Connect with us

Hi, what are you looking for?

Placeri vechi

Despre Comori

Vincent Van Gogh, Săpător, 1882

Poporul nostru crede că în pământ se află bani, de aur, argint şi de aramă, bani cari sunt îngropaţi de Jidovi şi sunt păziţi de duhuri necurate. În Vâlcea se crede că şi haiducii au îngropat banii lor. Aceşti bani se crede că „joacă” în ajunul zilelor mari.

După credinţa poporului român, banii, comorile acestea sunt de două feluri: sunt comori curate şi necurate.

Cele curate sunt îngropate de oameni, de teamă să nu vină şi să le răpească duşmanii sau hoţii. Ele ard, după ce au cântat cocoşii de miezul nopţii şi uneori şi până, la amiază. Para, flacăra care iese din ei, este albăstrue.

Cele necurate au fost îngropate de zgârciţi, ca nimenea, nici chiar rudele cele mai apropiate, să nu poată avea parte de ele. Când Ie îngroapă, ele sunt închinate Diavolului şi încredinţate pazei lui. Para lor este albicioasă ori gălbuie. Se crede că nu numai Dracul este paznicul comorilor, ci şi Ştima banilor, un alt nume al aceluiaş duh necurat.

Românii din Munţii Apuseni ai Ardealului cred că păzitoarea minelor de aur este Ştima sau Vâlva băilor (de aur). Iată şi portretul ei făcut de un scriitor băştinaş.

„Vezi, cu Vâlva băii nu te poţi prinde, că ea îi mai mare peste aur… Pe semne o fl bătrână şi sgârcită şi se mânie când vede că pun şi oamenii mâna pe comorile ei. De aceea cred eu că se năpusteşte asupra bieţilor băieşi şi îi omoară din senin.” – Al. Ciura, Amintiri,— Schiţe şi nuvele—Bornemisa, Orăştie 1911.

Vâlva se arată la oameni – mai cu seamă când a pus ochii pe câte un fecior mai zdravăn — şi le arată unde să cerce după aur, dar numai cu o condiţie ; să nu spună la nimeni că au dat ochi cu ea, căci altfel sunt pierduţi, Vâlva îi sugrumă ca pe nişte pui de vrabie.

După flacăra ce izvorăşte din pământ ştii ce fel de bani „joacă” (ard). Dacă este albă (roşcată), banii sunt de argint; dacă este galbenă, sunt de aur; arama arde cu o flacără albăstruie. Flacăra aceasta nu arde, nu dogoreşte: poate să ardă pe zăpadă, fără s’o topească. Cât se înalţă dela pământ, atât este de adânc îngropată comoara.

Comorile curate sunt juruite omului; cele necurate sunt date în seama Diavolului. Comoara trebue să ardă odată pe an. Cele necurate, se crede pe aiurea, că ard decuseară până la miezul nopţii când cântă cocoşii, cele curate, dela miezul nopţii până în revărsatul zorilor.

Comorile cele necurate poţi să le ridici şi să le ai, numai dacă împlineşti condiţiile ce ţi le pune Necuratul ; altfel el nu te lasă nici măcar să pui semn unde au „jucat” banii.

Comorile le-au îngropat oamenii de frica Turcilor.

„De frica Turcilor, Românii fugiau de-şi făceau case pe dealuri şi prin păduri. Porumbul îl puneau în gropi şi ca să nu se cunoască, puneau deasupra pământ cu iarbă. Banii îi puneau în căldări şi în borcane şi îi băgau în pământ. Când fierbe cocleala pe ei, joacă comorile şi coloarea verzuie este cocleala lor”. – C. Rădulescu-Codin, Legende

Comorile ,”ard” spre zile mari, cum e Crăciun, Anul-Nou, Paşti, Sf. Gheorghe, noaptea. În Moldova se crede că numai în noaptea din ajunul Sf. Gheorghe „ard” , „joacă” comorile.

În Vâlcea se crede că nu poţi să ridici nişte asemenea bani dacă nu vor fi sorociţi să fie ai tăi.

Ridicarea şi săparea comorilor trebue să se facă în absolută tăcere. Nu se mai astupă urmele cazanului sau căldării, căci orbeşte cine le acoperă.

La Francezi, în popor, este credinţă că aproape toate monumentele preistorice au în ele comori. Tot acelaş lucru se crede şi despre blocurile eratice cari se găsesc pe câmpii ori pe bărăgane. Nişte căutători de comori găuriseră temelia unui monolit, sub care credeau că se găsesc bani; dar flăcări ţâşniră din pământ şi-i siliră să se lase.

La Aromâni credinţa în comori este bine înrădăcinată. Când cineva a visat că într’un loc oarecare ar fi ascunsă o comoară, este ţinut să nu spună nimănui visul pe care l’a visat, ci să meargă singur ca să sape în tăcere şi va găsi comoara. Dacă însă nu se poate stăpâni şi povesteşte cuiva visul său, „stihiul va s’macă părăsii’’, adică stafia va mânca paralele şi degeaba va mai săpa. Prin stafia aceasta se înţelege spiritul păzitor al comorii, care prin blestemul sau menirea ce a făcut-o cel ce a ascuns comoara, s’a legat a păzi averile ascunse, până ce va veni să le caute şi să le găsească acel căruia i-a fost menită comoara.

Această credinţă stă în strânsă legătură cu credinţa că spiritele celor zidiţi în ziduri se însărcinează a păzi trăinicia zidurilor, cu credinţa în luarea umbrei şi cu cocoşul tăiat la temelie.

Se povesteşte că în fundul unui puţ al castelului La Kochette, se găseşte o văgăună în care sunt puse toate comorile vechilor castelani. Un balaur păzeşte aceste comori şi vai de acela care ar cuteză să pună mâna pe aceste bogăţii.

În Germania, ca şi la noi, se crede că prin vrăjitorie poţi află locul în care sunt ascunse comorile. Comorile sunt, se crede, îngropate de oameni sau de personagii mitice. Ele sunt semănate pretutindeni : fântâni, lacuri, dărîmături de cetăţi ş. a.

Comorile – cari sunt când de aur, când de argint, când de nestemate —au fost odinioară proprietatea cuiva : ele „joacă” tot din dorinţa de-a fi stăpânite de cineva. Ele „joacă” tot în nopţile spre zile mari. Când „joacă banii”, ţi se pare că vezi un cazan plin cu jăratec. Flacăra comorilor e albăstruie şi „joacă” în noaptea de Sânzâene.

Pentru a putea să ridici o comoară, trebue, ai nevoie de o anumită vrajă, căci comorile sunt păzite de Dracu sau de alte puteri diavoleşti. Adesea le păzeşte un câine negru cu ochii de foc. Ba uneori câinele este în întregime de foc. Aceştia primejduesc vieaţa omului. Luarea comorilor se face în miez de noapte, „când dorm şi apele”, şi fără a zice vreun cuvânt.

Ungurii cred că comorile sunt păzite de un duh, în fundul pământului. În Transilvania, găsirea comorilor ascunse în timp de răsboi şi ieşirea la iveală a monedelor greceşti şi romane, n’au făcut decât să întărească această credinţă. Cea mai mare din aceste comori este comoara lui Darius pe care locuitorii fiecărui ţinut o cred ascunsă prin peşteri în apropierea ţinutului lor.

În împrejurimile comunei Homorod-Almas, este o peşteră lungă de 40 metri. Comoara de aici este străjuită de o zână. În fiecare an la miezul nopţii, în Luna Rusaliilor, poarta se deschide şi stă două ceasuri deschisă. Într’o zi veniră aci trei cavaleri, purtând fiecare câte un sac gol. Ei rugară pe un cioban să le ţină caii până se vor întoarce, însă ciobanul nu voi. Ce părere de rău pe el când îi văzii întorcăndu-se, după un ceas, cu sacii plini de aur. În noaptea de 23 Aprilie, la cumpăna nopţii, nişte locuitori din Bistriţa se duseră pe câmp ca să pândească banii cari „joacă”. Într’adevăr ei văzură ieşind din pământ o pară verzuie. Şi pentru a putea să regăsească locul, ei îl acoperiră cu o pânză albă.

În dimineaţa următoare, se duseră să sape comoara. Însă în loc de-a păstră tăcerea, ei începură să vorbească, ba să se şi înjure. Către amiezi, ei gasiră, în fine, o căldare, însă ca pedeapsă, banii care erau în ea se prefăcuseră în cărbuni. În beciul castelului Pogânyvăr, căzut în ruină, este o nemaipomenită, comoară, care nu se poate luă decât cu Iarba fiarelor.

Acestea sunt de ajuns pentru a vedeă credinţa Ungurilor în comorile tăinuite în sânul pământului.

Slavii de Sud au şi ei credinţa în comori, credinţă comună mai tuturor popoarelor.

Ei cred că comorile sunt păzite de nişte duhuri numite Vili cum ar fi bunăoară, la noi, Ştima banilor. Vila păzeşte multe comori şi le face să „joace” ; să „ardă” în ajunul sărbătorilor celor mari. Vilele arată favoriţiilor lor, în somn, locul unde este comoara. Dacă se spune acest vis altcuivă şi dacă altul merge s’o scoată, găseşte numai cărbuni.

Se pare că şi Romanii aveau credinţa în comori ce ar fi ascunse prin pământ.

Indienii credeau deasemenea în comori ascunse în pământ. Codul Iui Manu ne spune precis că dacă un rege va găsi un tezaur, ascuns de mult în pământ, e dator să dea jumătate din el Brahminilor; dacă l-a descoperit un Brahmin (tezaurul), el îl poate luă întreg, fiindcă el este stăpân pe tot ce există.

În Sicilia se crede că în Grotta dei Fondacazzi fu omorît un Evreu şi fu îngropat tot acolo cu toate comorile lui. Acum această comoară este străjuită de duhurile rele numite Mercanli cari se aseamănă cu Unterirdische Zwerge – dela Germani.

În Italia unde se găsesc şi comori de pietre preţioase : perle, diamante, ş. a. (în Grotta di mangione se găsesc asfel de comori) se crede că comorile trebuesc ridicate în anumite zile, cu o anumită vrajă (descântec). Aşă se spune că în Cammarana se găseşte o comoară care nu poate fi ridicată decât numai în noaptea de 14 -15 August şi numai de un om cast (în căsnicia lui) care nu mai „calcă şi alături”.

La Walloni nu există nici o ruină de castel vechi despre care să nu să spună că are – în fundul unei gropi o comoară închisă într’un cufăr de fier, care este păzită de o capră cu coarnele de aur. În unele regiuni se crede că chiar însăş comoara constă dintr’o capră de aur massiv — ceea ce nu este altceva decât o corupţiune a primei legende.

Pentru a putea dezgropa aceste comori se impune o condiţie sine qua non : tăcerea cea mai adâncă trebue păstrată atunci când se face săparea. Se mai crede tot la Walloni, că banii „joacă” (ard) în noaptea de Sâniâene.

DIN VIEAŢA POPORULUI ROMÂN de Gh. F. Ciausanu, 1913

Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 3.878 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Leacuri vechi

Profesorul Marcel Labbe a botezat cu un nume medical de fagomani pe cei oameni mâncăcioși, cari cred că trăiesc pe lume numai pentru a...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.443 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.844 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...