Cauze mici adesea au efecte mari.
Lămurit se adeverește aceasta în istoria vieţii din harem a femeilor turce. Chiar şi acum, — la finea secolului al nouesprezecelea, — aproape două sute milioane mohamedani sunt osândiţi, ca în vieaţa socială se fie lipsiţi de femei. Causă a fost întâmplarea, în sine neînsemnată, că la anul 625, — aşadară pe la începutul mohamedanismului, — o fetiţă de patruspredece ani îşi perduse colanul.
Mohamed, în timpul cât a trăit femeia sa Hadidja, nici că a cugetat la poligamie. Numai după-ce a murit această bătrână cu inimă bună, cu care profetul musulman a trăit foarte fericit, s’a provăzut Mohamed cu mai multe femei. Între aceste a fost şi Aisha, fata lui Abu Beker.
Deşi numai o copilă, ea se bucura de o deosebită graţie înaintea profetului, Aisha în anul al cincilea dela „fuga” din Mecca la Medina era de 14 ani. Frumuseţa şi disposiţia ei veselă plăcură mult bătrânului profet.
La o expediţiune războinică l-a însoţit şi Aisha. Oastea victorioasă a profetului, în reîntoarcerea sa cătră casă, a petrecut o noapte aproape de Medina. Atunci se întâmplase Aishei, ca eşind la preumblare, să-şi peardă colanul de corale, care i-l dăruise Mohamed.
Des-dedimineaţă ea se scula să-şi caute preţiosul dar. Când se întoarse, oastea plecase şi nu-i lăsaseră măcar o cămilă, cu care se poată merge în urma oastei. Necăjită cum era, s’a pus lungă cale să aştepte, doară va veni cineva după dînsa. Nu trecu mult şi eată că şi vine un om cu o cămilă: Safran Ibn-El-Moattale, adjutantul profetului. Acesta a pus-o pe cămilă şi a condus-o la Mohamed.
Zvonul, că una dintre femeile profetului a ajuns mai târziu acasă, şi încă însoţita de un ofițer tînăr, se răspândise în tot oraşul. Gurile cele rele au început a cleveti. Clevetele au ajuns şi la urechile profetului, dar’ el nu le-a prea băgat în seamă. În urma urmelor însă Aisha, văzând, că clevetele merg prea departe, s’a rugat de Mohamed, ca să o lase acasă la tatăl său. Profetul, care nici-decât nu s’a îndoit în castitatea plăcutei sale femei, s’a învoit ca Aisha pe un timp oarecare să fie la tatăl său.
Dar fiindcă nici acum autoritatea profetului n’a fost de ajuns pentru a face să dispară clevetele, şi pentru molcomirea spiritelor agitate, el a luat refugiul la Allah, despre ce se şi face amintire în sura 24 a Coranului, publicând drept descoperire dumnezeiască, că Aisha e nevinovată, la ce clevetele au şi încetat. Dar tot atunci a promulgat legea, că despre femeile, care se află la bărbaţi, decumva nu se poate adeveri prin 4 mărturii, că ar fi vinovate, nu este iertat a lăţi nici un fel de calomnie. Ear Aisha, prelungă a căreia nevinovăţie a mărturisit însuşi Allah, s’a reîntors cu triumf în haremul profetului; dar’ tot din acest-incident, profetul a ordonat, că de aci înainte femeile să nu ese în public, ci să rămână în casele lor, ear’ dinaintea străinilor să-şi acopere feţele, — şi dela acest timp au devenit femeile musulmane prisoniere de casă.
După cum spun cei ce cunosc traiul din harem, cauza principală a captivităţii din harem este a se căuta azi în ignoranţa damelor haremului. Turcii adecă sunt de părere, că știinţa şi învăţătura este de trebuinţă numai pentru aceia, care au de a face cu lumea din afară. Chiar din acest motiv foarte puţine femei turcești știu citi şi scrie, însăşi Sultana adese-ori abia scie altceva decât a vorbi puţin franţuzește, a dansa şi a cânta la pian.
Femeile mohamedane petrec cea mai mare parte a timpului cu toaleta, cu gustarea dulceţurilor şi cu fumarea de ţigarete. Când le este permis să asculte poveşti şi muzică, sau se petreacă la băi, aceste pentru dînsele sunt o distracţie de tot extraordinară.
