Epafos, fiul lui Zeus și al lui Io, avu un fiu numit Belos, iar acesta la rându-i avu doi fii : Aigyptos și Danaos. Aigyptos domni peste țara scăldată de apele Nilului, aducător de roade, căreia i se dădu numele lui – Egiptul – iar Danaos domni în Libia.
Zeii dădură lui Aigyptos cinzeci de fii, iar lui Danaos tot atâtea fiice fermecătoare.
Danaidele vrăjiră prin frumusețea lor pe fiii lui Aigyptos și aceștia voiră să nuntească cu frumoasele fecioare, însă Danaos și Danaidele se împotriviră. Atunci fiii lui Aigyptos strânseră oaste mare și porniră război împotriva lui Danaos. Acesta fu biruit de nepoții lui, își pierdu tronul și trebui să fugă. Ajutat de zeița Pallas-Athena, Danaos construi cea dintâi corabie cu cinzeci de vâsle și porni împreună cu fiicele sale pe marea cea nețărmurită și veșnic frământată.
Mult timp fu purtată pe valuri corabia lui Danaos, până când ajunse în cele din urmă în insula Rhodos. Aici Danaos se opri, coborâ pe mal cu fiicele sale și puse temelie unui templu în cinstea ocrotitoarei sale, zeița Athena, căreia îi aduse jertfe bogate.
Danaos nu rămase pe insula Rhodos, porni mai departe, cu fiicele lui, spre malurile Greciei, în Argolida – patria străbuni sale, Io. Zeus însuși ocroti corabia în timpul primejdioase călătorii pe marea nesfârșită. După o cale îndelungată, corabia ajunse la malurile mănoase ale Argolidei. Acolo, Danaos și Danaidele nădăjduiau să afle apărare și scăpare de nunta nedorită cu fiii lui Aigyptos.
Danaidele ieșiră la mal cu ramuri de măslin în mâini, pentru a arăta că cer ocrotire. Aici însă nu era țipenie de om. Dar în depărtare se ivi un nor de colb, care se apropia tot mai iute. În norul acela se desluși sclipirea săbiilor, coifurilor și a lăncilor. Se auzea și zgomotul carelor de luptă : se apropia oastea regelui Argolidedei, Pelasgos, fiul lui Palaihthon.
Vestindu-i-se sosirea corăbiei, Pelasgos veni la țărmul mării cu oastea lui, dar nu întâlni oaste vrăjmașă, ci pe bătrânul Danaos cu cele cincizeci de fiice frumoase. Ele îl întâmpinară cu ramuri verzi, cerându-i ocrotire. Întinzându-și brațele spre el, Danaidele îl implorară cu ochii plini de lacrimi să le apere împotriva fiilor trufași ai lui Aigyptos. Îl conjurară în numele lui Zeus, puternicul apărător al celor ce se roagă, să nu le dea pe mâna acestora. Căci ele nu sunt străine în Argolida, care este patria străbunicii lor, Io.
Pelasgos stătea totuși la îndoială, căci îi era teamă să se lupte cu puternicii stăpânitori ai Egiptului. Ce să facă? Și mai mult îi era teamă însă de mânia lui Zeus, dacă, încălcând-i legile, ar respinge pe cei care, în numele stăpânului tunetelor, îi cere ajutor. În cele din urmă, Pelasgos îl sfătui pe Danaos să se ducă singur la Argos și să așeze pe altarele de acolo ramuri de măslin în semn de rugă pentru apărare. Iar el va aduna poporul și-i va cere sfatul.
Pelasgos făgădui Danaidelor că are să facă totul spre a-i convinge pe locuitorii din Argos să le vină în ajutor.
Regele plecă. Danaidele așteptară cu înfrigurare hotărârea ce avea s-o ia adunarea poporului. Ele știau cât sunt de neânblânziți fiii lui Aigyptos și cât de înfricoșetori sunt în luptă, ele știau prea bine ce le așteaptă dacă corăbiile egiptenilor se vor opri la țărmurile Argolidei. Ce-au să se facă ele, fecioare lipsite de apărare, dacă locuitorii Argolidei nu le vor da găzduire și ajutor?
