Connect with us

Hi, what are you looking for?

Moda veche

Istoria cosmeticii

Bernardo Strozzi, Vanitate - Bătrâna Cochetă, 1637

Urmare

Renașterea: Cursa frumuseții continuă

O cotitură hotărâtoare în atitudinea europenilor faţă de cosmetică s-a produs în Italia în epoca Renașterii. În această perioadă s-a format acel ideal de frumusețe care cerea eforturi însemnate în îngrijirea corpului. Trebuie totuși să avem în vedere că acest ideal are foarte puţine puncte comune cu concepţia noastră de astăzi despre frumusețe. Ca şi în Egipt şi în Roma antică, eforturile principale erau îndreptate, pe teritoriul actualei Italii, spre asigurarea albeței feţei.

Caterina Sforza, de pildă, a lăsat urmaşelor ei următoarea reţetă de alifie care garanta albul ca zăpada al pielii feţei: „Apă amestecată cu sânge de porumbel, petale de crin, camfor, ouă proaspete şi miere de albine“. Se poate observa că ultimele două componente se folosesc în cosmetică şi în zilele noastre. Totuşi, multe din vechile reţete erau vătămătoare, din cauza utilizării largi în preparate a oxizilor metalici. Se poate spune că goana din vechime după culoarea albă a pielii nu costa mai puţin, în ceee ce priveşte daunele aduse sănătăţii, decât costă azi pornirea de a obţine cu orice preţ maximum de bronzare e pielii.

Locuitoarele Florenţei, Romei, Genovei au învăţat repede să-şi rimeleze ochii cu negru şi să folosească efectul contrastului cu culoarea albă e feţei şi mai ales cu părul de culoare deschisă. În întreaga peninsulă italică femeile foloseau măști pentru frumusețea feței: o felie subțire de carne crudă de viţel muiată în apă de ploaie. Cât de adânc își intrase cosmetica în acea epocă în drepturi se poate deduce şi din spusele lui Dante, care sublinia că femeia care nu folosește creme, alifii, frecții, pomezi şi vopsele constituie o excepție de la regulă.

Lorenzo di Credi, Caterina Sforza, 1481-83

În continuare, cosmetica devine tot mai stăpână pe situație, cucerește noi teritorii. N-au ajutat nimic împotrivirile moraliștilor, care susțineau că machiajul femeilor este inestetic, grosolan, și care le îndemnau pe acestea cu sârg: „Nu vă acoperiți faţa cu vopsele, nu procedați ca acele nerușinate ce se boiesc ca niște paiațe și-și ung buzele cu chinovar”. Datorită Caterinei de Medici, devenită regină a francezilor, gusturile italiene în sale cosmeticii au pătruns și în Franţa, care va deveni ulterior arbitru în această privință.

Caterinei de Medici

În secolul al XVIII-lea cosmetica franceză avea să cunoască o dezvoltare și o existenţă contradictorii: pe de o parte, un rafinament fără precedent, pe de alta, o artificialitate şi lipsă de bun-gust care stârnesc mirare.

Dacă în cele două veacuri precedente în Europa năzuința în ceea ce privește utilizarea cosmeticelor era de e imita natura, de a face sublinieri şi reliefări în sensul natural, secolul al XVIII-lea rupe cu această tradiție, arbitrii machiajului din acea vreme tinzând, în chip declarat, programatic, să utilizeze cosmetica pentru e obține efecte în contrast cu natura. Este, în planul cosmeticii, un fel de disociere între frumosul natural și frumosul artistic, disociere de mare importanţă şi rodnicie în arta adevărată a tuturor timpurilor, dar inadecvată când e vorba de frumusețea femeii, care nu este operă de artă. Şi oricât de subtile și de noi ar fi toate elementele de înfrumuseţare, finalitatea lor este de a pune în valoare frumosul natural.

Femeie în bleu (Portraitul Ducesei de Beaufort), Thomas Gainsborough

Dar să ne întoarcem la secolul al XVIII-lea. Cum se făcea machiaiul atunci? O atenţie deosebită se acorda sublinierii ochilor şi a genelor, însă accentul principal era pus acum pe albirea întregii feţe. Totuşi, albul feţei trebuie să fie diferit: mai deschis pe frunte, usor întunecat pe pomeţii obrajilor (cu o anumită tentă de bleu), în timp ce în jurul gurii „culoarea albă trebuie amestecată cu un pic de galben şi de albastru”, după cum scria almanahul „Bibiloteca pentru doamne“ pe anul 1764. Totuşi, culoarea cea mai caracteristică pentru această epocă a fost roşul „a la Versailles“: un rosu foarte aprins, care făcea cu culoarea albă folosită de machiajul feţei un contrast voit nenatural. La aceasta se adăuga culoarea bleu, folosită, ca şi în antichitate, pentru trasarea reţelei de vene pe faţă, pe umeri şi pe piept, care trebuia să scoată şi mai mult în relief albeața feței.

În aceeaşi vreme erau la modă şi „musculiţele”, adică aluniţele artificale. În amplasarea lor nu era nimic întâmplător, fiind şi aici vorba de un întreg „cod”, de un sistem de semne.

Triumful definitiv al naturaleții

Secolul următor, al XIX-lea, avea să dea însă cosmeticii un curs a cărui direcţie principală se menține până în zilele noastre. Cosmetica artificială, sofisticată şi decadentă a aristocrației avea să fie înlocuită cu o cosmetică ale cărei trăsături esențiale vor fi simplitatea și naturalețea.

Portret de femeie, Anglia, sec.XIX

Pe acest fundal şi în acest cadru , multe maniere şi mode cosmetice se vor succeda. În anii noștri – în ciuda unor sporadice şi repede trecătoare mode extravagante, șocante – tendința a fost şi a rămas net în favoarea naturaleţei, cu precizarea că folosirea inteligentă și avizată a cosmeticelor s-a transformat, dintr-un apanaj al unor elite, întru-un atribut al practicii de masă şi într-un semn distinctiv al traiului civilizat.

Almanahul Flacăra, 1988

Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 2.689 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Leacuri vechi

Profesorul Marcel Labbe a botezat cu un nume medical de fagomani pe cei oameni mâncăcioși, cari cred că trăiesc pe lume numai pentru a...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.127 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.501 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...