Un mare neajuns crede poporul că are dela un fel de spirite femeieşti ce poartă diferite numiri, cari toate la un loc se cuprind în acel de Iele, şi uneori în cel de Zâne sau Rusalii.
Aceste numiri sunt înmulţite de o altă credinţă populară care zice că Zânele să nu fie chemate după numele lor adevărat, ci cu un alt cuvânt convenţional, care, fireşte, după ce devine ştiut de toţi, trebue părăsit şi înlocuit prin altul. Astfel că Ielele se mai chiama şi Nemilostive, Dânse, Iude, Fetele lui Iuda, Draguice, Samovile, Vâlve, Nagode, Irodiţe, Vânturiţe, Vântoase, Fetele Vântoaselor, Stăpânele vântului sau Irodiece.
Alte ori, pentru ca puterea lor să nu fie covârşitoare, poporul Ie da numiri de laudă sau de desmerdare, spre a le îndupleca la bine, cum sunt acestea: Milostive, Zâne milostive, Maestre, Zâne maestre, Doamne, Domniţe, Bune, Puternice, Fete frumoase, Frumoase, Frumuşele, Fetele câmpului, Fetele codrului Fetele lui Şandru, Viteze, Harnice, Sfinte, Sfinte mari, Şoimane, sau Şoimance.
Macedo-Românii le numesc Albe, Dzâne, Muşate.
Unele credinţi spun că ar fi nişte babe urîte; altele că ar fi nişte fecioare frumoase; unele că umbla într’anumite zile de Rusalii; altele că umblă şi alte ori; în sfârşit unele credinţi ne spun că Ielele umbla prin anumite locuri numai, iar altele, că umblă pretutindeni.
După unele credinţi se spune că Ielele sunt fiicele lui Rusalim-Impărat şi că urăsc pe creştini, pentrucă aceştia, ca supuşi ai “tatălui lor, au trecut la creştinism.
Din Oltenia avem această legendă:
A fost odată un împărat mare şi tare, care avea trei fete de masă. Ele se numiau Catrina, Zalina şi Marina, şi erau fetele lui Alexandru Machedon. Aceste fete erau erau atât de lacome, încât, dacă punea împăratul ceva de-o parte, nu se putea până ce nu dădeau ele ocol, să vadă ce-i, şi nu gustau.Odată, ele tot căutând, au dat de o sticlă de apă vie, şi cum au băut, îndată au sburat. Ele, de atunci, mereu sboară încoace şi încolo, ca să găsească calul lui Alexandru Machedon, şi nu l-au găsit nici până astăzi, că e ascuns în coadele mărilor. Dar Ducipal n’are să iasă din coadele mărilor până la vremea de apoi, când îl vor găsi Cele trei fete ce se vor duce cu el la Alexandru, şi el le va sărută cu dor. Şi ăle Sfinte, vor zice:
— împărate Alexandre; iacă, noi l-am găsit!
Iară împăratul va zice:
— Bine, fetelor şi iubitele mele, voi aţi fost credincioasele mele!
Apoi împăratul va intră cu cele trei fete în raiu, unde vor trăi în veselie. Şi de atunci nu vor mai fi oameni pociţi şi schilozi pe lume.
Din altă povestire, reiese limpede că ele au dat apă vie de-a băut calul lui Alexandru Machedon, că acesta a sburat şi că Zânele păzitoare, ca să-l prindă, au băut şi ele .
Sub numele de Vânturiţe sau Vântoase, Ielele vânturesc copiii.
Copilul vânturit cât va trăi va fi tot morbos de cap, de picioare, hălăunit de cap, —nu ştie ce face. In contra Vântoaselor astupă toate găurile dela casă, înfaşă copilul şi-i astupă şi capul. Un om vânturit scapă numai prin iarba-vântului.
Dacă joacă pe pământ, Ielele îşi aleg grădinile cu iarbă verde şi poienile înrourate de prin păduri.
Când voiesc să pedepsească pe vreun om, Ielele îl desmiardă prin cântece, îl adoarme în visuri plăcute, în urmă joacă de trei ori hora împrejurul lui, blăstămându-l fiecare, ori limba să i se lege, ori din minte să-şi sară, ori să nu-şi mai dea peste leac. De cele mai multe ori îi iea mânile, picioarele, ori îi strâmbă faţa.
Locul unde au jucat, se cunoaşte de către unii oameni: iarba se topeşte ca şi cum ar fi arsă, iar mai târziu otrăveşte alta, însă cu mult mai frumoasă ca cea dintâi. Pe aceasta însă, vitele n’o mănâncă.
Ielele beau noaptea apă din fântâni, şi oricine va bea după dânsele, rămâne pocit. Pentru aceasta, când bea cineva dimineaţa apă dintr’o fântână, să lase vre-un semn acolo, ca poceala să cadă pe acel semn.
Ca să-şi păzească gospodăriile de Iele, oamenii pun câte un cap de cal într’un par; astfel făcând, Ielele fug.
In ziua întâi a postului Sf. Petru şi Pavel, Româncele nu lucrează vreun lucru în casă, de oarece în această zi trec Frumoasele, şi cari ar lucră atunci, pe aceea ar putea s’o strâmbe Ia trup.
Tot în această zi femeile leagă copiilor usturoiu sau pelin la grumaz sau le pun la tălpi, ca trecând Frumoasele, să nu le poată face nimic.
In ziua de Sf. Ion Botezătorul, numită Sânziene sau Drăgaică, nu se lucrează, căci te poceşte şi vei juca ca Drăgaicele. “Drăgaicele sunt un fel de Şoimane sau Rusalii cari opăresc oamenii. In această zi se adună disdedimineaţă de pe câmp tot felul de burueni bune de leac peste an”.
Când treci Sâmbăta ori Marţi seara peste ape, fă-ţi cruce şi suflă peste apă, ca să nu fii bonav, căci atunci se scaldă Nemilostivele.
La Rusalii nu este bine să te sui pe vârful dealurilor, căci te pocesc Ielele.
Femeile macedo-românce se tem de Savovilc pe timpul lăuziei, căci aceste spirite intră noaptea pe uşile lăsate deschise şi fac ca să sece ţâţele lăuzii, spre a nu avea cu ce să alăpteze copiii, cari astfel, trebue să moară.
Slavii le numesc Vila şi cred că trăesc în păduri, ape şi pe câmpuri, —în deosebi, ape, lucru care le apropie foarte mult de Zânele’Aromânilor cari le socotesc şezătoare mai ales pe la fântâni şi locuri umede. Cehii le zic Vodni Panny (Jupânese de apă) sau ca şi noi, Zeny. Polonezii traduc şi le numesc dumuezeiţe: Bogunki. Ruşii le numeâc Rusalka. Bulgarii le numesc Satnovila ca şi Macedo-Româilii, şi au povestea feciorului care fură cămaşa uneia dintre ele la scăldătoare, ca să şi-o iea de nevastă; mai de-apoi, Zâna fuge, — întocmai ca şi’n poveştile noastre.
„DIN VIEAŢA POPORULUI ROMAN. Mitologie Românească. Dușmani și prieteni ai omului” de Tudor Pamfile
Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .
