Poporul nostru crede că lumea a fost scoasă din apă. Ideea de creare nu poate prinde rădăcini în mintea lui: e cu neputinţă să scoţi ceva din nimic.
Întru-nceput era peste tot numai apă; singur Dumnezeu şi cu Dracu umblau pe deasupra.
Elena-Niculiţă-Voronca, Datinile şi credinţele pop[orului] român, vol. I, pag. 5.
Iar în altă parte:
Întâi şi-ntâi, când nu era pământul făcut, era numai stei de apă şi nu se vedea pământ pe nicăieri, doar numai apă şi apă şi încolo nimic. Dumnezeu a chemat pe broască şi i-a poruncit să se ducă în fundul mărilor să vază nu cumva o fi niscaiva pământ pe acolo şi să vie să-i spuie. Broasca n-a avut încotro şi s-a dat de-a scofundişul în adâncurile mărilor şi tocmai după multă vreme s-a întors îndărăt aducând o ţâr’ de pământ în gură, spunând lui Dumnezeu că este mult pământ în fundul apelor. Dumnezeu a poruncit atuncea apelor să se tragă în lături ca să lase să iasă pământul deasupra. Apele au ascultat porunca lui Dumnezeu şi s-au tras în lături, şi pământul stă deasupra până în ziua de azi şi tot aşa o să stea până la vremea de apoi. De atunci Dumnezeu a blagoslovit pe broască şi ăl de omoară broaştele face un păcat mare şi la moartea lui va fi plin de bube pe tot trupul, taman cum este broasca.
Revista Şezătoarea, an. III, pag. 25.
După învăţătura brahmanică, lumea este creaţiunea (mai bine: emanaţiunea) lui Brahma. Acesta făcu, mai întâi, numai prin cuvânt, apa primordială, şi puse în ea sămânţă care se transformă într-un frumos ou de aur ce servi drept locuinţă lui Brahma, un an încheiat. Desfăcut apoi în două prin cugetarea lui Brahma, oul dete naştere cerului şi pământului.
Triburile pieilor-roşii cred că zeul lor suprem, Manitu, a făcut lumea dintr-un grăunte de nisip, adus din noianul de apă primordială, de către un guzgan.
Polinezienii spun că zeul lor de căpetenie a pescuit pământul din adâncimea mării, însă când a avut să-l scoată din apă, sfoara undiţei s-a rupt şi de aceea sunt mai multe bucăţi de pământ: insulele – şi nu e o singură bucată.
În filosofia lui Tales (Milet), în partea ei cosmogonică, se spune că lumea are drept cauză primară (αίτια) umiditatea, adică apa (το ύ δορ), principiu material şi pasiv, pus în mişcare de o forţă, de un principiu activ pe care îl asemăna cu sufletul universal.
După învăţătura cosmogonică a bogomililor, lumea a avut de la început doi stăpâni: pe Dumnezeu, ca principiu al binelui, şi pe Dracu, ca principiu al răului. Facerea lumii s-a săvârşit prin conlucrarea ambelor principii. Şi, în consecinţă, lumea creată are doi stăpâni care îşi revendică fiecare câte o parte din ea.
Omul însuşi e un product al lui Dumnezeu şi al Satanei.
La noi românii, numai negrul de sub unghii este al Satanei, de aceea grija de a nu lăsa pe mâna Satanei pe un mort, grija de a-i curăţa unghiile.
Harnicul Sim. Fl. Marian a cules din popor o credinţă referitoare la facerea lumii.
La început, lumea era o apă tulbure, care plutea ca un nor încoace si încolo. Şi pe ea nu se afla nici o altă fiinţă vie, decât Dumnezeu şi Dracul. După ce umblară ei 7 ani de colo-colo pe apele întinse, zice că Dumnezeu se obosi şi trimise pe Drac după lut în fundul apelor, ca să-i facă un pat de odihnă. Dar negăsind Dracul lut, aduse năsip. însă până să ajungă sus, apa-i spălă năsipul din mână, încât nu-i rămaseră decât câteva fire de năsip sub unghii. Trei fire el a dat lui Dumnezeu, iar pe celelalte şi le-a păstrat pentru sine. D-zeu îşi făcu din cele trei fire o turtiţă de lut, care a slujit drept pat de odihnă pentru amândoi. Dar zice că Dracul umbla să piardă pe Dumnezeu, când va fi să adoarmă, ca să rămână el singur stăpân pe lume. D-zeu ştia ce coace Dracul şi se făcea că doarme. Dracul îl apucă atunci de picior, voind să-l dea jos în apă şi să-l înece; dar în care parte trăgea mai tare, încolo se întindea şi turta de lut mai tare. Şi astfel tot trăgând el, se-ntinse turta de lut de se făcu din ea pământul nostru.
Marian, Înmormântarea la români, pag. 48 seq.
Geneza acestei credinţe cosmogonice este uşor de prins. Omul primitiv, care ne-a lăsat moştenire mai toate, de nu chiar toate superstiţiile, şi-a închipuit – prin analogie cu insulele ce răsar din mare şi cu prundul ce se face la ape – că întreg pământul a răsărit din apă: parvis componere magna.
Va urma
Gh. F. Ciausanu, SUPERSTIŢIILE
POPORULUI ROMÂN În asemănare cu ale altor popoare vechi şi noi, Academia Română, 1914
POVEȘTI * LEGENDELE OLIMPULUI * SUPERSTIȚII * STRIGOI * CURTEZANE CELEBRE * REȚETE VECHI ROMÂNEȘTI * DICȚIONAR INFERNAL* VRĂJITORIE * DESCÂNTECE * SFATURI PRACTICE …
- Dacă ți-a placut, ca să nu pierzi continuarea, îți recomand să te abonezi.
