Se spune adesea, cu ironie, că preocuparea științelor medicale consistă nu atât în a remedia bolile vechi de când lumea, cât mai mult în a le descoperi nume noi : că savanții contemporani își dispută onoarea de a fi nașii unui microb, însă, în ce privește exterminarea lui, acesta este cu totul altceva.
O boală bine botezată, este pe jumătate vindecată. Să nu râdem de o astfel de tehnică. Ni se înfățișează ocazia ca să-i constatăm înțelepciunea.
Un medic american vine să îmbogățească știința descoperirilor verbale, a cărei eficacitate ar fi absurd să o tăgăduim.
Doctorul transatlantic, după ce a examinat cu atenție 22,000 de pacienți, a băgat de seamă că acești concetățeni, considerați ca leneși, ca trândavi, ca puturoși de stăpânii, de părinții, de profesorii, de superiorii, de nevestele și de prietenii lor, nu sunt în realitate decât niște bolnavi atinși de o suferință, de o boală încă neidentificată (?!) Boala aceasta nu este nici o lingoare incurabilă, nici o deformație a voinței, ci este o maladie pur și simplu negativă! Este ceea ce se numește, o fobie, este o oroare de muncă, într’un cuvânt.!
Ați mai întâlnit o mai surprinzătoare descoperire psihologică?
Leneșii sunt niște „ergofobi”!
Ergofobie! Miraculoasă descoperire! Încă o anexă științifică interesantă. Nu este deloc paradoxal ca să se afirme că această genială ideie este excelentă cu vindecarea lenei. Este incurabilă lenea.
Erofobia nu va putea fi incurabilă. Iată puterea magică a cuvintelor. Un bolnav asupra căruia se va exercita o sugestie energică prin care să fie convins că nu este un leneș, ci un ergofob, va deveni capabil de a săvârși un efort și de a lucra.
A trata pe cineva ca leneș, un scârbos leneș, este a-l vârî și mai mult în trândăvia sa, este a-l autoriza să spună mereu că-i este stăpână amânarea, este a-l face să creadă că este prizonierul viciului său, este a-l sili să creadă că a nu face nimic este singurul bun pe care ni-l oferă viața! Ii veți da impresia comodă a iresponsabilității. Îl descurajați pentru totdeauna, scoțând-l din legea comună. Este strivit de fatalitate. Este atins de o tară și se resemnează cu o tristețe sfâșietoare. Într’o astfel de stare de spirit, nu va mai fi în stare ca să reacționeze.
Însă, vedeți, un caz de ergofobie este cu totul patologic, ca și dipsomania sau cleptomania. Se poate trata și vindeca… Și când întrebuințăm cuvântul acesta transatlantic, nu este așa, avem un aer elegant și distins, o înfățișare gravă cu o aureolă științifică superbă?
Lenea era până acum suferința care tortura o biată ființă nevinovată, din cea mai fragedă vârstă a copilăriei sale, făcând dintr’însa un paria pentru toată viața. Cu ergofibia, nu ne mai temem de așa ceva : o mică criză din timp în timp și adesea o mică epidemie serioasă și contagioasă…
Cine poate cuteza să spună că America nu ne aduce o noutate reconfortantă, nu numai pentru farmaciști, care au să se înavuțiască vânzând pastile de ergofilină, dar pentru toată lumea, fiindcă de acum înainte pentru marile sarcini ale umanității, ergofobii tămăduiți vor aduce, ca aport, o ardoare cu totul nouă și o energie fecundă!…
Ce descoperire verbală!
Dr. I. St. Furtună, 1932
Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi (mai jos), e foarte simplu și dacă nu-ți mai place, e la fel de simplu să te și dezabonezi.
