Ne-am aștepta din partea profesorilor la mai multă atenție și înțelegere pentru copiii încredințați lor.
Dar în mare parte ce știu însuși profesorii de nevoile sexuale ale tineretului?
E un fenomen demn de notat, că profesorii par a fi uitat de propria tinerețe, de sbuciumul, de nevoile, de impulsiunile ce avuseră ei singuri în această epocă a vârstei lor. Nu au fost și ei odată tineri? Îți vine să te îndoiești.
Există două tipuri de profesori. Unii învață din propriile lor experiențe amare și doresc din inimă, ca noua generație să aibă o viață mai bună decât au avut-o ei. Ei devin reformatori entuziaști și amici ai tineretului. Ceilalți însă se lasă a fi conduși de motive egoiste (De ce alții să aibă ceva mai bun decât am avut noi?). Nu vor să știe de tot ce e omenesc și se cred păzitorii unei lumi fictive, închipuite, în care școala figurează ca refugiul unui ideal înalt.
Părinții și învățătorii să fie însă în primul rând oameni, care pricep și iartă tot ce este omenesc.
Și azi școala pedepsește în mod sever „delictele sexuale” care în realitate nu sunt decât urmările unui suflet rătăcit sau urmările normale ale unui instinct nestăpânit, nedisciplinat încă la această vârstă.
Cât de bine înțelegem, în lucrările lui Max Halbe „Jugend” (Tinerețe) și în lucrarea lui Frank Wedekind, „Fruhlungs Erwachen” (Deșteptarea primăverii), copiii neapți se îmbrățișează și sunt învinși de legile neîndurate ale Firii! Dar în școală „Deșteptarea primăverii„, este privită ca un păcat. Literatură și viață! Câtă contrazicere! Câtă deosebire!
Câți tineri plini de nădejdie, câte fete talentate s’au sinucis, având groază de rușine și de pedeapsă!
Cu groază mă gândesc la o zi din tinerețea mea. Să fi avut pe atunci 16 ani. Venise la școală o fată de țărani cu un copil în brațe și întrebă de domnul director. Era în cursul recreației, și colegii arătară pe un camarad, fiu de țărani și el, și șoptiră : „El e tatăl copilului”. Puțin după aceea, băiatul fu chemat în cancelarie. Se întruni consiliul profesoral și bietul băiat fu dat afară din toate clasele secundare din țară… El nu îndrăzni să se mai ducă acasă, să dea ochii cu serverul lui tată, și fu găsit spânzurat într’o șură.
Și câți dintre noi în beția „deșteptării primăverii” n’am făcut la fel și n’am căzut în flagrant cu mrejile legilor școlare! Bietul băiat n’a avut noroc. Câți dintre dascălii, care au judecat pe băiat, n’au comis și ei fapte fără urmări tragice? Viața adeseori este crudă, vicleană, plină de primejdii, cu curse, cu prăpastii. Ferice de omul care neștiutor scapă de aceste primejdii. Și acest caz nu e rar, nu este o excepție.
Delicte sexuale în școli se petrec mai des decum se crede.
Nu vreau să citez aici întregul șir de întâmplări care defilează dinaintea ochilor mei spirituali. În cele mai multe cazuri profesorii luau atitudinea comodă a revoltei morale și condamna sever pe bolnav – delincvenții sexuali sunt bolnavi – iar sentințele lor nenoroceau de-a binelea pe bieții bolnavi.
Din fericire a început și invățătorimea să se ocupe, să studieze, să înțeleagă nevoile sexuale ale tinerimei. Dar mai există moraliști aspri, severi, care nu pot pricepe vina fără pedeapsă. Ciudat este că tocmai aceia sunt cei mai severi, care ar trebui să priceapă și mai bine abaterile sexuale, dacă ar fi să mă iau după experiențele mele.
Îmi aduc aminte de cazul senzațional, descris de Berger în măiastra lui nuvelă „Consilierul Eysenhardt”. Exista în Viena un judecător, care era vestit din cauza severității sale neîndurate. Mai ales delictele sexuale le pedepsea atât de sever, încât întreaga opinie publică era îngrozită. De la 8 până la 10 ani de închisoare grea pentru un delict sexual.
Într’o zi el fu găsit împușcat în biroul său. Pe masa lui de scris se găsi o foaie de hârtie pe care el scrisese : „Mă condamn la moarte pentru o crimă monstruoasă!” Acest judecător atentase la pudoarea unei copile.
Severitatea exagerată cu o moralitate prea excesivă este adesea un semn de sexualitate bolnavă. Cel care vede în actele naturale ale sexualității ceva ordinar, este un om ordinar.
Toți profesorii școlilor secundare ar trebui să învețe noțiunile psihologiei moderne, să fie bine informați în privința vieții sexuale a tineretului. Școala să nu analizeze, dar să știe a valorifica cunoștințele psihanalizei. Este menirea medicului școlar de a dispune cele necesare. Medicul școlar al viitorului trebuie să fie un bun psihiatru. Rolul lui este de a explica tineretului tot ce privește viața sexuală. Dar nu în conferințe publice, ci numai individual și numai atunci când elevul singur o cere.
Fragment din „Recomandări psihanalitice pentru mame” de Dr. W. Stekel
Traducere de Dr. Sigma, 1933
- Ai ceva de comentat ?!! Te rog…
- Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi (mai jos), e foarte simplu și dacă nu-ți mai place, e la fel de simplu să te și dezabonezi.