Nenorocirea era aproape. Iată că a sosit crainicul fiilor lui Aigyptos. El le amenință că le va lua cu forța pe corabie, apoi prinse de mână pe una dintre ele și porunci robilor lui să prindă și ei pe celelalte. Dar în clipa aceea se ivi din nou regele Pelasgos care le luă pe Danaide sub scutul lui, fără a se teme de amenințările cu războiul ale trimisului fiilor lui Aigyptos.
Hotărârea de a lua apărarea lui Danaos și ai fiicelor sale aduse pieirea lui Pelasgos și tuturor locuitorilor Argolidei. Regele Pelasgos fu învins într-o bătălie sângeroasă și trebui să fugă tocmai spre marginea de miazănoapte a întinselor lui pământuri.
E drept că Danaos fu ales rege al Argosului dar, pentru a obține de la fiii lui Aigyptos pacea, trebui în cele din urmă să le dea ca neveste pe frumoasele lui fiice.
Fiii lui Aigyptos serbară cu multă strălucire nunta lor cu Danaidele. Ei nu știau ce soartă avea să le aducă această nuntă. Ospățul gălăgios luă sfârșit, imnurile de nuntă încetară, făcliile se stinseră și întunericul se așternu deasupra Argosului. O tăcere adâncă învălui cetatea adormită.
Deodată, liniștea fu tulburată de un vaiet dureros ca din prag de moarte. Urmă încă unul, apoi altele.
Ocrotite de întunericul nopții, Danaidele săvârșiră o nelegiuire înfiorătoare. Înarmate cu pumnale de tatăl lor Danaos, ele își înjunghiară soții adormiți. Astfel pieriră de o moarte îngrozitoare fiii lui Aigyptos.
Nu scăpă decât unul dintre ei – frumosul Lynkeus. Tinerei fiice lui Danaos, Hypermnestra, i se făcu milă de el. Ea nu fu în stare să străpungă cu pumnalul pieptul soțului ei, ci îl trezi din somn și-l scoase pe ascuns din palat.
Danaos se mânie cumplit când află că Hypermnestra nu-i ascultă porunca. O ferecă în lanțuri grele și o aruncă în temniță. Bătrânii din Argos se strânseră la sfat să judece pe Hypermnestra pentru faptul că nu-și ascultase tatăl. Danaos ceru osândirea la moarte. Dar la judecată veni însăși zeița dragostei, Afrodita cea strălucitoare ca aurul. Ea luă apărarea Hypermnestrei și o scăpă de la pieire.
Hypermnestra cea miloasă și iubitoare deveni soția lui Lynkeus. Zeii binecuvântară această căsnicie prin numeroși urmași, mari eroi. Însuși Heracle, eroul nemuritor al Greciei, se trăgea din neamul lui Lynkeus.
Zeus nu vroi nici pieire celorlalte Danaide. El porunci Athenei și lui Hermes să le spele de păcatul sângelui vărsat. Regele Danaos orândui mari jocuri în cinstea zeilor din Olimp. Cei care ieșiră învingători în jocurile acelea primiră ca răsplată de soție câte una din fiicele regelui Argosului.
Danaidele nu scăpară însă de pedeapsa pentru nelegiuirea săvârșită. Ele o ispășesc după moarte în neagra împărăție a lui Hades. Ele trebuie să umple cu apă un vas uriaș, fără fund. Danaidele cară veșnic apă dintr-un râu subpământean și o toarnă în vas. Când li se pare că au izbutit să umple vasul, apa se scurge și el e iarăși gol. Danaidele își încep din nou munca și din nou aduc apă și o toarnă în vasul fără fund.
Munca lor e fără de sfârșit și de nici un folos.
După Eshil de N. A. Kun, 1914
POVEȘTI * SUPERSTIȚII * STRIGOI * CURTEZANE CELEBRE * REȚETE VECHI ROMÂNEȘTI * DICȚIONAR INFERNAL* VRĂJITORIE * DESCÂNTECE * SFATURI PRACTICE …
- Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .
