Hefaistos (Vulcan la romani), fiul lui Zeus și al Herei, zeul focului, zeul făurar, cu care nimeni nu se poate întrece în meșteșugul baterii fierului, s-a născut pe Olimp plin de lumină. De mic era slab și șchiop. Măreața Hera se mânie tare când zeițele îi arătară copilul slut și slăbănog. Ea îl luă și îl azvârli de pe Olimp, jos pe pământul cel îndepărtat.
Multă vreme zbură prin văzduh acest copil fără de noroc, și în cele din urmă căzu în valurile mării nețărmurite. Zeițelor mării – Eurinome, fiică a marelui Okeanos, și Thetris, fiică a bătrânului profet al Mării Nereus – li se făcu milă de micul Hefaistos și-l duseră cu ele în adâncul apelor încărunțitului Okeanos, unde îl crescură într-o peșteră azurie.
El se făcu mare și, cu toate că era urât și șchiop, avea brațe puternice, pieptul lat și grumazul vânjos. Ce minunat faur era Hefaistos! Multe podoabe frumoase din aur și argint făuri el pentru zeițele Eurinome și Thetis, drept mulțumire că-l crescuseră.
El tăinui multă vreme în inimă mânia împotriva mamei sale, zeița Hera, dar până la urmă se hotărâ să se răzbune pentru că-l izgonise de pe Olimp. Făuri deci un jilț de aur, de o frumusețe neobișnuită și îl trimise în dar mamei sale.
Soția lui Zeus – detunătorul – nu mai putea de bucurie văzând darul cel minunat. Într-adevăr, numai o regină a zeilor și a oamenilor se cădea să stea într-un jilț de o asemenea frumusețe.
Dar, vai! Ce groaznică întâmplare! Abia se așeză Hera în jilț, că lanțuri de nesfărâmat o cuprinseră și ea se văzu țintuită locului. Zeii îi săriră în ajutor, dar zadarnic, căci nici unul din ei nu avu puterea s-o scape. Atunci zeii își dădură seama că numai Hefaistos, fauritirul jilțului, poate să-și elibereze mama.
Hermes, mesagerul zeilor, fu trimis de îndată să-l aducă pe zeul fierar și el goni ca vijelia la marginile lumii, spre țărmurile lui Okeanos. Cât ai clipi din ochi Hermes alergă peste uscat și peste ape și se ivi în peștera în care lucra Hefaistos. Solul zeilor îl rugă stăruitor pe Hefaistos să vină în Olimpul cel înalt și s-o elibereze pe Hera, dar zeul fierar îi spuse hotărât că nici nu se gândește ; el nu putea să uite răul pe care i-l pricinuise mamă-sa. Nici stăruințele, nici rugămințile lui Hermes nu folosiră la nimic.
Dar îi veni în ajutor Dionysos, veselul zeu al vinului, care, râzând cu hohote, îi aduse lui Hefaistos o cupă de vin înmiresmat, apoi încă una și încă multe altele. Hefaistos se ameți și acum puteai face cu el orice vroiai : n-aveai decât să-l iei și să-l duci unde poftești. Dionysos, zeul vinului, îl dădu gata pe Hefaistos. Atunci Hermes, împreună cu Dionysos, îl așezară pe un asin și îl duse pe muntele Olimp.
Hefaistos se clătina pe spinarea asinului. În jurul lui dănțuiau vesele Mendade înfășurate în iederă care țineau târși în mâini. Satiri beți făceau sărituri năstrușnice. Facliile fumegau, sunete de timpane răsunau puternic, iar râsetele împletite cu zăngănitul zurgălăilor umpleau întreg văzduhul. În frunte pășea marele zeu al vinului – Dionysos, purtând pe cap o cunună de viță de vie, iar în mâini un tirs. Alaiul era vesel de tot. Într-un târziu, ajunseră pe muntele Olimp. Cât ai clipi, Hefaistos desfăcu lanțurile în care era prinsă mama sa, căci acum nu mai ținea minte jignirea pe care aceasta i-o adusese.
De atunci Hefaistos rămase în Olimp. Acolo făuri zeilor mărețe palate de aur, iar pentru el își zidi un palat de aur, argint și bronz, în care trăiește cu soția sa, prietenoasa Charis, zeița grației și a frumuseții.
În acest palat își făcu o fierărie, unde își petrecu cea mai mare parte din timp. La mijloc se află o nicovală uriașă, iar într-un colț, vatra cu jar încins și foalele. Sunt minunate aceste foale, căci nu e nevoie să le atingi cu mâna : ele se mișcă singure la porunca lui Hefaistos. Destul să le spună o vorbă și încep să sufle în focul din vatră și să ridice o flacără vie.
Scăldat în sudoare, negru de funingine și de praf, zeul fierar lucrează de zor în fierăria lui. Câte lucruri minunate nu făurește el! Armuri de tot felul, podoabe de aur și argint, cupe și pocale, trepiede care se rostogolesc singure, pe roți de aur, de parcă sunt vii.
După ce își sfârșește lucrul și se spală de sudoare și funingine într-o baie parfumată cu miresme, Hefaistos, șchiopătând și clătinându-se pe picioarele șubrede, se duce la ospățul zeilor, la tatăl său Zeus. Prietenos și blajin, el potolește adesea gâlceava care este gata să izbucnească între Zeus și Hera. Zeii nu pot sa-și stăpânească râsul când îl văd pe Hefaistis șchiopătând în jurul mesei de ospăț și turnând-le nectar înmiresmat. Râsul îi face pe zei să uite gâlcevile.
Dar zeul Hefaistos știe să se facă și temut. Mulți au simțit puterea focului lui și cumplitele lovituri date de ciocanul lui uriaș. El știu chiar să stăvilească lângă Troia, cu puterea focului lui, valurile năvalnicilor râuri Xanthos și Simokis. Înfricoșător, el îi dobora pe titani cu ciocanul său.
Mare este zeul focului, meșteșugarul iscusit, zeiescul făurar Hefaistos ; el dăruiește căldură și bucurii, este blând și prietenos, dar știe și să pedepsească crunt.
N. A. Kun, 1914
Dacă ți-a plăcut, îți recomand să te abonezi, ca să nu pierzi și alte legende.
