un nume medical de fagomani pe cei oameni mâncăcioși, cari cred că trăiesc pe lume numai pentru a...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.213 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.602 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...