Connect with us

Hi, what are you looking for?

Rețete vechi

Despre Bere

Pablo Picasso, 1902, Portretul lui Jaime Sabartes

O veche legendă egipteană, ne spune că Zeul Osiris, învață pe locuitorii ținutului Nysa (Egipt) modul de cultivare a viței de vie și modul de a scoate vinul din struguri.
Dar cum nu toate pământurile erau favorabile dezvoltării viței de vie, el arată cu această ocazie, locuitorilor, ținuturilor inundabile ale Nilului, cum se poate fabrica cu un fel de orz și apă, o băutură fermentată, care primi numele de vin de orz.

Pe cât este posibil a se ști după atâtea milioane de ani, acest vin de orz, era o decocție de orz sfărâmat, lăsat la o fermentație spontană și aromatizat cu semințe de Cafeluță (Lupinus). Gustul său acid foarte pronunțat, se schimba, devenea mai gustos, odată cu șederea unui timp mai îndelungat.

Grecii îl numeau Zythos, latinii Zythum. Vinul de orz, constituia băutura favorită a poporului egiptean, dar Faraonii și preoții lor, arătau o vădită preferință tot pentru vinul de struguri.

La Evrei, amândouă felurile de băuturi, erau întrebuințate la serviciile religioase, dar le erau interzis preoților și judecătorilor care se apropiau de Tabernacol, de a le gusta.

Ostașii lui Xeniphon, găsiră în Persia o băutură asemănătoare, care era fabricată din grăunțe întregi (nesfărâmate).

Pytheas din Massalia ne spune că cu patru secole înaintea erei noastre, Celții, Bretonii, Galii, cunoșteau de asemenea vinul de orz, pe care însă ei îl cunoșteau sub numele de Cera, derivat ca și Ceres, de la radicalul generic, pe care popoarele occidentale îl adorară, pentru a denumi grăunțele în general.

Galo-Romanii îi adăugară sufixul „vise” care înseamnă forță și făcură Cerevisia, care se poate considera ca însemnând, forța la germinarea cerealelor.

Sub domnia lui Carol cel Mare, se găseau anumite locuri publice instalate special în acest scop, permițând fiecăruia, în schimbul unei mici plăți să vină să-și fabrice berea.

Însă concurența vinului a început să devină din ce în ce mai puternică, până când Ludovic cel Sfânt a trebuit să intervină în favoarea corporațiilor de bere.

În timpul perioadelor de foamete, ce urmară, fabricarea berei fuse suspendată, pentru a se rezerva puținele cereale disponibile, fabricării pâinii. Industriile de bere din Franța, din cauza aceasta și mai ales din cauza interminabilului război de 100 ani, trecu Rinul în Germania unde luă avânt considerabil.

Cuvântul bere a devenit universal și derivă de la „bibere” (a bea) de origine latină.

Fabricarea berii cere un timp relativ îndelungat, căci sunt necesare mai multe operații.n primul rând orzul curățat și ales după mărime cu multă grijă, este pus în cazane unde apa este schimbată de mai multe ori pe zi.

După aproximativ 78 de ore de stat în apă, grăunțele, impregnate cu cantitatea de apă necesară germinării, sunt duse în niște încăperi din beton, bine ventilate, unde se întind în straturi subțiri, timp de 8-12 zile. Astfel se prepară malțul. În urmă se prepară mustul, lichid zaharat susceptibil de a fermenta sub acțiunea drojdiei de bere.

Mustul se filtrează, se toarnă în căldări mari, se aromatizează cu hamei și în aceasta stă partea principală, căci principiile amare și antiseptice ale hameiului se dizolvă, în timp ce o parte din materiile albuminoide se coagulează în contact cu tainul pe care-l conține hameiului. În cele din urmă se fermentează, se filtrează și ultima operațiune este pasteurizarea înainte de a fi dat în comerț.

Berea conține, în afară de produșii fermentației alcoolice (alcool, bioxid de carbon, glicerină, acid succinic, etc.) și produși ai fermentației secundare (acid lactic, acid acetic, etc.) o mare proporție de glucide și proteide, rezumând din solubilizarea rezervelor orezului, precum și mici cantități de săruri minerale. De asemenea și tanin și produși amari și rășinoși, aduși de hamei.

Prin bogăția sa excepțională în maltoză, dextrine, substanțe azotoase solubile și săruri minerale, berea poate fi considerată, făcând abstracție de conținutul său alcoolic ca un adevărat aliment.

Un litru de bere dă în medie, după tabelele lui Alquier, 530 calorii. Valoarea energetică a acestei băuturi, este deci echivalentă cu aproximativ 3/4 din valoarea unui aceluiași volum de lapte bun.

S-a discutat mult asupra conținutului său de vitamine. Este însă incontestabil că mustul inițial, sau extractul de malț, care s-a putut scoate prin evaporație, conține suficiente vitamine B.

Substanțele amare din hamei, și acidul carbonic pe care berea îl conține, îi dă priorități speciale pentru stomac. Trebuie să mai adăugăm că berea are proprietăți diuretice și sudorifice.

Bine fermentată și preparată exclusiv cu malț și hamei, berea poate fi dată în general tuturor bolnavilor, excluzând-se cazul celor cu regimul lactat cu care pare a fi incompatibil.
Berea fiind bogată în hidrați de carbon, va fi destul de bună de recomandat în regimurile de supraalimentare, de convalescență, de tuberculoză, cu condiția de a nu se face abuz de ea. În special în timpul mesei, căci altfel ar risca să se producă dilatări de stomac, ar întârzia digestia.

În cazuri dilatării stomacale, dispepsia feculentelor și în diferite cazuri de fermentației digestive, ar fi preferabil a se proscrie berea. În cazuri de obezitate, diabet, albuminoide și gută, berea este cu desăvârșire oprită. De asemenea ar fi prudent a li se interzice și cardiacilor.

Mai mult încă decât berea, drojdia de bere merită să fie întrebuințată în terapeutică.

Pliniu spunea că femeile Galilor, o întrebuințau pentru a-și menține frăgezimea tenului.
Locuitorii din Nordul Franței știu de multă vreme, că drojdia de bere constituie remediul contra frunculozei.

Astăzi i se recunoaște, gratie diastazelor (niște fermenți) vitaminelor, steorilor naturali și glutaționului său, o acțiune mai generală asupra funcțiilor digestive și asimilatorii ale organismului. În aceste cazuri se recomandă drojdia de bere în doze de 10-15 grame pe zi, de luat odată sau de două ori pe zi, diluată într-un sfert de pahar de apă sau chiar în 1,5 pahar, cel puțin cu o jumătate de oră înainte de masă.

Virginia Spiru Ionescu, licențiată în Șt. Naturale, 1934

Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 2.969 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Leacuri vechi

Profesorul Marcel Labbe a botezat cu un nume medical de fagomani pe cei oameni mâncăcioși, cari cred că trăiesc pe lume numai pentru a...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.228 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.625 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...