Connect with us

Hi, what are you looking for?

Strigoi

Hărţăgoşi şi buclucaşi

Charles Deas, Diavolul și Tom Walker, 1843

Urmare

Alte ori însă, Strigoii întâlniţi sunt hărţăgoşi şi buclucaşi; ei se îeau la goană după drumeţi, dar nu-i pot prinde. Dacă omul nu fuge, este muţit.

Dintre case, Strigoii aleg pe cele luminate. Din această pricină se crede că este bine ca ferestrele să fie oblonite.

Când dintr’o pricină oarecare nu poate intra, Strigoiul strigă cu glasul unui om pe care cel din casă îl cunoaşre, doar va ieşi afară, crezându-se cu adevărat chemat de acel om. E bine însă ca noaptea, omul din casă să nu răspundă decât la a treia întrebare, căci odată sau de două ori, orice Duh necurat poate întreba; a treia însă, nu poate. Unul care ar răspunde ori ar ieşi afară, ar fi muţit, i s’ar strâmbă gura ori i s’ar tăia picioarele. Strigoii slobod aşa, un duh rău asupra omului.

Când ajunge la vreo casă, strigă câte un lucru din casă, să-i deschidă, dar românul pune toate lucrurile cu gura în jos. Dacă lucrul strigat e cu gura în jos, să-i dea Strigoiul toată puterea lui, şi tot nu-i poate deschide.

Când nu pot face nici un rău, Strigoii fură bucatele, pe vremea treieratului sau îmblătitului, după îndemnul Diavolilor.

Au ei nişte broaşte mari, de coloare cafenie: pe acestea le trămit în şurile oamenilor unde stă grâul grămadă. Ele îşi umplu guşile cu grâu şi-l aduc acasă la Strigoiu. Fiind ele foarte multe, şi pagube mari pot face. Pe astfel de Strigoi îi află păgubaşul aşa că prinde o broască de acestea, o pune în o oală nouă de pământ şi o pune la foc de se încălzeşte. Când începe a arde oala tare, broasca începe a sări şi în timpul acela Strigoiul respectiv, care a trimis broasca să fure, vine la casa păgubaşului şi se roagă de ieitare. Dacă este iertat, se duce acasă, dar nu mai poate face ce a făcut. Dacă nu se arată, moare.

Când nu vrea să facă rău, Strigoiul intră în nasul omului; atunci omul strănută; şi atunci cei de prinprejur îi zic:

— Să-ţi fie de bine!

Sau însuş cel ce strănută îşi urează:

— Ajută, Doamne, cu bine şi cu sănătate! ca să fugă Strigoiul.

În această privinţă, iată o povestire:

Mult trebue să fie de pe vremurile acelea, când nu erai volnic ca să pleci noaptea prin sat, că erai schilodit şi pocit de ale Frumoase, de Strigoi, Miază-noapte şi aite Mătăhănii de pe pământ. Dar acestea n’au ţinut mult, căci oamenii au aflat meșteşugul vorbelor cari să le zică şi scapă de ele chiar în ziua de astăzi.

Au fost o dată un hoţ şi un Strigoiu.

Într’o seară de iarnă, pe când lupii ieşiseră la urlătoare, hoţul a găsit vremea ca să se ducă să fure calul popii din sat, pentru că sbura ca vântul. Dar până a ajunge la casa popii, avea să treacă pe lângă un ţintirim. Şi îi eră urît, că auzise că-i ies înainte Strigoii. Se gândia: să lase calul,—eră prea sprinten; să se ducă,—îi eră frică că-l poceşte.

Nu stătu mult la îndoială şi o luă la sănătoasa, prin vremea ceia urîtă, tocmai pe la miezul nopţii, când toate jigăniile ies pe pământ, şi mergând, par’că zicea cântecul ăsta:

Plouă, ningă, bată vântul, 
Eu mă duc unde mi-e gândul!

Când fu aproape de casa popii, îi ieşi înainte o mogăndiţă cât un stat de om, cu o lumânare în mână. Era un Strigoiu. Avea dinţi mari ca de cal şi printre gingii se vedeau firile de carne de om; unghiile îi erau de un sfartal, şi la picioare şi la mâni la fel, ca la urs, ba încă şi sub barbă, avea păr.

În cap avea o chichie la fel cu cea ce-o poartă Ucigăltoaca, ce înşeală oamenii.

Hoţul, cum se văzu că este faţă în faţă cu matahala asta, începu a scuipă şi a se închină:

— Ptiu! ptiu! ptiu!, ucigăte crucea! ptiu! ptiu! ptiu! ucigăte toaca dela sfânta biserică, crucea şi Sf. Ilie din cer!

Se sbârlise părul pe el ca pe porc şi se îngălbenise ca turta de ceară, dar cu tot zisul şi închinatul lui, nu a făcut nimic, pentru că erau fraţi de cruce. Hoţul eră Diavol necurat cu gândul rău Ia inimă, iar Strigoiul eră duh necurat de pe altă lume, şi venia pe lumea asta numai când îi eră scris lui.

— Ho, ho, frate, stai, frate, ce mă scuipi ? Ce, nu suntem fraţi ? Nu mă cunoşti ?

Hoţul, când auzi vorbele astea, parcă-şi mai veni o ţâră în fire; deteră mâna amândoi ca şi cum s’ar cunoaşte de o mie de ani.

înţelegeţi dumneavoastră ce-a fost aici. S’a întâlnit un Ghiavol de pe lumea asta cu un alt Ghiavol de pe lumea cealaltă,— că doară hoţul e Ghiavol curat pe lumea asta.

