Вabiţiî e un fel de morb, pe care’l capătă numai copiii, cărora nu le-au crescut încă toţi dinţii. Copiii ce pătimesc de acest morb, spun Româncele, că li se îmflă pântecele, capătă dureri crâncene de stomach şi pântecare mare , din care causă apoi îngălbinesc si slăbesc aşa de tare , că mulţi şi mor, decă nu sunt îngrijiţi şi vindecaţi de grabă.
Eşiţi, Periţi! Babiţî mâncăcioase, Babiţî puturoase. Babiţî cu arsură Şi cu beutură Şi cu pocitură. Babiţî cu-osteneală Şi cu gălbeneală, Cu mâncare multă Şi cu trudă multă. Babiţî cu ne-odihnă. Babiţî cu mult plâns Şi cu foc nestins. Eşiţî, Periţî: Din vîrful capului, Din creerii capului, Din crescetul capului. Eşiţî, Periţî! Babiţî seci, Babiţî coapte, Babiţî prin foame, Babiţî prin diochi. Eşiţî, Periţî: Din inimă De sub inimă, Din plămâî De sub plămâî, De sub maţe. Eşiţî, Periţî! Nu vă aşedzaţî, Nu vă încuibaţi, Nu vă încuibiţî 1 ) Nu vă lăcâtuiţî. 2 ) Nu vă tocmiţi, Nu vă lăţiţi, Nu mi-l săgetaţi, Nu mi-l înfocaţi, Nu-l înbujoraţî. 3 ) Ci voi văă suciţi Şi vă potopiţi Ca spuma de mare Ca roua de soare. N. să sară Să râsară Curat, Luminat, Cum Dumnedzeu l-а lăsat, Cum maică-sa l-а aflat. Eşiţî, Periţî! Că de nu-ţî eşi, Şi nu veţi peri, Eu voiu aduna Şi mî-oiu lua Nouă moşnegi Cu nouă hârleţe Şi nouă babe Cu nouă sape Şi pe toate vă taiu, Vă hăcuesc 4 ) Şi vă pornesc. Din coşul lui N. voiu lua Şi pe toate voiu mâna La ţiganul cu gignele, La lingurariul cu lingurile, La strugariul cu fusele. Acolo că voiu mâna ŞI-acolo voiu îngropa. N. să remâe curat Lămurat 5 ) Cum Dumnedzeu l-а dat, Cum maică-sa l-а făcut Din senin. Amin. 1) Nu vă încuibiţi , adică: nu vă încuibaţi . 2) Nu vă lacătuiţi , adică: nu vă faceţi locaş în copil, nu vă închideţi, nu vă sălăşluiţi într'ânsul. Verbul acesta îl întâmpinăm mai adeseori la Românii din Bucovina. 3) Nu-l înbujoraţî , adică: nu-l înferbîntaţî până ce s'a face roşu ca bujorul. 4) Verbul „a hăсui " vine de la germ. „haскeu " şi însemnează: a dumica, a tăia 5) Lămurat , provincialism în loc de „lămurit" , chiar, curat.
Note .
Descântătoarea, care voesce a vindeca pe copiii, ce bolesc de babiţî, iea nouă linguri de lemn, un fus, un cuţit, un ac , un melesteu de mestecat mămăliga, o crenguţă de mătură de cetină de brad sau şi o crenguţă de mătură de grădină, şi pe toate acestea le leagă cu o aţă, ca să se poată ţinea la un loc.
După acesta iea o ulcică mică, pune în trânsa apă curată şi puţin păsat (malaiu – mărunţel, lat. Panicum miliaceum), adică cât poate lua între trei degete, şi o pune apoi cu apa şi cu păsatul la foc să fearbă. Însă ulcica aceea trebue să fiă nouă şi cumpărată cu câţi cruceri a cerut olariul pe dânsa, fără a se târgui când o cumpără, căci târguindu-se, se crede, că nu e de leac.
După ce pune ulcica la foc iea descântătorea şi toarnă cu vârful cuţitului cenuşă în trânsa şi aşa o lasă apoi să fearbă până ce începe a clocoti apa. Începând a clocoti apa, făcându-se dintr’ânsa, din păsat şi cenuşă, un fel de leşiă, iea leşia aceea şi o toarnă din ulcică într’o strachină. După ce face şi acesta, pune copilul bolnav, cu faţa în sus într’o covată, sau îl dă altei femei să-l ţină în braţe , ear’ ea, adică descântătorea, pune strachina cu leşia cea ferbinte pe pântecele copilului, care e’mbrăcat numai într’o cămeuică, iea apoi legătura cu lingurile şi celelalte obiecte şi lovind cu dânsele în marginea strachineî de pe pântecele copilului şi învârtind strachina, ca să nu se frigă copilul la pântece, începe a descânta, pronunţând încet cuvintele mai sus citate.
După ce descântă, strachina cu lesiă, învârtindu-o pe pântecele copilului bolnav și lovindu-o în margini cu obiectele mai sus înşirate, o pune de-o parte. Iea apoi lingurile și cu vârful fiecăreia dintr’ensele întinge de trei ori în leşia descântată şi picură în altă lingură mai mare tot de-atâtea ori.
După acesta întinge cu melesteul de trei ori şi picură eraşî de trei ori în lingura de mai nainte. Apoi leagă fusul, acul şi crenguţa cea de mătură la un loc şi cu acestea întinge de nouă ori în strachina cu leşiă și tot de-atâtea ori picură în lingura de mai nainte.
Pe urmă întinge cu cuţitul de trei ori și earăşî picură de trei ori tot în acea lingură. După ce părendează toate obiectele, dă de trei ori după olaltă leşia sau picurii din lingura cea mare copilului bolnav de băut, mai ales pe inima goală, adică pe nemâncate. În chipul acesta se repeţesce descântecul de babiţî câte de nouă ori după olaltă în nouă dzile de sec, şi crede descântătoarea, că făcând toate acestea, trebue să-i treacă copilului bolnav, trebue să se vindece.
Până aice de la Zamfira Tuniac, Româncă şi descântătoare din Crasna.
Rucsanda Ienacheviciu, Româncă și descântătoare din Sirețiu, care încă mi-a dictat acest descântec, pune o ulcică cu apă la foc, toarnă într’ensa ca o mână de păsat şi nouă petricele de prund şi când începe a clocoti ulcica o răstoarnă cu apă, cu păsat şi cu petricele cu tot într’un căuş sau într’o scufiţă.
După ce a făcut acesta, pune căuşul (seu scufiţa) cu cele răsturnate între’nsul pe pântecele copilului bolnav şi luând şepte linguri, un cuţit şi-un fus, începe a descânta cu acestea făcând cruce cu dânsele pe fundul ulcelei şi repeţind descântecul de mai sus, cu puţine abateri, de trei ori după olaltă.
După acesta întinge şi ea cu fiecare lingură, cu fusul şi cu cuţitul câte odată în apa din căuş şi picură într’o lingură tot de-atâtea ori. Apoi, dând aceste nouă picături copilului bolnav de beut, pune eară ulcica cu apă, păsatul şi petricelele la foc să fearbă. În acest chip descântă ea în trei dzile de sec câte de nouă ori pe dzi, şi anume: a) de trei ori desdimineţă până a nu răsări soarele, b) de trei ori până nu e încă cruce amiadzî şi c) de trei ori până ce nu apucă a apune soarele.
Pe lângă descântecul acesta, cum s’a descris până aice, mai întrebuinţează Româncele încă şi alte mijloace spre vindecarea babiţilor.
Pun adică o cantitate aorecare de păsat, lingurile şi toate celelalte obiecte amintite mai sus într’o oală cu apă la foc, lasă să fearbă toate la un loc, ear după ce ferb, scot lingurile, fusul, cuţitul, acul, melesteul şi crenguţa cea de mătură, şi cu remăşiţa scaldă copilul. Sau pun într’o oală cu apă tămâiţă şi bubovniс, acopăr bine oala, o pun la foc şi aşa o lasă apoi să mocnescă vr’o câteva ore. După ce a mocnit de ajuns toarnă apa cu tămâită și cu bubovnic cu tot într’o covățîcă sau în alt vas și scaldă copilul bolnav.
S. FI. Marian, Albina Carpaților, Sibiu, 6 octombrie 1877.
- Dacă îți place și vrei să susții acest blog, abonează-te.
