A fost un pascari la un împarat, dar amu el era bătrîn ş-a rugat pe împăratul să primească pe fîcioru-său de pascari în locul lui. Împăratul l-a primit. Pascariul ist nou prindea peşte mai dehai şi mai frumos de cum prinsese tată-său şi împăratul era tare mulţămit. El avea casă lingă apă şi vîrşi, năvoade, tot ce-i trebuia.
Odată merge el să prindă şi nu scoate nimic. A doua zi, iar aşa. A treia zi, iară. Aşa a păţit vro trei săptămîni de-a rîndul. La trei săptămîni, merge într-o dimineaţă la apă şi prinde un singur peştişor cit degetul. Îl ia în casă şi-l pune intr-un ciubaraş să crească, ca să vadă ce peşte va fi: caras, lin or ce? Merge pe urmă iar şi trage cu năvodul; acuma, a prins la peşte, că s-a spăriat. A mers la palat şi a zis să vie cu căruţele să-l iaie; – şi l-au pus în căruţi ca lemnele, unu lingă altul. Din ziua ceea înainte, el, cum punea vîrşa sau meredeul, cînd mergea, îl găsea plin.
Dar acuma şi la casa băiatului era altfel; de cîte ori venea acasă, pe masă găsea mîncarea gata, caldă, rachiu şi tot ce-i trebuia. Aşa az, aşa mine, să miară el cine face toate acelea, că nu era nime în casă, numai peştişorul.
Într-o zi, în loc să se ducă de acasă, se ascunde după uşă şi se uită prin borta cheii. Deodată aude un huit, ca şi cum ar fierbe apa la foc; pe urmă, sare peştişorul jos şi să face o doamnă frumoasă şi se apucă de treabă, face focul, pregăteşte mîncarea… El atunci întră încet în casă ş-o prinde. „Ei, zice ea, ce-ai făcut? De ce n-ai avut rabdare încă cîteva zile, să fî scapat eu din blăstăm, căci eu sînt fată de împarat, blastamată că să fiu aşa; dar şi aşa n-a fi rău, dacă m-ăi asculta, să faci tot ce ţ-oi zice eu.”
„Te-oi asculta, zice el, de ce nu?” „De-amu, zice ea, tu să nu te mai îngrijeşti de peşte, că vezi că peştele singur îţi vine, dar să mergi la împăratul şi să zici că vrai să te însori, să cheme împăratul și toată oastea cită o are la nunta ta, că la tot soldatul vei da cîte un galbăn, iar pentru cei mai mari, vei da și mai mult.”
Merge el a doua zi şi spune cum i-a zis. Împăratul vorbeşte cu miniştrii: „Dacă ni dă el treabă, hai să-i dăm şi noi lui.” „Bine, zice împăratul, eu ţ-oi face asta, dar şi tu aceste două dealuri, ce-s dinaintea curţei mele, pănă mine să le sapi ca să fie neted, să ari, să sameni grîu, peste noapte să se coacă şi la opt ceasuri dimineaţă să am franzoale calde la cafea; că de nu, unde-ţi stau picioarele, ţ-a sta capul, să ştii.”
Vine el acasă şi plînge. „Uită-te ce-a spus împăratul.” „Taci, nu plînge, zice fata, capul tău acelea nu le va face, dar le voi face eu. Culcă-te şi dormi şi n-avea nici o grijă, dragul meu.” El s-a culcat. Ea, cînd a fost 12 ceasuri, a ieşit afară ş-a şuierat din degete şi s-au strîns, cită frunză şi iarbă, necuraţi.
„Ce poronceşti, împărăteasa noastră?” „Iată ce şi iată ce… Voi ceilalţi să faceţi asta – dar era unul şchiop – da tu, zice ea celui şchiop, să te duci la dealul de steclă şi să-mi aduci talgerul cel de diamant şi, după ce-ţi măcina, să-mi aduceţi făină să coc eu împăratului franzoale, să fie gata la cafea.”
Ei s-au apucat de sapat; pe urmă de samanat; unii suflau ca să se coacă mai degrabă, alţii moara făceau. îndată au îmblătit ş-au măcinat şi au adus făină. Ea, cînd au fost franzolele gata, le-a pus pe talgerul de diamant, l-a trezit pe pascari şi l-a trimes la împăratul să le ducă.
împăratul, cînd o ieșit dimineață afară și a văzut toate alea, s-a spăriat.
S-a sfătuit iar cu miniştrii ce treabă să-i mai deie. Apoi i-a zis că pe vîrful dealului ce se vedea, să facă el o curte de diamant, cu toate celea de diamant, cu grădină cu fel de fel de pomi şi fel de fel de fiare şi de la curte, pod de diamant, până la împaratu la uşă, iar de jur-împrejurul dealului să fie apă; că de n-a face aşa pănă a doua zi dimineaţă, unde-i stau picioarele, îi va sta capul. Fata iar a şuierat ş-au venit diavolii şi le-a spus ce să facă. Păn’ a doua zi dimineaţă, totul a fost gata şi fiare fel de fel în grădină s-au prefăcut ei.
„îi rău, zice împăratul; mi să pare că eu am să ajung să pasc porcii la pascariul nostru.” Vine pascariul la împăratul cu franzoalele.
„Acuma îţi poroncesc să strici toate şi păn’ mîne să fie dealul la loc cum a fost.” Ş-aceea s-a făcut. Să duce iar la împăratul.
„Apoi, dacă ai aşa mare putere, zice împăratul, şi dacă vrai să ai tu aşa de mare paradă la nuntă, chemînd eu toată oastea, atunci mergi şi-l pofteşte şi pe Dumnezeu să vie să te cunune.”
Să duce iar şi-i spune doamnei ce i-a zis. „Amu, asta e mai greu”, zice ea. îi face o păreche de opinci de fer şi-i pune în traistă mîncare, că orişicît ar fi mîncat, nu să mai sfârşea, şi-i dă un şip de rachiu, că tot bea şi nu să mîntuia, şi-n buzunari îi pune titiun, că tot tragea şi tot avea, şi i-a dat un pistol, că oricît ar fi împuşcat, tot încărcat rămînea. „De-amu, dragul meu, ia şi te du pe apa asta tot în jos, păn’ vei ajunge la o fîntînă. Acolo să te pui pe o moviliţă şi să mănînci, că din apă are să iasă o raţă – aceea e sora mea şi ea te va învăţă ce să faci.”
S-a dus el cum i-a zis doamna, păn’ a ajuns la fîntînă. Iese o raţă: oac, oac, cum e raţa. „Buna ziua, cumnată raţă!” „D-ta eşti, cumnate, bărbatul lui sur-mea peşte? Da ce cauţi pe aici?” El îi spune. „Apoi eu, ce pot să-ţi ajut, o biată raţă blastamată?
Dar du-te mai departe, c-ăi da iar de-aşa o fîntînă şi va ieşi iar aşa o raţă, o soră a mea, aceea poate va şti ceva” şi, cum a zis cuvintele astea, raţa ciuşti!, în apă; s-a cufundat!… A ramas el suparat. Merge, merge şi ajunge. Iar iese o raţă, oac, oac… „Buna ziua, cumnată raţă!” „Ei, d-ta eşti etc.” Şi asta i-a zis să meargă în jos, la altă fîntînă, că va ieşi o altă soră raţă şi poate-1 va-ndrepta. A sărit în apă şi nu s-a mai văzut. Merge la a treia fîntînă. Iese şi aceasta
şi-i spune să meargă mai departe, la o fîntînă, c-acolo paşte un cal cîte 100 de fălci de iarbă de matasă pe zi şi bea cîte o fîntînă de apă; acela-i fratele lor, blastamat să fie cal, poate el va şti ceva.
A mers el păn’ acolo; vede de departe că paşte un cal sur. Se pune baiatul jos lîngă fîntînă şi mănîncă, apoi bea apă de aceea şi cînd s-a răsuflat, căci era trudit, toată frunza de pe copaci, macar că era verde, a căzut. Se făcuse tare puternic de la apa ceea. Ia şi mai bea şi se simţeşte şi mai cu putere. Apucă un copac gros cu mina şi-l scoate cu rădăcină cu tot.
Vede că vine calul, să ascunde sub o tufă. Da calului i-a mirosit a om. Cînd a suflat o dată, apa din fîntînă, toată, peste dînsul a zburat-o. „Buna ziua, cumnate cal!”, zice pascariul. „D-ta eşti, cumnate, bărbatul lui suror-mea peşte? Te-au trimes aice sor-mea reţă?” „Eu!” „Da ce cauţi aice? Cit pe ce eram să te omor!” El îi spune. „Ce pot eu să-ţi ajut, un cal? Dar dac-ăi face cum ţ-oi spune, tot va fi bine. Ia şi bea din apa asta ş-am să beu şi eu şi să te sui pe mine, căci ne vom sui la Dumnezeu.”
A băut el apă, s-a făcut şi mai tare şi calul a zburat în sus ca o pasere. „Eu, zice calul, te-oi duce numai pănă la ceri; în ceri nu mă pot duce, că-s cu pacat, dar tu, cînd ţ-oi zice ca să te cobori, chiar să sari de pe mine, să nu cauţi că n-ai loc.” A zburat el pănă sus. Deodată, numai ce aude: „Sari de pe mine!” „Unde, că mă prăpădesc?” „Ascultă-mă, sari!” Cînd a sărit, acolo era carare. „Amu, zice calul, ia şi te du tot înainte pe cararea asta, dar să nu cumva să te uiţi înapoi, dacă te strigă cineva că îndată cazi de sus de unde eşti şi te răsipeşti pănă jos; mergi tot înainte pănă la Dumnezeu!”
El a mers aşa şi s-a păzit. Aceia care îl strigau, erau dracii care făceau aşa, doar l-or prăpădi pe dînsul şi pe toţi aceea care merg la Dumnezeu. A ajuns la Dumnezeu ş-a picat în genunchi. Dumnezeu l-a ascultat ş-a zis că vine să-l cunune. Pe cînd îi nunta? „în două săptămîni”. „Du-te”, a zis Dumnezeu.
Cînd s-a înturnat, n-a mai văzut nimică, nici nu-1 striga; aceia erau dracii, care făceau aşa, doar l-or prăpădi pe dînsul şi pe toţi; căci el, prin aceea c-a mers la Dumnezeu, a răscumpărat şi pe femeia lui din blăstăm, şi pe cumnatul şi cumnatele lui, pe toţi.
Cînd a venit la locul unde s-a scoborît, calul îl aştepta acolo. S-a suit iar pe cal şi, într-o minută, a fost jos. „Să vii şi d-ta, cumnate, la mine la nuntă”, zice el. „Cum m-oi duce, zice calul, dacă-s blastamat? Dar dacă vrai să-mi faci un bine, ia şi mă împuşcă.” „Cum să te împuşc, mi-i jele să te omor!” „N-ai grijă, fă cum îţi zic eu. Din mine, după ce voi muri, a ieşi o raţă, tu şi pe aceea s-o împuşti şi din raţă va zbura un hulub ş-acela s-a duce la Dumnezeu, atuncea tocmai voi fi scapat.”
El a scos pistolul şi l-a împuşcat în cap. Calul s-a lungit jos şi din cal a ieşit o raţă. A împuşcat şi raţa ş-a căzut; din raţă a ieşit un hulub ş-a zburat drept în sus.
Merge el înapoi pe drumul cela, ajunge la fîntîna cea cu raţa. Iese raţa; el o pofteşte şi pe dînsa la nuntă. Raţa zice că ea nu se poate duce, că-i blastamată, dar dacă vra să-i facă un bine, s-o împuşte, c-a ieşi un hulub dintr-însa şi s-a duce la Dumnezeu la ceri. El a îm puşcat-o şi pe ea; ş-aşa le-a împuşcat pe toate. Ajunge acasă şi merge la împăratul şi-i spune. Amu se împlineau cele două săptămîni, cînd avea să vie Dumnezeu. Să duce acasă şi scoate afară o masă şi pune vin şi miere şi lumânări pe masă şi aşteaptă. Da împăratul a trimes toată oastea să-l împuşte pe dînsul; să-l facă prav. El sta lîngă masă, pe un cuvor, cu femeia lui. Soldaţii dau să-l împuşte, nu pot; au împietrit. împăratul se uita şi el de departe. Vine Dumnezeu. Ia şi-i cunună. „De-amu, zice Dumnezeu, pentru că te-am cununat, tu ai să rămăi aice împarat şi a ta e toată oastea şi împărăţia asta, de az înainte, da împăratul are să pască porcii la tine, dacă a făcut aşa.” Şi aşa a ramas.
El a făcut nuntă frumoasă şi am fost şi eu la nuntă, m-au încărcat într-un tun şi m-au azvîrlit, de-am picat tocmai pe scaun aice, de vă spun povestea.
Ilie Sleuca, Mihalcea, 1907
POVEȘTI * LEGENDELE OLIMPULUI * SUPERSTIȚII * STRIGOI * CURTEZANE CELEBRE * REȚETE VECHI ROMÂNEȘTI * DICȚIONAR INFERNAL* VRĂJITORIE * DESCÂNTECE * SFATURI PRACTICE …
- Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi.