S’au găsit tovarăşi hoţul cu Strigoiul şi au început să vorbească amândoi de vieaţa lor. Hoţul spuneâ că se duce să fure calul popii. Strigoiul îl întreabă că poate să ţină minte ce a furat întâiu şi întâiu ? El a spus că a furat, când eră copil de şase ani, un ou dela un vecin, şi pe urmă un miel, un bou, o coasă, un plug, un topor dela un pădurar şi patru găini dela neică-so Stan. Şi a spus hoţul, de nu le puteai ţine minte.

Strigoiul zice:

Lasă, frate, că tu ai timp să plăteşti păcatele astea pe cari le-ai făcut, dar e rău de mine, că mie nu mi-a dat Dumnezeu răgaz nici ca să pot să-mi mărturisesc păcatele, şi acuş ard toată vieaţa mea în iad, într’un râu mare de foc, şi nişte şerpi îmi rod oasele, şi nişte frigări roşii le bagă şapte oameni în mine şi iar le scoate. Şi dacă vrei să ştii cine sunt ăia, sunt cele şapte suflete pe cari le-am luat eu: i-am omorît eu cu mâna mea!

Vezi, dacă ai vrea, te-ai lăsă de hoţie şi n’ai mai cădea în halul în care sunt eu!

Hoţul, luând bine în băgare de samă vorbele Strigoiului, il ntreabă că el de ce se duce ca să iea copilul popii?

Strigoiul îi răspunse:

— Sunt trimis de tartorul Ghiavolilor, că eu sunt sluga lui, să ieau suflete nevinovate din leagăn.

Hoţul îşi zise atunci în gândul lui:

Mă, săracul bietul popă! Să ştie el ce are să fie pe capul lui în noaptea asta!

Hoţul, tot ca să afle bine, il întrebă că cum s’a făcut sluga Ghiavolului şi unde-i este locul lui, în care s’a născut?

— Am mâncat carne de om, zice Strigoiul, şi locul meu este uite colo, în satul ăla: casă, copii, toti,— arată în spre ţintirim. Am omorît şapte oameni, fără frică de păcat! Odată, când am vrut să prind o fată de căprioară, care mi-a rupt vieaţa, m’am pomenit cu toate stâncele de pe un munte, că s’au rostogolit de-a prăstăvala, sfărâmându-mi picioarele; m’a dus în fundul unui pustiu, unde au venit cei şapte Ghiavoli cari bagă totdeauna frigările roşii în mine. Şi aşa, vezi, asta mi-i munca grea. Cine face rău pe lumea asta, rău găseşte pe lumea cealaltă.

Hoţul, tot hoţ! Văzând că nu-i face nimic Ghiavolul ăsta de frate, îl întreabă iar, cum iea sufletul copilului.

— Mă fac muscă sau scânteie şi intru pe cheia uşii şi merg la leagăn şi intru pe nările nasului. EI atunci strănută şi dacă nu va zice «Doamne, ajută cu bine!“ de trei ori, îi voiu lua sufletul! Dacă va zice, fug dela el, că Sf. Ilie, cum aude, vine să mă prindă, şi mă omoară!

Pe-aproape de cântarea cocoşilor se despărţiră.

Hoţul e la fereasta popii, şi aşteaptă să zică «Doamne, ajută cu bine!” când va veni Strigoiul.

Un strănutat înăduşit se aude în leagăn:

Achtu! achtu ! achtuuu!

De la fereastă se aude:

— Doamne, ajută cu bine! Doamne, ajută cu bine! Doamne ajută cu bine!

îndată se aude bătând din aripi cocoşul: fâl! fâl! fâl! şi cucurigu! Bate ceasul de deşteptare! A pierit Satana, s’a dus în fundul pământului sau în prăpastia râului de foc, să-l înţepe cele şapte frigări roşii! Cu minte este paserea! Ea vede cele rele, noaptea, şi de aia Strigoiului i-a mirosit a cocoş, şi a fugit numai decât.

S’a sculat popa, a aprins o lumânare, şi cu toporul la uşă întreabă :

Cine-i ? Cine-i ?

Om bun ! răspunse hoţul.

Om bun, intră înăuntru !

Hoţul spuse toate: cu ce gând a venit la el, şi i-a spus şi de Strigoiu, ca venise să iea copilul din leagăn.

Popa, auzind aşa, i-a dat calul, pentru care venise sa-l fure şi o pereche de desagi de galbeni, că pe atunci era lumea bogată, nu ca acuş.

Hoţul s’a mai întâlnit o dată cu Strigoiul şi l-a întrebat:

— Aşa mi-ai făcut ?

— De, măi; nu am ce face!

Lasă, că acum avem noi leac de cojocul Ghiavolului!

Avem și această variantă: Sănătos!!!

„DIN VIEAŢA POPORULUI ROMAN. Mitologie Românească. Dușmani și prieteni ai omului” de Tudor Pamfile

POVEȘTI * LEGENDELE OLIMPULUI * SUPERSTIȚII * STRIGOI * CURTEZANE CELEBRE * REȚETE VECHI ROMÂNEȘTI * DICȚIONAR INFERNALVRĂJITORIE * DESCÂNTECE SFATURI PRACTICE …

  • Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 2.689 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Leacuri vechi

Profesorul Marcel Labbe a botezat cu un nume medical de fagomani pe cei oameni mâncăcioși, cari cred că trăiesc pe lume numai pentru a...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.127 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.501 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...