Marea zeiță Hera, soția lui Zeus atotstăpânitorul, e ocrotitoarea căsniciilor și păzește sfințenia și trăinicia lor. Ea trimite soților mulți urmași și dă binecuvântare mamei la nașterea pruncilor.
Când Cronos, învins de Zeus, o scoase din pântec împreună cu frații și surorile ei, marea zeiță Hera fu luată de mama ei, Rhea, care o duse la capătul pământului, la Okeanos ; acolo Thetis fu cea care o crescu.
Hera trăi multă vreme departe de Olimp, în liniște și pace. Dar marele Zeus, stăpânul tunetelor, o văzu, o îndrăgi și o răpi. (In timpul unei ierni geroase, Zeus s-a prefăcut în cuc. Cucul, țipând și tremurând, se apropie de fecioara. Se prefăcea ca-i este frig. Ea s-a înduioșat de cuc și l-a vârât repede-n sân, dar Zeus s-a făcut bărbat și i-a cerut a-i fi soție. Alexandru Mitu)
Zeii le făcură lui Zeus și zeiței Hera o nuntă ca în povești.
Iris, cu ajutorul Charitelor, o îmbracă pe Hera în veșminte bogate și ea strălucea în mijlocul zeilor din Olimp prin frumusețea ei tinerească și plină de măreție, șezând pe tronul de aur alături de Zeus – marele rege al zeilor și al oamenilor.
Toți zeii aduseră daruri la picioarele stăpânei lor – Hera, iar zeița Geea îi crescu în dar un pom minunat, cu mere de aur. Întreaga fire înalța imnuri de slavă reginei Hera și lui Zeus.
Hera domnește pe Olimpul cel înalt. Ca și Zeus, ea e stăpânitoarea tunetelor și a trasnetelor ; la un cuvânt al ei, nori negri și încărcați cu ploaie acoperă cerul și numai cu o mișcare a mâinii ea dezlănțuie furtuni înspăimântătoare.
Nespus de frumoasă e Hera, cu ochii mari, cu mâinile albe ca nufărul, cu minunate plete ce-i cad în valuri de sub cunună, cu priviri în care ard ca văpaia puterea și măreția asemenea și soțul ei, cel ce mână norii.
Adesea el ține sfat cu dânsa. Dar câteodată se întâmplă și gâlceavă între ei. Uneori, Hera are păreri potrivnice lui Zeus și atunci ei încep sfada în plin sfatul zeilor.
Stăpânul tunetelor se mânie și o amenință cu tot felul de pedepse. Atunci Hera tace și își pune frâu maniei, aducându-și aminte că odinioară Zeus o biciuite, o ferecase în lanțuri de aur și o spânzurare între cer și pământ, legându-i de picioare două nicovale grele. Hera este puternică și fără seamăn printre celelalte zeițe.
Plină de măreție, îmbrăcată într-un veșmânt lung, bogat, țesut de însăși Athena, ea coboară de pe culmile Olimpului într-un car tras de doi cai nemuritori.
Carul este în întregime din argint, roțile din aur curat, iar spițele de aramă strălucitoare. Pe pământ, pretutindeni pe unde trecere Hera, se revarsă mireasmă minunată și toate vietățile se pleacă în fața marii regine a Olimpului.
Povestea lui Io (după Metamorfozele lui Ovidiu)
De multe ori avusese de îndurat Hera jigniri din partea soțului ei, Zeus. Așa s-a întâmplat odată când Zeus s-a îndrăgostit de frumoasa Io, pe care a prefăcut-o într-o juncă, pentru ca soția lui să nu prindă de veste.
Dar prin aceasta stăpânul tunetelor n-o feri pe Io. Hera văzu într-o zi acea juncă albă ca neaua, care era Io, și-i ceru lui Zeus să i-o dăruiască ei. Zeus nu putu să nu îndeplinească dorința soției sale. Hera însă, punând stăpânire pe Io, o încredință în pază lui Argos (întruchiparea cerului înstelat) cel cu o sută de ochi.
Nefericita Io era tare amărâtă, dar nu putea să împărtășească nimănui jalea ei căci, fiind prefăcută în juncă, era lipsită de darul vorbirii.
Argos, care nu știa ce-i somnul, o păzea cu strășnicie pe Io și n-o scăpa din ochi nici o clipă.
Zeus îi văzu durerea și într-o zi chemă la el pe fiul său Hermes și-i porunci să o răpească.
Hermes ajunse iute ca vântul pe vârful de munte unde paznicul cel cu o sută de ochi o străjuia pe Io. El îl adormi pe Argos cu vorbele sale și îndată ce i se închiseră cei o sută de ochi, Hermes își scoase spada încovoiată și, dintr-o lovitură, îi taie capul.
Io se văzu slobodă. Dar nici așa Zeus n-o putu feri de mânia Herei. Aceasta puse pe urmele ei un tăun înfricoșător, care cu acu-i veninos o goni din țară în țară pe nefericita Io, înnebunită de chinuri.
Ea nu-și găsea nicăieri liniștea, ci alerga mereu tot mai departe, iar tăunul se ținea după dânsa, intepand-o necurmat ; împunsăturile o ardeau pe Io ca un fier înroșit. Pe unde nu trecu, prin câte țări nu pribegi Io!
În cele din urmă, după îndelungate peregrinările ajunse în țara sciților, departe, spre miazănoapte, unde era înlănțuit Prometeu. Acesta îi prezise că numai în Egipt va găsi izbăvire de chinurile ei.
Gonită de tăun, Io porni mai departe. Multe chinuri îndură ea, trecu prin primejdii fără număr, până ce ajunse în Egipt.
Acolo pe malurile Nilului, Zeus îi dădu înfățișarea dinainte și Io nascu pe un prunc pe nume Epafos.
El fu primul rege al Egiptului și întemeietorul marelui neam de eroi, din care făcu parte și Heracle, cel mai strălucit viteaz al Greciei.
Hera (la romani Junoma) era adorată mai ales în Sparta, în Corint, în Olimp și în Argos, unde se afla celebrul ei templu. În miturile despre Hera se reflectă și situația femeii din Grecia. Întrucât femeia greacă nu se bucura de drepturi egale cu ale bărbatului și se găsea într-o mare măsură supusă lui. Hera era și ea subordonată lui Zeus, soțul ei. În cultul Herei s-au păstrat urme de totemism ; există date din care rezultă că ea era înfățișată uneori, de exemplu, cu cap de cal. Acesta este un indiciu că Hera e una dintre zeițele cele mai vechi ale Greciei.
Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .
