Se zice că a fost cândva o femeie măritată, care avea și un drăguț; bag seama că pe vremea aceea, o femeie cu bărbat, era lucru rar când mai avea și un îndrăgostit, de aceea rămânea prin povești.
Și femeia asta, de câte ori îi venea îndrăgostitul, umplea un blid cu lapte, scotea copilul în ogradă, dacă era vară, ori de era iarnă, îl vâra după cotlon, îi punea blidul dinainte și ea își căuta… de focușor.
Azi așa, mâine așa, la laptele copilului să nărăvise și un viclean de șarpe de prin ale budulăi dimprejurul casei, împărțind în doi blidul și de multe ori ospăta numai șarpele, iar bietul copil rămânea cu ochii căscați, minunându-se ca de o jucărie rară. Așa că șarpele trăia împărătește de pe urma slăbiciunii femeii.
O barză, care vedea toate de pe vârful casei, ce-a socotit într o bună zi:
– Eu sunt la casa asta de opt ani și nu m-am amestecat până acuma în gospodăria acestor oameni. Veneticul ăsta de șarpe din toată lumea, e ca la el acasă. Așa gândind barza s-a coborât de pe acoperiș jos în ogradă și s-a apropiat cu arțag de locul unde șarpele mânca cu nădejde, În vreme ce copilul îl dojenea, pesemne că ar fi vrut să mănânce și el sărmănelul.
– Ascultă, străine – zise atunci barza către șarpe, eu sunt de 8 10 ani la casa asta; vor fi fost timpuri în care n-am găsit așa ușor de-ale mâncării; ograda acestor oameni totdeauna a fost plină de grăunțe. Ei bine, nu m-am putut hotărî niciodată să mănânc și eu așa, de-a gata, din ceea ce zvârle la păsările curții, cum s-ar zice fără muncă, cum de pildă faci tu cam de multișor cu hrana copilului ăstuia neștiutor. Cată ai știi, dacă te mai întâlnesc încă o dată aici, nu voi sta la gânduri, dacă trebuie sau nu să spui gospodarului ce se petrece la casa lui; nici nevesti-si n-o să-i fie bine, dar nici ție.
– Te ascult și-mi vine să râd – îi răspunse șarpele. Tu stai de 10 ani pe acoperișul casei ăsteia; eu de 15 ani o țiu în spinare. Peste culcușul meu s-a ridicat acum 15 ani, casa pe care tu te ai așezat într-o bună zi, ca și cum n ar fi fost de-ajuns povara ei peste mine, îmi mai trebuia și tu, colac peste pupăză. Am rămas de atunci al casei. Așa că te poftesc să-ți bagi mințile în cap; altfel, dușmani de moarte vom fi…
– Atunci… dușmani să fim… – și barza s-a ridicat iarăși pe acoperiș.
A doua zi, ca totdeauna: femeia cu drăguțul ei în casă, șarpele cu copilul în fața blidului cu lapte, la umbra agudului din ogradă.
Barza a dat câteva târcoale în zbor pe deasupra casei, a văzut cum stau lucrurile și au pornit spre ogoare, să vestească pe gospodar.
Ce-i va fi făcut nevesti-si omul nostru, povestea nu spune; vorba e că din ziua aceea, nici tu drăguț, nici tu șarpe.
Amărât peste măsură de întâmplarea aceasta, șarpele a ținut să se răzbune.
Într-o bună zi, iese în calea berzei și unu, una, celălalt alta, dușmănia lor ajunge pe moarte. Atunci se zice că barza s-a înfuriat, a prins pe șarpe-n plisc și a voit să-l înghită.
Vicleanul a apucat limba păsării, drept de lângă rădăcină și i-a retezat-o ca un brici.
Așa a rămas barza fără limbă; dar șarpele dacă ar fi priceput el ca bea de-aici înainte devenise pentru el o primejdie pliscul fără limbă… nu mai rupea el limba berzei.
De aceea se zice: „Cine ce seamănă, culege.”
POVEȘTI * SUPERSTIȚII * STRIGOI * CURTEZANE CELEBRE * LEGENDELE OLIMPULUI * REȚETE VECHI ROMÂNEȘTI * DICȚIONAR INFERNAL* VRĂJITORIE * SFATURI PRACTICE * VORBE * CĂRȚI POPULARE …
- Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .
