Connect with us

Hi, what are you looking for?

Moda veche

Istoria cosmeticii

Henri Pierre Picou, Nașterea lui Venus, 1874

Urmare

Afrodita și matroanele romane

Mitologia greacă atribuie Afroditei inventarea mijloacelor de întreținere a frumuseței, iar preafrumoasei Elena – răspândirea lor. În realitate, grecii datorează cunoștința cu cosmetica imperiului faraonilor.

Şi în Grecia antică erau în uz fardul alb pentru faţă și vopseaua neagră pentru scoaterea în evidenţă a ochilor. Totuși, ceea ce numim astăzi machiaj avea la greci un caracter mult mai accentuat decât la egipteni – de pildă, grecoaicele nu numai că-şi înnegreau genele cu funingine, dar și le și întăreau cu un amestec de albuș de ou și rășină albă. Buzele și obrajii și le rujau cu miniu.

Pompei, Sappho

La rândul ei, acea parte a Greciei care a fost cucerită de romani a jucat rolul de verigă de legătură, de piesă turnantă, datorită căreia cosmetica „i-a cucerit pe cuceritori”. Rezultatul a fost o deplină schimbare a opiniilor estetice ale matroanelor romane (e vorba, se-nţelege, de femeile din înalta societate), obișnuite în timpul republicii cu moravuri austere. Albirea feţei a devenit și pentru locuitoarele Romei preocuparea de căpetenie.

Ochii și genele se trasau cu tuș negru, iar obrajii se acopereau cu un strat de vopsea roșie. Pentru întreținerea pielii feței se recomandau măști de noapte. Una din aceste măști, a cărei rețetă a ajuns până la noi, consta într-un decoct de făină de orez amestecat cu tărâțe de grâu și cu lapte de măgăriţă (care este ceva mai acidulat decât laptele altor animale). Înainte de executarea machiajului, pielea feței se curăța și se întărea.

Snobismul sui-generis al femeilor romane consta în faptul că dădeau tuturor pomezilor şi cremelor denumiri grecești (așa cum în zilele noastre parfumurile sunt botezate cu nume franțuzești, iar cremele – în manieră americană). Femeile romane nu acordau, se pare, evidențierii ochilor aceeași atenție ca grecoaicele. În schimb, erau la mare cinste fardurile pentru faţă (roșii și albe).

Care era oare efectul estetic al tuturor acestor osteneli ale frumoaselor din Roma antică? Răspunsul nu-i chiar așa de ușor de dat. Lucian, de pildă, condamna cosmetica şi practicile în această branșă. Ar fi însă o greșeală să luăm cele spuse de el drept literă de Evanghelie, pentru că un război contra „sulemenelii“, a „spoirii feţei” au purtat moraliștii fără contenire, veacuri de-a rândul, şi unii îl mai poartă și astăzi. Pe de altă parte, un autor de talia lui Ovidiu aduce în a sa „Arta iubirii” un omagiu cosmeticii, vorbind de ea ca de un meșteșug deosebit, care face plăcere și celor care îl practică și celor din jur.

Din păcate, n-au ajuns până la noi picturi care să ne permită să apreciem rezultatele complicatelor procedee privind moda, descrise în numeroase texte care s-au păstrat. În orice caz, se poate deduce că multitudinea de tonuri și nuanțe ale albulul şi roșului permitea să se satisfacă toate dorințele și toate gusturile.

O dată cu înaintarea evului mediu, entuziasmul pentru cosmetică a cunoscut o perioadă de scădere. Una din cauze a fost, fără îndoială, aspra condamnare a cosmeticii – ca şi a oricăror altor manifestări ale vanității – de către autoritățile bisericești. Dacă Tertulian, de pildă, era sincer convins că pomezile şi vopselile pentru faţă erau inventate de diavol, Clement Alexandrinul arăta, la rândul său, că vopseaua pusă pe faţa unei femei dovedeşte că ea nu este cu sufletul curat (de altfel, acelaşi autor a condamnat cu vehemenţă şi „feminizarea” bărbaților care-şi tundeau sau îşi rădeau barba, „acest semn distinctiv al virtuții masculine”.

În aceste condiții, vreme de câteva secole cosmetica a fost cultivată mai mult în lumea musulmană. Izolarea, viața retrasă a femeilor în cadrul civilizației islamice au dus la apariţia unui rafinament deosebit în folosirea mijloacelor de înfrumusețare. În haremuri, îngrijirea corpului și a feţei ocupa multe ore: masaje, depilare, manichiură şi pedichiură şi, se-nţelege, îngrijirea feţei.

Alexander Rothaug, 1870-1946, Baie romana

Pentru gene se utiliza o vopsea neagră, ochii erau măriți cu tuș (așa se face şi astăzi în țările musulmane în care femeile poartă încă feregea), buzele şi gingiile erau colorate în roșu aprins cu substanțe vegetale, pe obraji se dădea cu un strat de pudră roză. Pentru a ne forma o părere cât mai exactă despre răspândirea cosmeticii în țările Orientului, este de ajuns să amintim că numai în Bagdadul secolului al XII-lea funcționau 5 000 de „hemani”-uri, un fel de institute de înfrumusețare ale vremii.

Urmează

Almanahul Flacăra, 1988

Dacă ți-a plăcut acest articol, îți recomand să te abonezi, ca să nu pierzi continuarea.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 2.969 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Leacuri vechi

Profesorul Marcel Labbe a botezat cu un nume medical de fagomani pe cei oameni mâncăcioși, cari cred că trăiesc pe lume numai pentru a...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.228 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.625 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...