Timp de trei ani, Heliogabal a domnit la Roma.
Coborâtor dintr-o familie siriană consacrată cultului solar, el era fiul unei curtezane îmbogățite, Saemias, protejată a lui Caracalla, împărat roman ce n-a fost mai prejos decât ceilalți.
La 14 ani, Heliogabal, mare preot al soarelui, a fost proclamat împărat de către legiunea din Emes ; mama lui era destul de bogată, ca să-i cumpere și un tron. Din, Fenicia, el a sosit la Roma, fardat, cu trenă, după moda orientală. Desfrânările lui au întrecut cu mult pe acelea ale lui Nero, Caligula, Tiberiu…
Pentru el, un om n-avea merite, decât dacă era în stare să satisfacă pasiunile unui număr cât mai mare de făpturi de ambele sexe. Unica lui preocupare era, pare-se, să trimită emisari în căutarea bărbaților viguroși, pentru gusturile lui depravate.
Acest tiran juca rolul unei „zeițe” iubite, care suferea totuși de o gelozie oribilă. Pe bărbații doriți îi mângâia în public, ca pe gladiatorul Hierocles, apoi pe căruțașul Xerocles sau pe bucătarul herculean Zoticus, îndurând însă scene de gelozie sângeroase pe care le povestea bătrânilor senatori…
Heliogabal aduna în jurul lui pe prostituatele înmatriculate, pe toți afemeiații, pe bărbații viguroși, le dădea bijuterii și bani și le ținea discursuri despre datoriile meseriei lor, inițiindu-i în toate tainele „artei”.
A inventat nenumărate feluri de nerușinări. Se înfățișa gol la poarta lupanarului oficial instalat în palatul imperial și primea el însuși ‘cadourile „femeilor și bărbaților care intrau. Glorios casier de bordel. Heliogabal personificarea totuși autoritatea supremă a Statului și încărna pe zeii nemuritori, simboliza patria, împărțea dreptatea!
Acest adolescent de 17 ani, dezonora pe cei mai austeri bărbați, pe cele mai venerabil patriciene. Încheia nenumărate căsătorii, cu tinere romane nobile și chiar cu vestale, cu bărbați abjecți, pentru plăcerea de a-i repudia apoi.
El era când soț, când „matroană” sau „împărăteasă”, iar la festinuri îi casatorea pe comeseni după capriciile sale.
De la orgiile lui Heliogabal, convivii ieșeau frânți de oboseală, dar cu mâinile pline de daruri, căci tezaurul imperiului, tributele provinciilor serveau la îmbogățirea curtezanelor și amicilor acestui fantastic depravat, care a fost asasinat în cele din urmă, ca și atâția alți „colegi”. Trupul său a fost aruncat în Tibru.
Portretul acesta schițat de istorici este oare exact?
Romanii n-au putut suporta pompa orientală a acestui împărat cu brățări, coliere, inele și tiare, care a silit pe senatori să adore „piatra neagră”, iar pe popor să-l divinizeze.
La Cartagina, unde a înălțat o statuie lunii, Heliogabal a celebrat cu mare pompă nunta lui cu „piatra neagră”, care reprezenta soarele. Este sigur că pontifii zeilor romani se împotriveau cu ură noului cult ; le era teamă de concurența superstițiilor siriene. Creștinii, pe de altă parte, știau că mithriarhii, adoratorii soarelui, aveau rituri apropiate de ale lor : botezul, ungerea cu miere, împărtășirea cu pâine, apă și vin.
Mithracismul a opus o vie rezistență creștinismului primitiv, râvnind să-i ia locul ca religie universală. Dar luxura latino – orientală care și-a găsit o expresie culminantă în Heliogabal, nu putea birui eroismul auster al primilor creștini, vestitorii ai unei ere noi.
Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .
