ISTORIA MARELUI ÎMPĂRAT ALEXANDRU MACEDON, ÎN VREMEA CÂND ERA CURSUL LUMII 5250 DE AN
Râmlenii auziră şi se tulburară. Şi ei încă aveau doisprezece sfetnici de judecau Râmul; şi făcură sfat; închina-se-vor au nu se vor închina lui Alexandru? Şi ziseră să se roage Dumnezeilor. Şi merseră la biserică, făcură rugă lui Amon, Dumnezeul lor. Şi li se arătă Amon în vis şi le zise:
„Voi, râmlenilor, închinaţi-vă lui şi-l lăsaţi să intre în cetate cu mare cinste, că Alexandru este feciorul meu şi este împărat peste toţi împăraţii.“
Şi râmlenii cu mare cinste ieşiră întăi cu patru mii de viteji toţi împlătoşati, încoifaţi de luminau ca soarele şi ziseră:
— Bine ai venit, Alexandre, a toată lumea împărat!
Şi după aceea ieşiră cu două mii de fete împodobite, şi toate pe cai albi, cu haine roşii şi cu cununi de aur şi se închinară lui Alexandru, şi ziseră:
— Mulţi ani să trăieşti, împărate Alexandre, a toată lumea!
Alexandru, dacă văzu aşa, zise voievozilor şi domnilor să-şi tocmească oştile şi steagurile înaintea lui toţi pe rând: şi după ei mergea Alexandru călare pe Ducipal, şi cu stema pe cap; şi deteră în trâmbiţe, în surle şi în tâmpine; şi cum se apropiară de cetate ieşiră patru mii de orăşeni, toţi cu steaguri de finic în mâini, şi se închinară lui Alexandru, şi ziseră:
— Mulţi ani, împărate, să trăiesti!
Şi intrară în cetate, şi merseră la biserica lui Solomon ce o făcuse Savela-împărăteasa, sora lui Solomon, ce se zice Sfânta Sfintelor, şi se închinară. Şi şezu Alexandru în scaunul Râmului: şi începură a scoate daruri: o mie de blide de aur; şi scoaseră plaşca (mantie), şi emurlucul (haina lungă, cu glugă) lui Solomon, tot cu ochi de şarpe, având într-însul trei pietre cu douăsprezece tocmele (feţele strălucitoare ale pietrelor scumpe) , care toate boalele vindecă; şi scoaseră stema împărătesei Savela, cea mai de mult preţ, şi scoaseră un farij, adică un cal alb cu şaua de diamant şi de piele de aspidă, şi scoaseră sabia lui Armeleus-crai de la Troada, şi scoase suliţa lui de os de elefant, tot cu mărgăritare, şi scoaseră pavăza lui Patrichie-împăratul învălită cu piele de aspidă. Acesta fu ploconul împărătesc. Şi scoaseră cartea lui Daniil prorocul, şi cetiră în carte aşa:
„Când va fi cursul anilor cinci mii două sute, ieşi-va inorogul şi va goni pe toţi pardoşii de la apus şi va merge la berbecele cel mare ce-i ajung coarnele până la cer; şi junghia-va inorogul la inimă, şi se vor cutremura toate limbile în lume!“
Alexandru întrebă:
— De cine grăieşte aceasta?
Ei ziseră:
— Împărate, aşa ne pare nouă, să fii tu acela!
Alexandru zise:
— Nu cu voia mea, ci cu a lui Dumnezeu!
Iară acolo sta un filosof şi zise:
— Împărate, aşa se spune: pardoşii sunt craii de la apus, iară berbecele este Por-împăratul; şi inorogul este împăratul Macedoniei.
Alexandru zise: — Cum va fi voia lui Dumnezeu, aşa să fie. Adevărat spune că puternicii cădea-vor, şi neputernicii ridica-se-vor!
Şi acolo şezu Alexandru cincisprezece zile, şi veniră toţi craii şi domnii de la apus cu daruri şi cu haraci pe zece ani şi se închinară. Iar Alexandru se milostivi spre ei şi le dete moşiile lor.
Şi se veseliră acolo macedonenii cu râmlenii ca fraţii cincisprezece zile. Şi se ridică de acolo Alexandru cu oştile spre Ţara Leşască şi o luă, şi cuprinse şi alte ţări multe, şi ajunseră la o pustie. Acolo aflară nişte oameni cu obraze ca de om şi cu trupurile de şarpe, şi se bătură cu Alexandru şi pieriră de aceia zece mii. Şi de acolo merseră pe lângă mare şi ajunseră la un munte de fier, şi erau acolo nişte paseri cu obraze ca de muiere şi cu ţâţele şi cu păr de muiere, şi se lăsau pe oaste şi luau omul de pe cal; şi fugeau cu el la munte. Altora le scoteau ochii. Alexandru zise:
— Să-şi facă toţi snopi de trestie şi să-i aprindă cu foc.
Şi aşa făcură: când vrură să treacă, ei aprinseră snopii, iar paserile se lăsară pe oaste şi nu ştiau ce este focul, şi deteră în foc şi-şi aprinseră, aripile, căzură jos în foc, şi le tăiau oştenii, le călcau caii, şi pieriră paseri o sută de mii, iară din oastea lui Alexandru zece mii de oameni pieriră. De acolo se întoarse Alexandru la lume: şi ajunse la ţara Eghipetului şi o bătu, şi ajunse la Marea Albă. Şi stătu acolo cu oştile şi puse meşteri să facă catarge douăsprezece mii, şi să intre câte zece mii de oameni într-una. Şi se lucrară corăbiile în şase luni. Şi puse voievozi pe cinci mii de oameni, şi pe Vizantie-voievodul pe opt mii de oameni. Şi zise Alexandru:
— Să intraţi în catarge şi să mergeţi pe mare şi să bateţi cetăţile de pe mare, apoi unde veţi ieşi să faceţi cetăţi pe numele vostru, ca să ne putem afla în lume.
Iară lui Potolomei şi lui Filon le zise:
— Să mergeţi pe uscat cu călăraşi şi cu toţi craii ce se află în catarge, şi să mergeţi spre Ţara Leşască, şi toate cetăţile să le bateţi, şi să luaţi haraciuri şi oşti, şi să ne adunăm la Eghipet.
Iară Alexandru intră în catargă cu treizeci de mii de oameni; şi purceseră toţi în toate părţile, şi umblară pe apă şase luni; şi ieşi împăratul cu oştile lui spre răsărit, şi făcu cetate mare şi tare şi-i puse numele Alexandria.
Vizantie ieşi la Ţarigrad, el făcu cetatea pe numele lui: Vizantie, şi Antioh ieşi la Antiohia şi făcu cetatea pe numele lui: Antiohia.
Selevchie ieşi la ţara arăpească pe Marea Neagră şi făcu cetate pe numele lui: Selevchia.
Potolomei şi Filon merseră pe uscat spre Ţara Leşască, şi spre Marea Acrâm Tatar, ce se cheamă azi Ardealul, Moldova şi Ţara Românească, şi luară cetăţi multe, şi prinseră pe crai vii, şi-i legară, şi-i duseră la Eghipet. Şi se adunară la Alexandru, şi se veseliră mult, şi spuseră câte cetăţi au luat şi deteră pe acei domni legaţi, şi spuseră lui Alexandru cum n-au vrut să se închine lui. Iară Alexandru se milostivi spre ei, şi le luă credinţa şi le dete drumul să se ducă pe la moşiile lor, şi să trimeată haraci şi oaste pe an câte zece mii de oameni. Iară voievozii nu ştiau care pe unde au ieşit în lume, până s-au aflat peste un an, şi era scârbit Alexandru, pentru că nu ştia pe unde au ieşit la lume; şi cercetară, prin cetăţi şi prin neguţători, şi se adunară iară peste un an, şi se întâlniră toţi cu Alexandru; şi se veseli foarte Alexandru cu toţi voievozii lui, şi acolo făcu Alexandru o cetate, şi-i puse numele Întâmpinarea, pentru că toţi acolo s-au fost adunat. Şi şezu acolo şase luni şi se gătiră de oaste.
Va urma
Text anonim revăzut de Mihail Sadoveanu
Dacă ți-a plăcut acest articol, îți recomand să te abonezi, ca să nu pierzi continuarea.
