Connect with us

Hi, what are you looking for?

Cărți vechi

Istoria Sfinților Varlaam Şi Ioasaf De La India (II)

Henry Scott Tuke, Companioni, 1924

Urmare

Când Ioasaf a început a creşte şi a veni întru înţelegere, s-a trezit în acel palat pe care împăratul îl socotea al fericirii, în ostrovul Lebedelor. În jurul lui umblau robi şi slujitori tineri şi frumoşi la chip. Avea şi învăţători iscusiţi care l-au deprins scrierea şi legea. Zilele şi le petrecea la jocuri şi vânători. Dădea cu arcul, zvârlea suliţa, alerga în carăle uşoare cu două roţi, la care erau înhămaţi harmăsari focoşi. Intra la vânătoare în pădurile dese ori în poienile singurătăţii şi urmărea tigri şi pardoşi, săgeta antilope şi oi sălbatice. Pe sub cedri şi banani câinii urmăreau cerbii. Iar de pe lacuri line, dintre flori de lotus şi nelumbo se înălţau stoluri de gâşte felurite şi de raţe zburând pe deasupra dumbrăvilor. Fazani străluciţi şi porumbei veniţi, ghionoi şi colibri, şi toate păsările acelor ţărmuri calde îi încântau ochii. Iar în grădini vedea păuni şi cocori domesticiţi, sgripsori şi păsări a raiului şi asculta murmurul apei căzând în havuzuri albe de marmură. Şi-n nopţi luminoase, sub cununile de trandafiri care împodobeau foişoarele, îi venea pe adierea vântului mugetul inorogului, din pustie. Atât auzea, căci alte zgomote din lumea oamenilor nu răzbăteau până la el. Ştia că este ceva ce nu cunoaşte, dincolo de zidurile înalte ale palatului şi dincolo de apele care împresurau ostrovul. De cele ce nu ştia el însă nimeni nu-i spunea nimic. De-acolo veneau arareori tatăl său ori maică-sa. Şi-i vorbeau zâmbind fericiţi. Veste despre o altă lume însă nu afla, căci de câte ori întreba, gura lor rămânea mută.

Se petreceau în jurul lui, în acel palat, şi alte lucruri ciudate. Din când în când dintre slugi şi tovarăşii săi pierea câte unul, fără urmă, fără ştire. Când întreba el ce s-a făcut, nimenea nu-i putea da nici un răspuns.

Şi astfel de la o vreme zilele singurătăţii lui începură să fie triste, căci cugetul îi stătea treaz întrebând taina întru care se afla.

Iar între slujitorii săi se găsea unul care-i era mai aproape şi pentru care Ioasaf simţea multă prietenie. Numele lui era Iamun şi era un tânăr frumos, cu ochii blânzi.

Dragostea pentru feciorul împăratului era nesfârşită şi nici o clipă nu se despărţea de el.

Într-o zi, văzând pe stăpânul său cufundat în gânduri de mâhnire, Iamun veni lângă el şi îngenunchind îi vorbi astfel:

— O, stăpâne, când am venit eu în acest ostrov fericit, sufletul tău era vesel şi zburdalnic, ca un fluture. Cu vremea ochii tăi s-au umbrit. Acuma văd că te-a cuprins întristarea. Şi nu înţeleg ce durere te roade. Îndrăznesc să te rog a mi te destăinui mie.

— Prietene Iamun, a răspuns tânărul Ioasaf, altădată eram vesel şi zburdalnic, căci nu ştiam nimic, ca şi fluturele. Acum însă mintea mea începe să-şi puie întrebări la care nimenea nu răspunde. Iar sufletul meu doreşte ceea ce mintea bănuieşte şi nu cunoaşte.

— O, stăpâne, a vorbit iar slujitorul, măritul împărat te-a pus aici ca să fii fericit şi văd că mâhnirea nu cunoaşte ziduri şi depărtare.

— Nu înţeleg vorbele tale, Iamun, a zis prinţul. Însă dacă este ceva ce ştii şi nu-mi faci cunoscut, atunci nu-mi eşti prieten cu adevărat. Iar dacă este ceva şi nu voi afla, zilele mele vor fi mai negre decât întunericul.

Iamun şi-a plecat fruntea şi a lăcrimat. Apoi, suspinând, s-a îndreptat cătră feciorul împăratului şi i-a sărutat mâna.

— O, stăpâne, a vorbit el, poruncile ce mi s-au dat sunt cumplite ; dragostea mea însă nu poate să sufere mâhnire în ochii tăi. Trebuie să-ţi spun deci că Măria-sa împăratul te-a adus aici, ca să stai departe de lume. Căci dincolo de ziduri şi de ape, trăiesc oameni în cetăţi şi sate şi peste ei domneşte tatăl tău.

Ioasaf a tresărit şi l-a întrebat despre lume şi despre oameni, şi despre pricinile pentru care a fost închis în ostrov. Despre lume şi oameni Iamun i-a vorbit puţin, iar adevărul asupra naşterii lui i l-a povestit în amănunt.

— Părintele meu deci se teme să nu mă fac creştin? a întrebat cu mirare Ioasaf. Cine sunt creştinii?

— Nu-i cunosc, stăpâne, a răspuns slujitorul; trebuie să fie oameni răi, de vreme ce împăratul îi prigoneşte. Chiar acum de curând, aflând că-n pământul lui se mai află rămaşi unii din călugări, s-a umplut de mânie şi a trimis degrabă în toate laturile propovăduitori şi oşteni, ca să-i depărteze ori să-i taie.

— Aceştia într-adevăr trebuie să fie făcători de rele, a încuviinţat Ioasaf, şi proorocirea, de care-mi vorbeşti n-o înţeleg. Iar dorinţa de lume şi de ceea ce nu ştiu a crescut în sufletul meu.

Mulţămind lui Iamun şi dăruindu-l pentru destăinuirile lui, Ioasaf l-a încredinţat că despre vorba lor împăratul nu va şti nimica. Şi-ntr-adevăr, toate cele aflate, tânărul le-a ţinut închise în inima lui, ca-ntr-o raclă.

Au trecut astfel mai multe zile, şi împăratul a venit în ostrov, în luntrea lui cu cort de atlaz roş, ca să vadă pe fiul său. L-a găsit mai mâhnit decât alte dăţi şi s-a tulburat, căci avea nespusă dragoste cătră Ioasaf. Îmbrăţişându-l, i-a pus întrebare:

„Spune-mi, fiule mult iubite, ce mâhnire te cuprinde şi degrabă mă voi sârgui să-ţi aduc bucurie.“

— Părinte, i-a răspuns tânărul, de multe ori am vrut să cunosc şi altceva decât ce mă înconjoară şi de la nimeni n-am putut afla nimic. De ce n-ai vrut, tată, niciodată să-mi spui pentru ce m-ai închis în acest ostrov?

I-a răspuns împăratul cu tulburare:

— N-am voit, copile, să vezi nimica din cele ce pot să-ţi întristeze inima şi să-ţi răpească veselia.

Ioasaf a zis:

— Vezi însă, părintele meu, că această închisoare nu-mi aduce ce-ai dorit tu. Sufletu-mi râvneşte să cunoască toate cele ce sunt în afară de porţi. Deci, dacă nu vrei să pier de mâhnire, dă-mi drumul să ies oriunde voi şi să mă îndulcesc de vederea lucrurilor pe care încă nu le cunosc.

La aceste vorbe împăratul Avenir s-a întristat foarte. Apoi a cumpănit în mintea sa, că nu poate să-şi oprească feciorul de-a ieşi în lume; căci dacă-l opreşte, primejdia-i mai mare. Ridicându-se şi îmbrăţişându-l, i-a spus:

— Să fie, copile, după dorinţa ta.

Chemând apoi la dânsul, fără ştirea lui Ioasaf, pe slujitorii din ostrov şi pe dregători le-a făcut cunoscută hotărârea lui şi le-a poruncit ca astfel să fie alcătuite plimbările fiului său încât nimic să nu vadă supărător ochilor, şi urechea lui să nu audă nimic neplăcut. Ca toată lumea să fie vestită a arăta feţe vesele. Durerea şi boala să fie înlăturate din calea sa şi pretutindeni să sune cântece şi să se facă danţuri, ca tot ce nu cunoaşte Ioasaf să-i pară fericire şi desfătare.

* * *

Cu asemenea rânduială şi petrecere a ieşit într-un rând feciorul împăratului. Toată lumea din calea lui, de mai-nainte vestită, îi ieşea înainte cu flori şi zâmbete. Sunau ţâmbale şi gonguri, dobe şi surle, şi dănţuiau fecioare. Pe la răspântii cară cu roţi de piatră, cu boi albi încununaţi cu flori treceau încărcate de roduri şi de oameni fericiţi, în straie de sărbătoare. Pretutindeni stropeau ape amestecate cu aromate şi nicăirea Ioasaf nu vedea decât râsul acestei vieţi. Deodată, la o cotitură, fără ca nimeni să înţeleagă cum şi de unde, doi oameni în zdrenţe năvăliră în mijlocul drumului. Unul era orb, celălalt, purtând clopoţel la gât, era lepros, şi carnea-i bolnavă arăta prin straie răni şi puroiu, iar faţa-i grozavă, ca o floare putredă a morţii, se îndrepta spre Ioasaf scheunând, cerând milă şi îndurare. Leprosul trăgea după el pe cel orb, care se poticnea la fiecare pas cu ochii încremeniţi, ca albuşurile coapte de ou, în dosul cărora era noapte fără sfârşit. După o clipă de uimire, slujitorii s-au repezit asupra lor ca să-i înlăture. Dar feciorul împăratului a făcut un semn şi a zis: „Lăsaţi-i“. Şi privind la suferinţa dinaintea sa, s-a cutremurat. S-a întors spre Iamun şi l-a întrebat:

— Ce este? Ce fel de fiinţe sunt acestea?

Iar Iamun, nemaiputând tăinui, a răspuns:

— Stăpâne, aceştia sunt oameni, dar boalele şi slăbiciunile trupului i-au făcut astfel.

— Sunt oameni? a întrebat cu uimire tânărul. Şi li se mai întâmplă asemenea lucru şi altora?

— Da, stăpâne, însă nu tuturor, ci numai celor cărora li se vatămă sănătatea.

Ioasaf a stat puţin cugetând:

— Şi cei care cad în boală şi suferinţă, a urmat el a întreba, ştiu oare asta de mai-nainte?“

— Nu, stăpâne, căci nimeni dintre oameni nu poate să ştie cele ce au să vie.

A tăcut fiul împăratului şi-a încetat de-a mai întreba. Slujitorii înlăturaseră pe lepros şi pe orb, iar muzicile şi danţurile porniseră iar. Dar toate sunau zadarnic şi Ioasaf nu mai vedea florile şi zâmbetele din juru-i, căci se coborâse în sine, în fundul întristării şi al cugetului, cel ce roade ca un vierme neadormit.

Nu mult după aceea, la altă plimbare, ca şi cum ar fi fost o hotărâre mai presus de oameni, s-a arătat ochilor lui Ioasaf un om foarte bătrân, care venea împotriva sa, şovăind cu picioarele slăbănoage, gârbov şi clătinând din cap, cu faţa zbârcită şi dinţii căzuţi. Ridicând cârja în care se sprijinea, a înălţat câteva cuvinte spre fiul împăratului, dar glasul îi era încurcat şi gângav. Şi toată înfăţişarea lui a înfricoşat pe Ioasaf.

— Lăsaţi-l să vie aproape de mine, a poruncit el cu tulburare slujitorilor.

Când i l-au adus, tânărul l-a privit de-aproape, i-a ascultat glasul slăbit, apoi s-a uitat cum se depărta, ca o umbră a morţii.

— Şi-acesta este om? a întrebat el pe Iamun.

— Da, stăpâne. Însă trăind ani mulţi, virtutea i-a scăzut puţin şi slăbindu-i mădularile, a ajuns precum îl vezi. Aceasta este bătrâneţea.

— Şi de-acum înainte ce va mai face, Iamun?

— Nimic, stăpâne. În curând va trebui să moară. Adică îi va înceta viaţa şi nu va mai fi. Va arde pe rug ori va putrezi în pământ.

— Aceasta este moartea şi asta i se va întâmpla? a murmurat pe gânduri Ioasaf. Spune-mi, Iamun, dacă bătrâneţea şi moartea ajung şi pe alţi oameni?

— Bătrâneţea şi moartea sunt ale tuturora, stăpâne.

— Şi nu este nici un meşteşug prin care să scape omul de moarte? Nu pot scăpa nici cei tari, nici cei mari, nici cei bogaţi?

— Nu, stăpâne, toţi oamenii mor.

Şi Ioasaf a înţeles că va muri şi el.

Întorcându-se în singurătatea lui din ostrovul Lebedelor, a stat mult cugetând asupra soartei omului pe pământ şi asupra zădărniciei acestei vieţi. Şi înţelegând că omul poate muri şi înainte de bătrâneţe şi împlinirea anilor, era şi mai întristat. Dacă toţi oamenii mor dintru început şi vor muri necontenit, până la istovirea veacurilor, dacă mor şi buni şi răi, şi fericiţi şi nefericiţi, atuncea de ce va fi venit omul în lume şi pe pământ? Au nu este după viaţa aceasta şi după moarte o altă lume şi-o altă viaţă?

Şi era tulburat de multe şi amare gânduri.

Şi vorbi lui Iamun:

— Nu este oare nimeni ca să-mi dezlege întrebările ce s-au născut în mine?

— Stăpâne, i-a răspuns Iamun, în lumea şi în împărăţia noastră oamenii nu cugetă la asemenea lucruri. Şi nici Măria-Sa împăratul n-ar putea să ţi le lămurească. Au fost în ţară, precum ţi-am spus, unii pusnici înţelepţi care se îndeletniceau cu asemenea cugete adânci despre viaţă şi despre moarte, însă împăratul i-a izgonit, i-a omorât şi i-a alungat; şi acuma nu ştiu să mai fi rămas vreunul în hotarele acestea.

Iar Ioasaf s-a întristat mai mult după aceste cuvinte şi, dispreţuind tot ce vedea în juru-i, i se părea că vieţuieşte într-un întuneric din care nu va mai putea ieşi.

Urmează

Eposul Varlaam și Ioasaf este o adaptare creștină a legendei lui Gautama Buddhamai multe aici

Dacă ți-a plăcut, îți recomand să te abonezi, ca să nu pierzi continuarea.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 3.878 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Leacuri vechi

Profesorul Marcel Labbe a botezat cu un nume medical de fagomani pe cei oameni mâncăcioși, cari cred că trăiesc pe lume numai pentru a...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.443 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.844 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...