Connect with us

Hi, what are you looking for?

Datini și credințe

Geanta lui Moș Cosma

Pierderea memoriei, 1926, Charles Spencelayh

Mos Cosma era pe la 1872 (zic era pentru că nu știu de mai trăiește încă) un bătrân ca de 60 de ani, cu fața curată ca inima lui, cu barbă și plete albe, cu ochi vioi de om de munte, cu spirit glumeț, dar înțelept, cu graiul vesel și dezmierdător.

El locuia din copilărie la Vrancea și era cunoscut sub denumirea de Moș Cosma Vioară, căci era lăutarul nunților și al horelor și purta pretutindeni cu el o mică vioară, pe care o ținea într-o geantă de piele împreună cu niște hrisoave de o veche răzeșie pierdută prin judecăți. Acest instrument primitiv compunea toată averea lui, însă mai avea el o comoară neprețuită, care plătea milioane în ochii mei, și acea comoară era memoria rară în care se păstrase mulțime de cântece bătrânești, balade, legende, tradiții istorice, tot ce caracterizează pe un bard poporal.

Moș Cosma, în primăvara anului 1872, veni la Mircești, trimis de un fost servitor al meu, care îmi cunoștea gusturile, și care se așezase de trei ani în munții Vrancei. Acea vizită neașteptată am considerat-o ca o favoare căzută din cer, căci zilele ce am petrecut cu el mi-au amintit frumosul timp al tinereții, pe când am cutreierat o parte de munți și de văi ale Moldovei pentru descoperirea tezaurului de cântece poporale ce s-au publicat la București. L-am ținut două săptămâni cu mine, dându-i de mâncat și de băut, dăruindu-l cu haine și cu bani, și primind de la el o colecție de balade și de diverse alte poezii vechi, pe care le-am prescris din fugă în vreme ce el mi le-a cântat. În toată dimineața, ne așezam la umbră și îi ziceam în glumă:

— Moș Cosma, ce mai ai în geantă?

— Multe! cuconașule; îmi răspundea unchiașul. Geanta mea îi ca izvorul cel bun; cu cât scoți din el, cu atât el dă apă mai multă și mai limpede.

Și apoi, acordându-și vioara, bardul meu începea a cânta cu un glas dulce, deși cam răgușit de timp, și pe fiecare zi comoara ce adunam din gura lui creștea, creștea, fără ca să mă pot sătura de frumusețile ei. Astfel se face că acum am dinaintea mea o movilă de pietre scumpe amestecate la un loc, unele cam șterse, altele cam știrbe, însă toate păstrând o valoare necontestabilă. Trebuie să le curăț, să le dau forma și lustrul lor primitiv, să le coordonez precum am făcut cu cele publicate până acum; și mărturisesc că perspectiva acestei lucrări îmi produce aceeași mulțumire ce trebuie să o simtă un amator de tablouri, care ar descoperi sub culorile afumate ale unei pânze lepădate un tablou de al lui Rafael. Însă ce-o fi devenit Moș Cosma? Ce-o fi devenit vioara lui ? Poate că astăzi au devenit cenușă! Iată una din sculele genții lui:

STROE PLOPAN

Sus pe muchea dealului
Merge-n voia calului
Un bujor de Căpitan,
Căpitan Stroe Plopan
Care poartă buzdugan.
El aruncă ochi de sus
Când pe valea din apus,
Când pe șesul înflorit
Din a dreapta-n răsărit;
Și tot cată ca să vadă
N-a zări cumva o pradă
Ici în zare, colo-n zare
Dup-a inimii oftare.
Ciocârlia sus cânta,
Iar voinicul tot căta
Și din gură cuvânta:
„Căci nu am aripa ta
Ciocârlie nevăzută,
Păsărică-n cer pierdută!
Căci nu am eu zborul tău
Să mă-nalț în cer și eu
Ca să văd în depărtare
De vin hoardele tătare
Să răpească și să fure
Fete mari cu ochi de mure,
Și copii de patru ani
Copilași de cei bălani!
Cum mergea și cum grăia
Iată, măre, că zărea
Lâng-o apă, chiar pe mal,
Un foc mare strălucind
Printre sălcii pâlpâind,
Și-mprejurul focului
Trei tătari stând locului,
Și frigând un miel furat
Într-o furcă aninat;
Caii lor pășteau deoparte:
Iar la umbră, nu departe,
Se bocea o mândră fată
De o salcie legată,
Și plângea biata copilă
De umplea crângul de milă!
Dar păgânii o priveau
Și privind-o crunt râdeau,
Și ziceau în limba lor:
„Mult plătește ist odor,
Căci e fată de bun soi
Și-i ca trestia la boi,
Și-i ca luna la obraz,
Numai bună de-un viteaz.
Ghirai Hanul pentru ea
Ne va da chiar ce n-om vrea
Și caftane de sultani,
Și cincizeci de pungi de bani!
“Cât Plopan îi auzea
Calul iute-și repezea:
„Bună ziua, măi tătari!
Voi, de fete buni prădari!
Spuneți mie fără teamă,
Fără teamă dați-mi seamă:
Ori vi-i roaba de vânzare ?
Ori vi-i roaba de schimbare?
De-i pe schimb, eu mult voi da,
Căci cu zile v-oi lăsa;
De-i pe plată, eu sunt gata
De la voi să cumpăr fata
Nu cu aur și caftan,
Ci cu dări de buzdugan.
“Tătarimea iar râdea;
Din trei unul răspundea:
„Auzit-ați, auzit
Pe românul îndrăcit?
Cică-i prins de mare dor
Ca să meargă plutitor
Când sub valuri, când în soare,
Pe sub apa curgătoare,
Pân-în Dunărea cea lată,
Pân-în marea tulburată!...
“Vai de lume, vai de ea!
Bine vorba nu sfârșea,
Buzduganul se-nvârtea
Ca un uliu s-abătea
Pe păgâni în loc turtea;
Apoi mândru se-ntorcea,
La copilă se ducea
Și cu glas voios zicea:
„Cine-mparte, parte-și face
Cum îi dorul, cum îi place.
Pe tătari i-am împărțit.
Ție, dragă fată-mare,
Îți fac parte de scăpare,
Și-mi las parte pentru mine
Ca să mă însor cu tine.
“Iar copila ce zicea?
Zău! că nu se mai bocea
Păru-n față-și aducea,
Cu voinicul se ducea!
Fie calea lor ușoară
Cu foc lin la inimioară,
Cum e scris, cum e menit
Când e timpul de iubit.

de Vasile Alecsandri

Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi (mai jos), e foarte simplu și dacă nu-ți mai place, e la fel de simplu să te și dezabonezi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 2.969 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Leacuri vechi

Profesorul Marcel Labbe a botezat cu un nume medical de fagomani pe cei oameni mâncăcioși, cari cred că trăiesc pe lume numai pentru a...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.228 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.625 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...