Numai în timpurile mai recente pare-că se face ceva schimbare, deşi nu esenţială, în traiul din harem. Ziarul periodic „Nineteenth Century„, publică în anul trecut jurnalul unei Odalisce, cu numele Adaleta, care a petrecut într’un harem 14 ani. Din acest jurnal se poate vedea, că femeile musulmane nu numai moda o împrumută dela europeni, ci în Turcia s’a resădit chiar şi „chestiunea femeii„.
„Înainte de asta cu cincideci ani, scrie Adaleta, femeia turcească era privită drept o fiinţă misterioasă. Fără teamă de pedeapsă nu te puteai apropia de dînsa. Thakeray amintesce, că o damă mohamedană, pentru-că s’a dus cu căruţa la mecet, a fost anatemisată de întreaga lume musulmană. Ce ar zice acei vechi dreptcredincioşi, dacă ar putea să între acum în haremele moderne? Cu tot dreptul şi-ar închipui, că Turcii au ajuns sub stăpânirea „ghiaurilor” atât de urgisiţi din partea lor. Din datinele şi formele vechi de credinţă foarte puţine au mai rămas; numai la poporul de rînd şi în haremele de tot închise poţi să mai dai de urmele vechei Turcii. E adevărat, că femeile din Constantinopol şi acum îşi acoper faţa, dar’ se îmbracă după cerinţele modei celei mai nouă„.
Cauzele acestei schimbări, după Adaleta, sunt însuşi proprietarii haremelor. Fiii lor, crescuţi în Oxford sau Paris, au învăţat, că femeile nu trebue tratate într’un mod despotic, ci mai bine trebue împărtăşite de o apărare gingaşe. Au învăţat, că femeia poate fi de ajutor bărbatului, dacă se eliberează de sub jugul terorizării şi ignoranţei.
În cercul familielor europene au învăţat şi aceea, că o femee credincioasă preţuește mai mult decât o sută de sclave.
După mărturisirea Adaletei, femeile mai de frunte din Turcia acum îşi însuşesc, mai multe limbi, învaţă pian, desen, pictură, cu un cuvânt toate mijloacele – culturei moderne. Lucru firesc, că între astfel de împregiurări citirea romanurilor, ce apar în Paris şi Londra, este la ordinea zilei. Tinăra fată de turc în modul acesta află din cărţi, că vieaţa are mii şi mii de plăceri, care întrec pre cele ale paradisului musulmanilor.
Răul principal, după Adaleta, este poligamia, de care mohamedanii numai atunci se pot lăpăda, dacă raporturile sclavagiului vor înceta cu desăvârşire. Dacă sclavagiul n’ar exista, atunci nici o femee de turc nu s’ar îndestuli, ca ea să aibă un rol de a doua mână în casa bărbatului său. În Europa foarte puţini au cunoștinţă, că în cele mai multe hareme nu sunt mai multe, decât o femee legiuită.
Atari femei legiuite adese-ori sunt cercheze, dară în cele mai multe cazuri sunt de turc. Fata de turc, când se mărită, duce la casa bărbatului 10—12 sclave, ear dacă e cercheză, — aşadar ea însăşi e sclavă, — atunci bărbatul numai decât se îngrijește de sclavele trebuincioase soţiei sale. Dacă soţia e energică, vinde sclava, care ‘i-ar sta în cale, sau se reîntoarce la tatăl său. Dacă sclava naște prunc, devine „odaliscă„, şi are chiar atâta influenţă la casă, câtă are o femeie legiuită, însă şi mai departe remâne tot sclavă, adică nu poate părăsi haremul. Adaleta invidiază foarte femeile europene, căci ele ca atari gustă toate plăcerile şi fericirile lumei.
Dară adevărat să fie aceasta ?…
Va urma
Ioan Hora, Foaia ilustrată, 7 iunie 1892
POVEȘTI * SUPERSTIȚII * STRIGOI * CURTEZANE CELEBRE * LEGENDELE OLIMPULUI * REȚETE VECHI ROMÂNEȘTI * DICȚIONAR INFERNAL* VRĂJITORIE * SFATURI PRACTICE …
- Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .
