Oamenii vârstei de aramă au săvârșit multe fărădelegi.
Trufași și lipsiți de respect, ei nu se spuneau zeilor din Olimp. Zeus se mânie pe ei: cel mai rău îl supără însă pe Zeus regele Lycaon al Lycosurei, din Arcadia.
Într-o bună zi, luând înfățișarea unui muritor de rând, Zeus se duse la Lycosura. Pentru ca locuitorii să știe că el este zeu, le făcu un semn și cu toții căzură cu fața la pământ înaintea lui, dându-i cinstirea cuvenită zeilor. Numai Lycaon nu voi să i se supună și luă în derâdere pe toți cei ce se închinau lui Zeus.
Lycaon se hotărâ să încerce dacă Zeus este într-adevăr zeu. El ucise un ostatic ce se afla în palatul lui, o parte din trupul acestuia o fierse, alta o fripse și carnea o oferi pentru ospăț marelui stăpân al tunetelor. Zeus se făcu foc de mânie și cu o lovitură de trăsnet nimici palatul lui Lycaon, iar pe el îl prefăcu într-un lup setos de sânge.
Oamenii deveneau tot mai necredincioși și atunci atotputernicul Zeus hotărâ să nimicească seminția omenească.
El hotărâ să abată asupra pământului o ploaie atât de puternică, încât totul să fie înghițit de apă. Porunci vânturilor să nu mai bată. Doar Notos – vântul umed de miazăzi – rămase să gonească pe cer norii negri de ploaie. Potop de apă se revărsă asupra pământului. Apa mărilor și râurilor se ridica mereu mai sus, înecând totul. Orașe întregi cu zidurile, cu casele și templele lor, pieriră sub apă. De la o vreme nu se mai văzură nici turnurile care se înălțau sus pe zidurile cetăților. Cu încetul, apa acoperi totul : și colinele împădurite și munții înalți. Grecia întreagă dispăru sub valurile înspumate ale mării. Numai Parnasul cel cu două piscuri ieșea din valuri. Acolo unde odinioară plugaru își lucra ogorul și unde înverzeau viile, acum înotau peștii, iar în codrii acoperiți de apă, zburau turme întregi de delfini.
Astfel pieri neamul omenesc din vârsta de aramă.
Scăpără numai doi oameni : Deucalion, fiul lui Prometeus și Pyrrha, soția lui. Urmând sfatul tatălui său, Deucalion făcu o ladă mare, în care puse merinde și intră în ea împreună cu soția sa. Nouă zile și nouă nopți fu purtată lada lui Deucalion pe valurile mării care acoperise toată întinderea uscatului. În cele din urmă, valurile îl împinseră spre culmea cu două piscuri a Parnasului. Ploaia dezlănțuită de Zeus se potoli. Deucalion și Pyrrha ieșiră din ladă și aduseră jertfă de mulțumire lui Zeus, care le ocrotise viața în timpul cât plutise pe valurile furtunoase. Apa se retrase și de sub valuri se ivi din nou pământul, fără viață ca un pustiu.
Atunci atotputernicul Zeus trimise la Deucalion pe Hermes, vestitorul zeilor. Acesta porni în goană pe deasupra pământului pustiit, se duse la Deucalion și-i zise :
– Cunoscând purtarea ta smerită, Zeus, părintele zeilor și al oamenilor, îți poruncește să-ți alegi răsplata ; arată care-ți este vrerea și fiul lui Cronos ți-o va îndeplini.
Deucalion îi răspunse lui Hermes, o singură rugă am de înălțat lui Zeus : să umple din nou pământul cu oameni!
Hermes cel iute zbură înapoi în Olimpul luminos și-i împărtăși lui Zeus ruga lui Deucalion. Marele Zeus porunci lui Deucalion și Pyrrhei să adune pietre și să le zvârle peste cap, fără să se uite înapoi. Deucalion împlini porunca puternicului stăpân al tunetelor și pietrele pe care le zvârli el se prefăcură în bărbați, iar cele zvârlite de Pyrrha, soția lui, se prefăcură în femei.
Așa apăru omenirea din nou pe pământ după potop. Pe pământ se ivi un nou neam de oameni, oameni făcuți din piatră.
N. A. Kun, 1914
Dacă ți-a plăcut, îți recomand să te abonezi, ca să nu pierzi și alte legende.
