Gura este cea care se face interpreta sufletului și a inimii omului. Ea întrunește, atât în stare de repaos, cât și în infinita varietate a mișcărilor sale, o lume întreagă de caractere. Ea este grăitoare chiar când e în totală nemișcare.
Se observă o legătură concretă între buze și felul de a fi al omului. Fie ele ferme, fie moi și mobile, caracterul persoanei este de o calitate asemănătoare.
Buzele groase, bine conturate și proporționate, care au de ambele părți linia din mijloc ondulată egal și ușor de desenat, asemenea buze sunt incompatibile cu josnica, le repugnă falsitatea și răutatea. Am putea doar să le reproșăm un pic de aplecare spre plăceri.
Buza superioară caracterizează gustul, înclinație, pofta de mâncare, sentimentul iubirii. Orgoliul și mânia o arcuiește, finețea o ascute, bunătatea o rotunjește, libertinajul o irită și o ofilește, iubirea și dorința se adaugă și ele conferindu-i un farmec inexprimabil.
O gură închisă, care are deschizătura scurtă și în linie dreaptă, cu buze la căror margini nu se observă, este indiciul sângelui rece, a unui spirit sârguincios, prieten al ordinii, exactitudinii și curățeniei.Dacă spre cele două extremități ea se ridică, avem a face cu un fond de afectare, ambiție și vanitate, poate și un pic de răutate, ca rezultat firesc al frivolității.
Buzele cărnoase au mereu de combătut senzualitatea și lenea. Buzele scurte și foarte pronunțate anunță timiditate și avariție. Dacă se închid încet și fără efort, iar desenul lor rămâne corect, ele indică un caracter chibzuit, hotărât și judicios.
Buza de deasupra care cade puțin peste cea de jos este semnul distinctiv al bunătății, ceea ce nu înseamnă că se poate contesta total această calitate buzei de jos, dar în acest caz trebuie să ne așteptăm mai degrabă la o calmă și sinceră îngăduință decât la un sentiment de vie tandrețe.
Buza de jos care se adâncește la mijloc nu se întâlnește decât la spirite vesele. Priviți cu atenție un om vesel în clipa când spune o glumă : buza i se va lăsa în jos în mijlocul ei săpându-se un mic șanț.
O gură corect închisă, fără să fie afectată, nici țuguiată, anunță curaj. În ocaziile când cineva este pus să dea dovadă de curaj, chiar și persoanele care de obicei țin gura deschisă, o închid neapărat, de cele mai multe ori. O gură căscată e plângăreața, în timp ce închisă suferă în tăcere.
În tratatul său Despre pasiuni, Charles Le Brun afirmă că, din toate părțile obrazului, gura este aceea care marchează în chipul cel mai personal manifestările sufletului. Când el se plânge, colțurile gurii se lasă în jos, când e mulțumit, ele se ridică în sus, când e supărat gura e împinsă înainte și în partea din mijloc se ridică în sus.
Orice gură care are de două ori lățimea ochiului este gura unui prost. (Înțeleg prin lățimea ochiului distanța de la tâmplă spre nas, până la capătul interior al orbitei lui).
Dacă buza de jos, împreună cu dinții, depășesc pe orizontală jumătate din lățimea gurii văzută din profil, continuați, ținând cont și de alte trăsături ale feței, pe una din acele patru caracteristici, sau pe toate la un loc: prostie, viclenie, avariție, răutate.
Buzele prea groase, deși bine proporționate, anunță totdeauna un om lipsit de delicatețe, murdar sau senzual, câteodată chiar stupid.
Când extremitățile gurii sunt lăsate în jos într-o manieră pronunțată, în linie oblică, aceasta este expresia cea mai fermă a disprețului, lipsei de sensibilitate, mai cu seamă atunci când buza de jos e mai groasă și o depășește pe cea de sus.
O gură, ca să zicem așa, fără buze, a cărei linie de mijloc e foarte bine trasată, iar la extremități se ridică în sus, și a cărei buză superioară, văzută din profil, în dreptul nasului pare arcuită, o asemenea gură o întâlnim numai la avarii vicleni, harnici, îndemânateci, reci, duri, lingușitori și politicoși atunci când te refuză.
În mod categoric, cel care încearcă să-și ascundă zâmbetul sau zâmbește când vede un nenorocit în suferință, sau în fața unui om cu defecte dar bine intenționat – acela este un om rău. Cei din această categorie au în general buze foarte subțiri. Linia centrală a gurii, foarte bine trasată, se ridică la colțuri într-un chip neplăcut. Ei au dinții foarte puternici.
O gură mică, îngustă, sub niște nări mici și o frunte eliptică (care nu-și dezvăluie gândurile) arată întotdeauna o persoană fricoasă, extrem de timidă, copilăros de vanitoasă și care se exprimă cu dificultate. Dacă la această gură se adaugă ochi mari proeminenți, tulburi, o bărbie osoasă, alungită, și mai cu seamă dacă tine gura mereu deschisă, fiți încă odată siguri de prostia acestui cap.
Vechii fizionomiști consideră că dinții mici și scurți sunt semne unei constituții delicate. Dinții lungi sunt semnul cert de slăbiciune și de timiditate. Dinții albi, curați și frumos așezați, care atunci când omul deschide gura nu se observa în întregime, anunță hotărât la omul matur un spirit calm, o inimă bună și cinstită.
Nu este adevărat că dinții stricați, urâți și inegali aparțin unei persoane lipsite de responsabilitate ; toate acestea se datorează unor boli sau unor imperfecțiuni morale.
Cel care n-are grijă de dinții săi, care nu încearcă măcar să și-i întrețină în bună stare, prin această neglijență, oare nu dă în vileag o stare morală nedemnă?
Persoana care are dinții inegali este invidioasă. Dinții lați, mari și puternici sunt semnul unui temperament puternic, iar dacă e să-l credem pe Aristotel promit o viață lungă.
Dicționar infernal de Jacques Colin de Plancy, 1825
Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .
